Anatol Ciubotaru, fost director al Spitalului Clinic Republican, a fost în aceeași zi restabilit și demis din funcție, printr-un ordin al Ministerului Sănătății
Elena Cioina
21 octombrie, 2020, 10:45
Vizualizări: 4690
Anatol Ciubotaru, fost director al Spitalului Clinic Republican a fost restabilit și demis din funcție, în aceeași zi, printr-un ordin al Ministerului Sănătății (MSMPS). Autoritatea a luat această decizie, după ce săptămâna trecută Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție e emis o hotărâre în acest sens.
Anatol Ciubotaru a cerut
Ministerului prelungirea contractului de muncă cu șase luni, dar solicitarea a
fost refuzată, pe motiv că fostul director a depășit vârsta de 65 de ani, iar
potrivit Codului Muncii prevede la
articolul 82, litera I că „contractul individual de muncă încetează în
circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de atingere a vârstei de 65
de ani, de către conducătorul unităţii de stat, inclusiv municipale sau al
unităţii cu capital majoritar de stat”.
Astfel, contractul individual de
muncă al salariatului, conducător al unităţii de stat, inclusiv municipale, sau
al unităţii cu capital majoritar de stat, încetează de drept la atingerea
vârstei de 65 de ani.
Potrivit comunicatului
Ministerului Sănătății, Anatol Ciubotaru a fost repus „în toate drepturile
și obligațiunile prevăzute de contractul individual de muncă, conform
contractului semnat cu Ministerul Sănătății. În context, vor fi achitate toate
drepturile salariale ale angajatului, pentru perioada de absență”.
Potrivit aceleași note
informative, contractul de muncă al lui Anatol Ciubotaru a expirat pe 19
octombrie, însă „raporturile de muncă cu acesta au fost încetate conform
Ordinului nr.173, P.1, din data de 17 octombrie 2020. Ordinul a fost adus la
cunoștința salariatului, pentru care s-a semnat”.
Vom aminti că la sfârșitul lunii martie Anatol Ciubotaru a fost demis din funcția de director al Spitalului Clinic Republican „Timofei Moșneaga” de către premierul Ion Chicu, după un incident ce avea legătură cu testarea personalului medical. într-un comunicat al Ministerului, de la sfârșitul lunii martie, scria că Ciubotaru a testat câțiva lucrători medicali într-un laborator privat, fără să anunțe autoritatea de vârf în Sănătate, așa cum prevedea procedura.
Însă Anatol Ciubotaru este cunoscut publicului și ca unul dintre simpatizații Partidului Democrat cu care Partidul Socialiștilor formează acum o coaliție parlamentară, cel puțin formală. Deși a negat în presă relațiile sale apropiate cu liderul de atunci al formațiunii, Vlad Plahotniuc, în februarie 2019, când Moldova se afla în campanie electorală pentru parlamentare, Anatol Ciubotaru l-a invitat pe acesta la o ședință în care și-a prezentat darea de seamă privind activitatea spitalului pentru anul 2018, iar Vlad Plahotniuc a făcut mai multe promisiuni privind dezvoltarea instituției medicale. În final Ciubotaru le-a recomandat medicilor din spital să-și dea votul pentru această formațiune politică. De asemenea, Anatol Ciubotaru a fost ținta unui scandal intern, fiind acuzat de management defectuos și legături apropiate cu fostul lider PD. Ciubotaru a respins acuzațiile, menționând că acesteasunt nefondate și au venit din partea unor medici care ar fi comis încălcări grave în activitate. Ministerul Sănătății a pornit o anchetă pe marginea cazului, dar rezultatele ei nu au fost făcute publice nici până astăzi.
În locul acestuia, prim-ministrul l-a numit director interimar pe Andrei Uncuța. În luna iulie, Andrei Uncuța, a câștigat concursul de director, organizat de Ministerul Sănătății, devansându-l pe adversarul său, neurochirurgul Aurel Bodiu.
Spitalul Clinic Republican are un nou director
Vom preciza că Spitalul Clinic
Republican este una dintre instituțiile strategice din țară, unde sunt aduși
cei mai gravi pacienții cu COVID-19 din țară.
Tag: Anatol Ciubotaru, director, SCR
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %