Este și cazul Ludmilei Gavriluța, care la 32 de ani luptă cu a treia recidivă de cancer de col uterin, după ce acum 5 ani, după dureri insuportabile în regiunea bazinului mic, a fost diagnosticată cu cancer de col uterin de gradul III.

Ludmila avea 28 de ani, când a simțit apăsătoare durerile din bazinul mic. Medicul ginecolog i-a spus atunci că, probabil, ar fi răcit.

„În anul 2008 am născut o fetiță. Apoi la un control de rutină mi s-a spus că am o eroziune de col uterin. Am făcut o greșeală mare. Pentru că nu eram informată, la îndemnul medicului am făcut ardere. Nu știam că eroziunea trebuie tratată nu arsă. Apoi au apărut probleme - disconfort dureri, eliminări. Medicul ginecolog din Raionul Anenii Noi a spus că am răcit. Deci, mi-a prescris tratamente pentru răceală. În vara anului 2016 după o vacanță frumoasă în Grecia am revenit în Moldova. Aveam doar 28 de ani, mă simțeam obosită, apăreau vânătăi pe picioare de la orice atingere. Aveam sângerări, asemenea unui ciclu menstrual. Medicul, ca de obicei, mi-a dat supozitoare. La insistenta mamei și a verișoarei am schimbat medicul. Am făcut o vizită la un alt medic. Îi mulțumesc Domnului că am ajuns pe mâinile ei. Ea a fost cea care pentru prima dată m-a întrebat: „Când ai făcut testul papanicolau ultima dată?”, povestește Ludmila.

Din păcate, Ludmila nu făcuse până atunci niciodată un test Papanicolau. Medicul ginecolog i-a spus că el se face după vârsta de 30 de ani și nici ea nu era destul de informată.

„Este o mare greșeală să aștepți 30 de ani ca să faci testul. Imediat cum ați început viața sexuală testul trebuie făcut, femeile ar trebui să insiste pe asta”, este de părere acum Ludmila.

Tânăra a efectuat o colponoscopie, iar rezultatul nu a fost unul îmbucurător. La îndemnul ginecologului, Svetlana Tripac, a mers la Institutul Oncologic pentru a efectua testul Papanicolau.

„Ea m-a liniștit că posibil sunt niște papiloame. Și-a dat seama din start că ceva nu este bine. Ajunsă la spitalul oncologic, fiind naivă din fire, am întrebat ce am. Răspunsul a fost foarte tăios – Tu nu știi că ai cancer? Au urmat multe investigații, biopsie, teste, tomografie, iar pe 11 octombrie 2016 am fost internată la Institutul Oncologic cu diagnosticul cancer de Col uterin gradul 2B, secția radioterapie”.

„La coloană ai o tumoare și ești plină de metastaze până la gât”

Au urmat 28 de ședințe de radioterapie cu 4 ședințe de chimioterapie și 4 ședințe la aparatul GAMAMED intracavitar, utilizat pentru tratamentul cancerului de col uterin. Ludmila spune că ședințele la acest aparat, care practic ardeau celulele canceroase, erau chinuitoare. Însă dorința de a rămâne în viață și a-și vedea fetița crescând, o determinau să suporte orice.

Peste 3 luni, Ludmila a mers să facă o tomografie computerizată, care a arătat că se însănătoșește. Analizele de sânge erau și ele bune. Acum mergea cu regularitate la controalele ginecologului-obstetrician.

„Următoarea investigație a făcut-o peste un an și 8 luni. De fapt, ar fi trebuit să le facă la fiecare 3 luni. Apoi la 6 luni și tot așa timp de 5 ani. Însă am început să am dureri mari la spate. La Institutul Oncologic mi-au spus că probabil am probleme cu rinichii. Am avut norocul să mă întâlnesc cu un medic tânăr de la Spitalul Republican, care m-a ajutat și m-a încurajat foarte mult – Ivan Ivanovici știu că îi spuneam. Am fost internată acolo și mi-au instalat în uretra dreaptă un tub ca să pot urina. Altfel pierdeam rinichiul. Dar durerile nu au încetat după alte investigații și analize. Mi-au spus că... cancerul a recidivat. Eram convinsă că nu o să mai știu ce-i cancerul, dar acum a fost mult mai greu psihologic. Nu voi uita niciodată când am ieșit din spital și auzeam vocile medicilor - La coloană ai o tumoare și ești plină de metastaze până la gât”.

„Asta nu e problema noastră că sunteți atât de mulți bolnavi”

Acesta a fost verdictul medicilor, iar pentru Ludmila a însemnat prima recidivă a cancerului. Ajunsese în momentul în care nu știa pe ce drum să o apuce. A mers la Moscova pentru a face alte investigații, avea o speranță că poate nu e chiar așa grav. Acolo medicii, pur și simplu, i-au spus verde în față – Nu știu cât o vei mai duce cu chimioterapia.

„Am revenit în țară. Trebuia să schimb stend-ul la uretră. Între timp am așteptat programarea la Institutul Oncologic o lună. Mai repede era exclus, era rândul prea mare, ca să ajung la oncolog și să îmi spună că tu ai nevoie de chimioterapie, du-te și te programează. Am întrebat ce să fac, pentru că rândul era peste o lună, iar medicul mi-a spus: „Asta nu e problema noastră că sunteți atât de mulți bolnavi”.

Ludmila spune că a întâlnit în drumul ei și oameni minunați, care au sfătuit-o să apeleze la organizațiile care se ocupă de strângerile de fonduri. Cu câteva sute de euro în buzunar și cu mari speranțe, Ludmila a ajuns în Istanbul, Turcia. Clinica a acceptat să înceapă tratamentul, iar Ludmila să achite pe parcurs.

„Nu contează cum arăți, contează că Lia are cui spune – mama”

„Din luna mai 2018 până în noiembrie am făcut chimioterapie. Ai mei 30 de ani i-am întâlnit la chimioterapie, dar îngerul meu păzitor a devenit Tatiana Rusu Jizdan. Ea mă ajută și acum cu strângerile de fonduri. Mi-a făcut atunci cel mai frumos cadou, mi-a adus fetița la Istanbul pentru 2 zile”.

Ludmila a revenit în Moldova, după ședințele de chimioterapie din Istanbul, iar în câteva luni a mai primit o palmă.

„De sfântul Vasile pe 14 ianuarie 2019 am ajuns la Spitalul de boli infecțioase Toma Ciorbă cu ulcer deschis la stomac. După ce mi-am revenit cât de cât am mers din nou în Istanbul. Acolo a venit altă veste, trebuia să fac o operație, să mi se scoată vezica urinară care, pur și simplu, a putrezit din cauza radioterapiei ce o făcusem. Foarte greu am trecut și cu dureri prea mari, dar psihologic și mai greu a fost, aveam la burtă aplicată o stomă, în care trebuia să urinez. Toate acele tuburi îmi păreau cel mai mare coșmar. Plângeam și nu voiam să accept așa ceva. Mi-a rămas în minte cuvintele Tatianei: „Nu contează cum arăți, contează că Lia are cui spune – mama”.

Ajunsă acasă, Ludmila credea că se pune pe picioare, dar o bronșită – diagnostic pus în Moldova, a dus-o din nou la Istanbul, unde a descoperit că avea creatinina peste normă.

„Daca stăteam în Moldova, pur și simplu intram în dializă. Acolo mi s-au pus nefrostomii (n.r. Nefrostomia este un drenaj al unui rinichi prin intermediul unei sonde plasate în bazinet sau în calice, sonda ce traverseaza ţesutul renal şi iese la nivelul pielii) în spate la ambii rinichi. La început am crezut că o să stau cu ele câteva săptămâni, nu mi-am imaginat că și azi le voi purta. În toamna anului 2019 am fost nevoită sa plec din nou la Istanbul. Nu mai făceam față financiar. Prin cunoștințe făcute pe Facebook și oamenii care mi-au fost trimiși de Dumnezeu am ajuns în Italia. Eu îi spusesem mamei că știu unde merg, dar mergeam doar cu Dumnezeu, nu aveam casă sau masă în Italia, ca să spun că eu voi putea trăi. Aici am ajuns pe mâna unui medic foarte bun care a reușit să îmi scoată un tub din spate și să-l bage în uretră prin gaura din față de la burtă. Cu speranța că își revine organismul și că voi putea face o operație de transplant de uretră la rinichiul drept, dar nu a fost așa cum ne-am gândit inițial”, își amintește femeia.

„Toate aceste dureri și chinuri puteau fi evitate, printr-un simplu test Papanicolau”

În plină pandemie, mai exact pe 3 martie 2020, Ludmila se trezește cu febră 40 și dureri musculare. A fost internată de urgență, iar testul la Covid a fost negativ. Avea o tuse insuportabilă. A făcut tratamentul aproape 3 săptămâni, iar medicii nu bănuiau absolut nimic. Tusea chinuitoare a băgat-o din nou în spital, iar de data aceasta cu diagnosticul pneumonie, deși cu test negativ la Covid-19, a descoperit că ....maladia ajunsese la plămâni. A treia cură de chimioterapie a lăsat-o din nou fără păr și tot mai slăbită.

Acum este mai bine, spune Ludmila, însă o doare în continuare spatele. Aici cancerul încă mai predomină. Pentru aceasta urmează un alt tratament – terapia contra durerilor. Pastilele hormonale pe care trebuie să le ia zi de zi, îi adaugă kilograme și îi crește pofta de mâncare.

Ludmila recunoaște că trăiește și astăzi din mila oamenilor.

„Dumnezeu mă întărește și îmi dă oameni buni în cale. Chiar de sunt departe de casă și trăiesc din mila oamenilor, eu știu pentru ce lupt. Lupt pentru ca fata mea să aibă mamă. Toate aceste dureri și chinuri puteau fi evitate, printr-un simplu test Papanicolau. Dragi femei, mergeți la control ginecologic și cereți să efectuați acest test, care vă poate salva viața. Daca aș putea da timpul înapoi...”, își încheie Ludmila povestea pe o notă pesimistă.

Acasă, în Moldova, Ludmila este așteptată de mama, bolnavă și ea, dar și de către fiica de 10 ani, pentru care Ludmila luptă din răsputeri.

Ludmila își dorește ca îndemnul ei să ajungă la fiecare femeie din Moldova. Fiecare femeie trebuie să știe că un test citologic poate salva vieți.

Cine vrea să o ajute în continuare pe Ludmila o poate face, donând bani prin:

Potrivit ultimelor date prezentate de Ministerul Sănătății, în Moldova sunt la evidență 4.182 de paciente afectate de cancer al colului uterin, ceea ce constituie 227,1 la 100 mii populație feminină. Anual sunt înregistrate în jur de 300 de cazuri noi, respectiv 17,1 la 100 mii populație feminină. 47 la sută sunt cazuri depistate în stadiul precoce (stadiul I și II), pacientele urmând tratament specific.

Vârsta femeilor la care cancerul de col uterin este depistat cel mai des este 40-45 de ani și 50-60 de ani. Cu regret, anual, din cauza acestei maladii decedează în jur de 160 de femei.