Când va fi atinsă imunitatea colectivă în Moldova împotriva Covid-19? Prognozele autorităților
Silvia Rotaru
06 octombrie, 2021, 17:14
Vizualizări: 2805
Ritmul de vaccinare împotriva Sars-Cov-2 în Republica Moldova a scăzut în ultimele săptămâni practic în jumătate. Datele oficiale arată că săptămânal se imunizează împotriva Covid-19 aproximativ 30 de mii de oameni, față de 50-70 de mii anterior. Din acest motiv, spun autoritățile din sănătate, este prea puțin probabil ca până la sfârșitul anului 70% din populație să fie imunizată.
La începutul
campaniei de vaccinare, pe 2 martie 2020, responsabilii din sănătate își
propuneau să asigure acest prag până în luna octombrie curent.
Până în acest moment,
în Republica Moldova împotriva covid-19 și-au administrat ambele doze de vaccin
aproximativ 25 la sută din populația eligibilă. Asta înseamnă că nici a treia
parte din populația țării nu este protejată de acest tip de coronavirus.
Ministerul Sănătății operează cu datele Biroului Național de Statistică, atunci
când calculează cât la sută din populația țării s-a vaccinat împotriva Covid-19.
Cu toate acestea, autoritatea nu are un număr estimativ al persoanelor care ar
trebui vaccinate.
„Un aspect important
este numărul de populație pe care îl aplicăm atunci când calculăm rata de
vaccinare generală. După cum cunoașteți Biroul Național de Statistică oferă
datele dezagregate per teritoriu pentru o populație de 3,6 milioane. Totodată,
avem cifrele de la ultimul recensământ care vine cu alte cifre, pentru care nu
există dezagregare per teritorii. Există aceste mici detalii care influențează
datele statistice cu care venim. Acum prezentăm din datele pe care le avem.
Ideea pe care vreau să o menționez este că acea rată de vaccinare este mai înaltă,
dacă luăm în calcul toate aceste elemente pe care le-am menționat”, a declarat
secretarul de stat, Svetlana Nicolăescu în cadrul conferinței de presă de
astăzi de la Ministerul Sănătății.
Secretara a mai spus că
persoanele care s-au vaccinat în afara țării reprezintă aproximativ 10 la sută
din populația țării și nu se regăsesc în acest moment în statistica celor
imunizați pe teritoriul Moldovei.
Totodată,
autoritățile din Sănătate se arată convinse că toate deciziile privind campania
de imunizare împotriva Covid-19, luate până acum, au fost eficiente și speră că
obiectivul de 70 la sută de vaccinare să fie atins cât mai curând.
„Vedem că alte state
au atins acest indicator, ceea ce ne dă și nouă speranță că acest lucru îl
putem atinge. Vedem ce ne reușește prin accelerarea măsurilor de implementare a
campaniei de vaccinare. Aici este nevoie de un efort conjugat și comun. Doar atingerea
imunității colective ne oferă soluția în cazul acestei pandemii”.
Vom preciza că până
astăzi au fost administrate 1.412.166 de doze de vaccin, cu schema completă fiind
imunizate 793.002 de persoane.
Tag: Covid-19, imunizare, vaccinare, rata de vaccinare, imunitate colectiva, prognoze
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 martie, 2018, 13:43
29 martie, 2019, 09:07
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,55 %