Rezultate intermediare: Peste o mie de studenți au fost admiși la Universitatea de Medicină
Silvia Rotaru
07 august, 2020, 11:51
Vizualizări: 3964
Universitatea de Medicină a făcut publice rezultatele intermediare pentru concursul de admitere pentru anul 2020. Astfel, anul acesta au fost admiși 1.035 de persoane, dintre care 439 la buget și 596 cu taxă. Inițial, Universitatea de Medicină anunța despre disponibilitatea a 440 de locuri cu finanțare bugetară și 342 cu taxă.
Inițial, la concurs
au fost depuse 1.625 de dosare, dintre care au fost admise peste 1.000 de
dosare. Potrivit secretarului comisiei de admitere, Vladislav Badan, acest fapt
are mai multe explicații.
„Este un fapt pozitiv
că anul acesta s-au înscris mai mulți candidați, iar explicații pot fi mai
multe. A fost admiterea online, așadar, procedura a fost simplificată și nu a
mai fost necesar să se deplaseze la Chișinău. Altă explicație ar fi – numărul
mare al deținătorilor diplomelor de Bacalaureat din anul curent, în legătură cu
anularea examenelor de Bacalaureat. De asemenea, sunt mai puține posibilități
de ieșire din țară și aplicare în străinătate”, ne-a declarat Vladislav Badan.
Astfel, pentru studii la Buget au fost admiși:
La Facultatea de
Medicină Generală - 380 de persoane, dintre care 10 din regiunea din stânga
Nistrului.
Stomatologie – 10, dintre
care 2 din stânga Nistrului.
Farmacie – 10, dintre
care 2 din stânga Nistrului.
Sănătate Publică – 15
Optometrie – 4
Asistență Medicală
Generală – 10.
Tehnologie
Radiologică – 10.
Locuri cu taxă:
Medicina Generală –
230 de locuri.
Stomatologie – 166.
Farmacie – 140.
Sănătate Publică –
15.
Optometrie – 15.
Asistență Medicală
Generală – 20.
Tehnologie
Radiologică – 10.
Deși, Senatul
Universității a aprobat un număr de 342 de locuri pentru studii cu taxă,
această cifră este variabilă, spune Vladislav Badan.
„Locurile cu
finanțare bugetară sunt aprobate prin Hotărâre de Guvern și nu pot fi
modificate, locurile la studii cu taxă sunt stabilite de Senatul instituției.
Planurile de admitere la studii în bază de taxă, pot fi modificate în funcție
de solicitările candidaților la studii și capacitățile instituționale”, a
explicat Vladislav Badan.
Viitorii studenți
admiși la concurs(vezi aici lista), sunt așteptați în perioada 8-18 august,
pentru a depune actele în original. Rezultatele finale vor fi anunțate în data
de 20 august 2020.
Acestea sunt
rezultatele la admitere doar pentru studenții moldoveni, studenții străini au
două sesiuni de admitere, spune Vladislav Badan.
„Pentru studenții
străini au două sesiuni de admitere, sesiunea de toamnă și primăvară. Cea din
toamnă încă este în desfășurare și se încheie la 15 octombrie. La ei tot este
procedura online”.
Secretarul comisiei
de admitere spune că procedura de depunere a dosarelor online este una viabilă
și ar trebui aplicată oricând, indiferent de situația epidemiologică.
„Noi considerăm că a
fost mai ușor și considerăm că această modalitate ar trebui utilizată,
indiferent de starea epidemiologică. Este o modalitate mai avantajoasă pentru
candidați. Ar fi și o posibilitate pentru viitor. Candidatul evită deplasarea,
astfel face economie de timp și de bani. În același timp are posibilități de
comunicare cu comisia de admitere”.
Vom preciza că taxele
de studii pentru anul acesta nu s-au modificat.
STUDII SUPERIOARE DE
LICENȚĂ:
- Optometrie (4 ani) - 32,2 mii lei,
- Asistență medicală generală (4 ani) -
19,3 mii lei,
- Sănătate publică (4 ani) - 19,3 mii
lei,
- Tehnologie radiologică (4 ani) - 32,2
mii lei,
STUDII SUPERIOARE
INTEGRATE LA PROGRAMELE:
- Medicină (6 ani) - 30,1 mii lei,
- Stomatologie (5 ani) – 31,7 mii lei,
- Farmacie (5 ani) - 30,5 mii lei.
STUDII DE MASTERAT
ȘTIINȚIFIC (CICLUL II UNIVERSITAR):
- Tehnologii
moleculare în sănătate (2 ani) – 17 mii de lei.
Anul acesta au
absolvit USMF 912 studenți, dintre care 583 cetățeni ai Republicii Moldova și
329 din alte țări.
Anul trecut, 934 de
studenți au absolvit USMF. Dintre aceștia, 632 studenți din Republica Moldova
și 302 cetățeni din 13 state.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 martie, 2018, 13:43
29 martie, 2019, 09:07
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,55 %