Este decis. Statul trece aproape 70 la sută dintre bolnavii de diabet la tratamentul cu analogul de insulină STRIM, contestat de unele asociații de pacienți
Elena Cioina
16 ianuarie, 2019, 12:04
Vizualizări: 13073
Esculap Farm SRL este câștigătoarea licitației cu statul pentru importul de insuline biosimilare STRIM, produse de compania farmaceutică ucraineană Farmak. Valoarea contractului depășește 28 de milioane de lei, iar importatorul urmează să asigure pacienții cu diabet zaharat de tip 1 și 2 cu aproximativ 414 mii de cartușe, glargină biosimilară. Astfel, din cei peste 16 mii de pacienți cu diabet din Moldova, aproximativ 10 mii vor trece de la analogul de insulină Lantus, la biosimilarul STRIM.
Medicamentul este contestat de Asociația Tinerilor cu
Diabet DIA care afirmă că sunt foarte multe necunoscute în ceea ce privește
eficiența terapeutică a acestuia, or, autoritățile din sănătate nu au prezentat
suficiente dovezi că înlocuitorul nu va produce mai multe efecte adverse decât
beneficii bolnavilor.
Potrivit rezultatelor licitației, furnizorul trebuie să mai
asigure pacienții cu cartușe și 13.350 de stilouri injectoare. Tot Esculap Farm
SRL va livra și 4 mii 180 de flacoane cu spray-ul nazal Desmopressinum, pentru
pacienții cu diabet insipid, sub denumirea comercială de Uropres, produs de
aceeași firmă ucraineană, în valoare de 623 de mii 709 lei. Spray-ul ar fi
trebuit inițial să fie livrat de către Dita Est Farm SRL, dar potrivit unei
note informative publicată de CAPCS, firma și-a retras oferta pentru această
poziție.
Al doilea cel mai mare contract obținut pentru asigurarea
pacienților cu diabet zaharat și diabet insipid, în cadrul programului național
pentru 2019, este firma Polisano SRL, succesoare a firmei Glavirux, ce-i
aparținea altă dată fostului ministru al Sănătății, Ruxanda Glavan. Aceasta
urmează să livreze aproape 33 de milioane de teste (Clever Check TD-4227) pentru
măsurarea nivelului de glicemie în valoare de aproape 23 de milioane 257 de mii
de lei, produse de compania taiwaneză TaiDoc. Tot Polisano SRL, potrivit
rezultatelor licitației publice, urmează să livreze de la același producător, gratis,
97 de mii 500 de glucometre în set cu dispozitiv de înțepare și cel puțin 10
lanțete.
Dita Est Farm SRL, care deține rețeaua de farmacii
„Farmacia Familiei” completează lista celor mai grase contracte câștigate cu
statul. Importatorul trebuie să asigure cu insulina aspartum, soluție
injectabilă în stilou injectabil preumplut NovoRapid FlexPen, produs de
compania daneză Novo Nordisk. În total, este vorba de 135 de mii 600 de
stilouri injectabile preumplute în valoare de peste 20 de milioane 225 de mii
și 729 lei.
Dita Est Farm SRL va mai livra de la același producător
din Danemarca, potrivit rezultatelor licitației publice, insulinum detemirum,
sub denumirea comercială de Levemir FlexPen – peste 48 de mii de stilouri
injectabile preumplute a cărora valoare depășește 11 milioane 344 de mii de
lei. Alte peste 2 milioane de lei Dita Est Farm le va încasa de la stat pentru
insulina lispro, Humalog, soluție injectabilă în cartus, produs de Eli Lilly,
Franța.
Următorul în lista câștigătorilor este Tetis
International Co SRL, care este și unul dintre fondatorii rețelei de farmacii
„Hyppocrates”. Importatorul urmează să livreze insulinum glulisinum, sub
denumirea comericală de Apidra SoloStar, produs de Sanofi-Aventis din Germania.
În total, este vorba de 91 de mii 200 de stilouri injectabile preumplute în
valoare de peste 9 milioane de lei.
RihPanGalFarma IM SRL, un alt
importator de medicamente va asigura bolnavii cu diabet cu 7.750 de stilouri injectabile
preumplute cu Insulinum aspartum biphasic ( NovoMix 30 FlexPen), produs de
NovoDordisk , în valoare de 1 milion 143
de mii 667 de lei.
Vom aminti că la începutul lunii
decembrie, mai mulți medici și pacienți cu diabet s-au arătat nemulțumiți de
decizia autorităților din Sănătate de a-i trece de la tratamentul cu insulina Glargina Lantus la un medicament biosimilar, fără să fie
prezentate argumente și dovezi că acesta nu le va afecta sănătatea, având în
vedere specificul medicamentului.
După apariția știrilor în presă,
Ministerul Sănătății a format o comisie care urma să investigheze situația.
Deocamdată rezultate publice ale acestei comisii nu există, precum nu se știe
nici cine face parte din componența ei, întrucât Ministerul Sănătății nu a
făcut publică lista specialiștilor. Scandalul s-a soldat și cu demisii. Din
funcție a plecat coordonatorul național al programului național de profilaxie
și combatere a diabetului zaharat și diabetului insipid. De asemenea, mai mulți
medici endocrinologi, specializați în diabet, au refuzat să mai vorbească
public despre problemă.
Tag: insulina biosimilare diabet
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
19 martie, 2018, 15:25
19 martie, 2021, 11:21
19 martie, 2020, 17:27
19 martie, 2018, 10:50
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,63 %