Cum au fost dați afară pacienții de la Spitalul de la Glodeni. Cum explică autoritățile apariția focarului
Silvia Rotaru
08 aprilie, 2020, 19:50
Vizualizări: 8099
Svetlana Zamfirov, locuitoare a satului Cobani, povestește că mama ei a fost internată în spital cu paralizie cerebrală, dar a ieșit de acolo cu Covid-19. Mai mult, afirmă femeia, pacienții pur și simplu au fost alungați din instituția medicală de către femeia de serviciu, sub pretextul că se face dezinfecție. Nicio lămurire, niciun tratament pe care să-l urmeze nu le-ar fi fost prescris. Mama Svetlanei a stat în secția terapie, unde s-au infectat mai mulți medici.
Cum a ajuns infecția
în spital devine tot mai neclar. Medicul epidemiolog al instituției spunea că
au trei ipoteze – de la vreun pacient, de la niște asistente sau de la șefa
secției terapie. Președintele raionului Glodeni are însă și a 4-a ipoteză.
Focarul a apărut după ce un medic de la Bălți ar fi făcut gărzi la Glodeni și
care ar fi fost depistat pozitiv la COVID-19.
Așadar, mama
Svetlanei Zamfirov, în vârstă de 69 de ani a fost internată la Spitalul din
Glodeni pe 1 aprilie, în secția terapie. Aceasta avea mâna și piciorul stâng
paralizate, iar fiica ei a venit să stea cu ea în spital să o îngrijească. La
trei zile de la internare, sâmbătă dimineața o femeie de serviciu le-a anunțat
că trebuie să părăsească de urgență spitalul. Explicația a fost scurtă - urmează
dezinfecția secției.
„Pe 4 aprilie a venit
femeia de serviciu și mi-a spus că trebuie să plecăm din spital, că trebuie să
facă curat și dezinfecție, pentru că se închide secția. Nu înțelegeam ce se
întâmplă. Cum poate să vină servitoarea să ne spună „eliberează spitalul”? Unde
sunt medicii? Am întrebat sora medicală de ce nu îi face nicio procedură mamei,
nu îi pune nicio picurătoare? Mi-a zis că a strâns toate medicamentele, pentru
că așa li s-a spus să nu facă nicio procedură. Am întrebat unde este medicul și
mi-a zis că nu e și nici nu va veni. Mama avea trei zile în spital, după 3 zile
nu poți să trimiți pacientul cu paralizie acasă. Trebuia să vină un medic să ne
spună ce se întâmplă. Pe toți i-au alungat. Erau alții care plângeau, pentru că
nu știau ce să facă. Nu eram doar eu în situația asta. Până la urmă, femeia de
serviciu mi-a adus o rețetă cu 2 pastile. Am sunat medicul și am întrebat-o cum
să o lecuiesc pe mama cu 2 pastile, a zis că este la o ședință și nu poate
vorbi”, povestește femeia.
Svetlana spune că
într-un final a ajuns cu mama acasă, însă a doua zi mamei au început să-i apară
primele simptome ale Covid-19.
„Am sunat medicul de
familie. Mi-a zis că ea nu vine să-i facă procedura, pentru că am fost în
contact cu alți pacienți. Până la urmă i-am făcut eu procedurile, cum am știut.
I-am făcut o injecție în mușchi. Duminică pe la ora 24.00 am chemat salvarea pentru
că mama avea febră – 38,5. Au venit cei de pe ambulanță cu pretenții, că de ce
i-am sunat la ora asta. Că ei au dus toată ziua pacienți, sunt obosiți. Mi-au
zis să caut pe cineva dintre vecini să o duc pe mama până la ambulanță, pentru
că ei sunt istoviți. Am chemat 2 vecini, acum vecinii tot sunt în carantină”.
A doua zi, Svetlana a
fost anunțată că mama ei este în stare stabilă și că a fost depistată pozitiv
la COVID-19.
„Când am dus-o pe
mama duminică noaptea, am întrebat dacă trebuie să stau și eu, cine va avea
grijă de mama și până la urmă eu tot am intrat în contact cu ea. Mi-au spus să
merg acasă. Acum eu stau în carantină cu tata, familia mea este în alt sat”.
Am încercat să-i cerem
o explicație directorului Spitalului Glodeni, Vasile Lazăr. Pe un ton ridicat,
managerul ne-a cerut să nu-l mai deranjăm.
„Dați-ne pace, vă rog
frumos. Eu sunt acum cu pacienți gravi. Ce trebuie să vorbesc cu Dvs?”
Ieri, în cadrul
emisiunii Fii Sănătos de la Jurnal TV, președintele Raionului Glodeni, Ion
Cojocari a menționat că nici autoritățile nu cunosc foarte clar de unde a
pornit focarul, dar acum prioritatea lor este să identifice contacții, întrucât
până astăzi, doar în orașul Glodeni au fost confirmate cu Sars-Cov-2, 15
persoane.
„Dacă până la
sfârșitul săptămânii trecute nu era înregistrat niciun caz de Covid-19 la noi
în Glodeni, astăzi sunt 42 de cazuri și un deces. Doar 15 sunt din orașul
Glodeni, dintre care 11 cadre medicale. După ce un medic din Bălți care avea
ture la Glodeni a fost confirmat pozitiv, ne-am alarmat și am început să luăm
anumite măsuri. Până acum nimeni nu are un răspuns concret de unde a început
focarul, de la un medic sau de la un pacient. Am solicitat Centrului de Sănătate
Publică să delege un specialist virusolog ca să identificăm și să stabilim care
a fost motivul care a dus la răspândirea virusului. Acum prioritatea noastră
este să găsim toți contacții ca să se izoleze, până acum am stabilit 35 de persoane,
iar cu ei lucrează medicii de familie”, a declarat președintele raionului.
Astăzi, alte două
persoane din Raionul Glodeni au decedat din cauza infecției. În total, până
acum 3 decese s-au înregistrat în raion de la confirmarea primelor cazuri de
Covid-19.
Primele cazuri de
COVID-19 la Glodeni au fost confirmate pe 5 aprilie. Din 24 de persoane
infectate, 11 erau cadre medicale. Astăzi, numărul celor infectați în raion
aproape s-a dublat și a ajuns la 48 de cazuri. Deocamdată, autoritățile nu au
instituit regim de carantină în oraș.
Tag: Covid-19, statistica, autoizolare, spitalul raional glodeni
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,55 %