AUDIO//Cum percep moldovenii sănătatea lor și ce cred despre serviciile medicale prestate de instituțiile medicale din țară
Elena Cioina
19 iunie, 2019, 15:41
Vizualizări: 2970
La Chișinău a fost lansat, de curând, primul barometru de sănătate al populației în care a fost studiată percepția oamenilor față de serviciile medicale prestate. În linii generale, părerea oamenilor despre felul în care funcționează serviciile de sănătate și cele medicale sunt pozitive.
La fel, intervievații spun, în marea lor majoritate, că starea lor de sănătate este bună și chiar foarte bună. Cel puțin așa răspund mai mult de 35% dintre intervievați, iar aproape jumătate afirmă că starea lor de sănătate este satisfăcătoare. Luate mai îngust însă, studiul constată că o parte semnificativă dintre respondenți – 30,3% și 33% - consideră că situația în sistemul de sănătate s-a înrăutățit sau a rămas neschimbată în ultimii cinci ani. Aproape aceeași atitudine oamenii o au și față de reformele care se petrec în domeniu. Aproximativ 67% dintre respondenți au spus că acestea stagnează sau se mișcă într-o direcție greșită. La capitolul cunoașterea drepturilor de asigurat, intervievații au menționat, în proporție de peste 70% că își cunosc drepturile și obligațiile, însă mai bine de jumătate dintre aceștia (53,1%) nu știu că pot beneficia de asistență medicală primară și de urgență, indiferent dacă sunt sau nu angajați. Cum poate fi explicat pozitivismul oamenilor, în condițiile în care aproape zilnic vedem sau citim știri care arată o cu totul altă realitate a sistemului de sănătate și cel medical din țară. Am abordat subiectul cu Stela Bivol, director al Centrului pentru Politici și Analize în Sănătate, în cadrul unui nou episod al podcastului „Sănătos Informațional”, pe care îl puteți asculta aici. La fel, podcastul „Sănătos Informațional” poate fi ascultat în fiecare miercuri și sâmbătă, la ora 10.00, pe frecvențele Radio Chișinău, iar ulterior poate fi găsit și pe pagina web radiochisinau.md
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %