Vaccinarea obligatorie, între îndatorire legală, solidaritate și etică. Explicăm decizia CtEDO, care constată că vaccinarea obligatorie nu încalcă drepturile omului
Irina Papuc
08 aprilie, 2021, 21:23
Vizualizări: 4039
Vaccinarea obligatorie este necesară într-o societate democratică, deoarece statele au obligația supremă de a proteja copiii de boli grave și, astfel, de a pune copiii în centrul tuturor policilor publice. Vaccinarea trebuie să fie văzută și ca pe o problemă etică, întrucât este o chestiune de solidaritate: majoritatea este rugată să se vaccineze și pentru cei care nu pot să o facă din motive medicale, astfel protejându-i prin imunitatea colectivă.
Aceasta este decizia emisă astăzi de Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului, în cazul Vavřička ş.a. contra Republicii Cehe. Reclamanții au fost părinți și copii din Republica Cehă care au refuzat vaccinarea obligatorie. În concluzie, un părinte a fost sancționat administrativ, în restul cazurilor copiii fie nu au fost admiși la grădiniță, fie au fost exmatriculați din sistemul educațional.
În Republica Cehă există o datorie legală generală de a vaccina copiii împotriva a nouă boli care sunt bine cunoscute de știința medicală. Părinții care nu se conformează, fără motive întemeiate, pot fi amendați. Copiii nevaccinați nu sunt acceptați în grădinițe (se face o excepție pentru cei care nu pot fi vaccinați din motive de sănătate). În cazul de față, primul reclamant a fost amendat pentru nerespectarea obligației de vaccinare în raport cu cei doi copii ai săi. Ceilalți solicitanți nu au primit acces la școală pentru același motiv.
Reclamanții și motivele lor
Un reclamant a fost sancţionat în anul 2003 pentru că nu şi-a vaccinat cei doi copii, ajunşi la vârsta de 13 şi 14 ani, contra poliomielitei, hepatitei B şi tetanosului. El a susținut că reglementările în cauză contravin drepturilor și libertăților sale fundamentale, în special dreptul de a refuza o intervenție medicală și dreptul de a deține și manifesta convingerile sale religioase și filosofice.
Un al doilea reclamant a fost admis în anul 2006 la creşă la vârsta de 3 ani şi 6 luni. După doi ani, s-a revenit asupra deciziei de admitere pentru că s-a descoperit că nu era vaccinat MMR – contra rujeolei, rubeolei şi oreionului. A invocat Convenţia de la Oviedo care nu stabileşte o limită de vârstă până când trebuie făcute vaccinurile aşa cum stabileşte decretul ministerial; referindu-se la „informații statistice” și „opinia experților”, a susținut că vaccinarea prezintă un risc pentru sănătate și nu este necesară într-o societate democratică; prin decizia luată împotriva sa, i se afectează dreptul la educaţie.
Pentru un al treilea reclamant s-a constat că nu a făcut niciun fel de vaccin şi nu a putut fi primit la creşă la vârsta de 3 ani. A invocat faptul că nu i s-a recomandat aşa ceva de medicul pediatru.
Alţi doi reclamanţi în vârstă de 3 ani au fost refuzaţi să se înscrie la creşă pe motiv că nu sunt vaccinaţi. Ei au invocat faptul că părinţii au refuzat să îi vaccineze din motive religioase.
Ultimul reclamant are părinţii biologi de profesie. Aceştia au decis să elaboreze un plan individual de vaccinare pentru el. Drept urmare, a fost vaccinat mai târziu decât prevede regulile aplicabile și nu a fost vaccinat împotriva tuberculozei, poliomielitei sau hepatitei B și nu a primit vaccinul MMR. Când a împlinit doi ani, s-a refuzat primirea lui la creşă.
Argumentele Curții, între obligație legală și protejarea vieții și sănătății copiilor
- Obiectivul legislației era de a proteja împotriva bolilor care ar putea prezenta un risc grav pentru sănătate. Acest lucru s-a referit atât la cei care au primit vaccinările în cauză, cât și la cei care nu au putut fi vaccinați și se aflau astfel într-o stare de vulnerabilitate, bazându-se pe obținerea unui nivel ridicat de vaccinare în cadrul societății în general. Acest obiectiv corespundea scopurilor protecției sănătății și protecției drepturilor altora, recunoscute de articolul 8 al Convenției.
- Întrucât prezenta cauză se referea la o intervenție medicală obligatorie, obligația de vaccinare ar putea fi considerată ca având legătură cu exercitarea efectivă a drepturilor intime ale individului. Cu toate acestea, ponderea acestei considerații a fost diminuată de faptul că nu s-au administrat vaccinări împotriva voinței solicitanților și nici nu ar fi putut fi, deoarece legislația internă relevantă nu a permis impunerea forțată a respectării obligației.
- Curtea a menționat că a existat un consens general că vaccinarea este una dintre cele mai reușite și mai rentabile intervenții în domeniul sănătății publice și că fiecare stat ar trebui să urmărească atingerea celui mai înalt nivel posibil de vaccinare în rândul populației sale.
- Nu a existat un consens cu privire la un singur model care să fie acceptat și care să ducă la acel nivel dorit de vaccinare. Mai degrabă, a existat un spectru de politici. Poziția Republicii Cehe a fost o poziție susținută și împărtășită de trei dintre guvernele interveniente (din Franța, Polonia și Slovacia). Într-adevăr, Curtea a menționat că alte câteva părți contractante și-au schimbat recent politicile către o abordare mai prescriptivă, din cauza scăderii vaccinării voluntare și a scăderii imunității.
- Deși s-a acceptat faptul că transformarea vaccinării într-o chestiune de datorie legală ridică probleme delicate, aceasta nu se limitează la perspectiva celor care nu sunt de acord cu obligația de vaccinare, ci cuprinde valoarea solidarității sociale, al cărei scop este protejarea sănătății tuturor membrii societății, în special cei care sunt deosebit de vulnerabili și în numele cărora restul populației a fost rugată să își asume un risc minim sub formă de vaccinare.
- Un raport al experților transmis de guvernul pârât conține opinia fermă a autorităților medicale relevante din Republica Cehă că vaccinarea copiilor ar trebui să rămână o chestiune de datorie legală în țara respectivă și a subliniat riscul pentru sănătatea individuală și publică, în cazul în care ar apărea o scădere a ratei de vaccinare, ca urmare a transformării vaccinării dintr-o obligație legală într-o simplă recomandare.
- În lumina acestor argumente, Curtea a considerat că în Republica Cehă se poate spune că obligația de vaccinare reprezintă răspunsul autorităților naționale la nevoia socială urgentă de a proteja sănătatea publică și individuală împotriva bolilor și pentru a proteja împotriva oricărei tendințe descendente a ratei vaccinării la copii.
- În timp ce un sistem de vaccinări obligatorii nu a fost singurul sau cel mai răspândit model adoptat de statele europene, Curtea a reiterat faptul că, în materie de politică de îngrijire a sănătății, autoritățile naționale sunt cele mai în măsură de a evalua prioritățile, modul de utilizare a resurselor și a nevoilor societății.
- Mai mult, în toate deciziile referitoare la copii, statele au obligația de a plasa interesul superior al copilului, precum și pe cel al copiilor ca grup, în centrul tuturor deciziilor care le afectează sănătatea și dezvoltarea.
- În ceea ce privește imunizarea, obiectivul este de a proteja fiecare copil împotriva bolilor grave. În marea majoritate a cazurilor, acest lucru a fost realizat prin copiii care au îndeplinit programul de vaccinare. Copiii care nu pot fi vaccinați din cauza contraindicațiilor au fost protejați indirect împotriva bolilor contagioase, atâta timp cât nivelul comun de acoperire a vaccinării a fost menținut în comunitate; cu alte cuvinte, ei au fost protejați, datorită imunității colective. Astfel, în cazul în care s-a considerat că o politică de vaccinare voluntară nu era suficientă pentru a atinge și a menține imunitatea colectivă, autoritățile naționale ar putea introduce în mod rezonabil o politică de vaccinare obligatorie pentru a atinge un nivel adecvat de protecție împotriva bolilor grave.
- În opinia Curții, politica de sănătate a statului pârât s-a bazat pe astfel de considerații și, din acest motiv, s-ar putea spune că este în concordanță cu interesul superior al copiilor. Alegerea legislativului ceh de a aplica o abordare obligatorie a vaccinării a fost, prin urmare, susținută de motive relevante și suficiente.
- În timp ce vaccinarea era o obligație legală în statul pârât, Curtea a subliniat că respectarea acesteia nu putea fi impusă direct, în sensul că nu exista nicio dispoziție care să permită administrarea forțată a vaccinării. Sancțiunea impusă domnului Vavřička ar putea fi considerată relativ moderată, constând într-o amendă administrativă unică.
- În ceea ce privește reclamanții cărora li s-a interzis accesul la grădiniță, Curtea a considerat că neadmiterea a fost o măsură menită să protejeze în special sănătatea copiilor mici și a fost mai degrabă de natură protectoare, decât punitivă.
- În ceea ce privește excluderea reclamanților din procesul educațional preșcolar, care a însemnat pierderea unei oportunități importante pentru ei de a-și dezvolta personalitățile și de a începe să dobândească abilități sociale și de învățare importante într-un mediu pedagogic formativ, Curtea menționează că aceasta a fost o consecința directă a alegerii făcute de părinții lor. Mai mult, efectele au fost limitate în timp. Când au ajuns la vârsta de frecvență obligatorie la școală, admiterea lor la școala primară nu a fost afectată de statutul lor de vaccinare.
Concluzie
Curtea a clarificat că măsurile contestate pot fi considerate ca fiind „necesare într-o societate democratică”. În consecință, nu a existat nicio încălcare a articolului 8 al Convenției.
Tag: CEDO CtEDO vaccinarea obligatorie copii cehia
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %