A cincea persoană a decedat din cauza Covid-19. Numărul cazurilor confirmate de Covid-19 a ajuns la 423
Silvia Rotaru
01 aprilie, 2020, 17:44
Vizualizări: 3181
După procesarea a 329 de probe în cadrul laboratorului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, 70 dintre acestea sunt pozitive. Astfel, numărul cazurilor confirmate a ajuns la 423. Dintre acestea 2 sunt de import și 68 cu transmitere locală. Persoana decedată este originară din stânga Nistrului.
Mai multe detalii despre persoana decedată, autoritățile nu au declarat. Dintre cele 68 de cazuri cu transmitere locală, doar în Chișinău sunt înregistrate 33 de cazuri, în total, fiind 171 de cazuri.
Astăzi, ministra a reiterat că testele se fac atât la ANSP, cât și în laboratoarele private.
„Vreau să vin cu o precizare. De ce sunt recunoscute și testele din laboratoarele private. Pentru prima dată, când au fost aplicate testele pentru Covid-29, laboratoarele private foloseau probele în bază de sânge colectat. Ulterior, după erorile care au fost depistate și noi am anunțat despre ele, a fost modificată metoda de colectare a probelor și este aceeași metodă utilizată de ANSP, în baza metodei de lavaj. Această metodă a fost coordonată cu ANSP, au fost corelate și avizate toate protocoalele, care se aplică în laboratoarele respective. În acest context, probele făcute în laboratoarele private sunt veridice”, a menționat ministra, Viorica Dumbrăveanu.
De asemenea, începând
cu săptămâna viitoare și laboratorul din Bălți, dar și alte laboratoare din
Municipiul Chișinău vor putea efectua teste pentru Covid-19.
Totodată, ministra a adăugat
că avem suficiente teste, iar în următoarea perioadă se vor achiziționa alte
100 de mii de teste.
Tag: Covid-19, statistica, autoizolare
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,59 %