Andrei Mecineanu, Coordonator programe Centrul PAS

În cazul salarizării medicilor rezidenți asistăm la situația când toate „pietrele sunt aruncate în grădina” managerilor de instituții medicale. Acest lucru este generat de simplul fapt că - fie nu s-a dorit, fie nu s-a știut cum să fie soluționată problema salarizării medicilor rezidenți. Nu este exclus și faptul că au concurat ambele cauze. În consecință avem jumătăți de măsură și lucruri făcute pe jumătate.

Totul pleacă de la condiția că în Republica Moldova, în baza prevederilor Legii învățământului și Legii exercitării profesiunii de medic, doar persoanele care dețin diplomă de licență în medicină pot fi angajate și salarizate ca medic, în cadrul unei instituții medicale. Medicul rezident însă are calitatea de student, pentru care îi este oferită o bursă.

Din punctul meu de vedere, atât timp cât nu se va schimba statutul medicului rezident, problema salarizării acestora va rămâne în agenda discuțiilor și a problemelor ce necesită soluționare.

Să vă explic ce se întâmplă de fapt la modul practic. Medicul rezident ține de universitate și nu de instituția medicală. Aceasta înseamnă că pe parcursul programului de rezidențiat un medic rezident merge de la o instituție medicală la alta, în funcție de modulul de instruire. Perioadele respective pot fi scurte, de circa două săptămâni, dar pot fi și lungi, de până la câteva luni. Plus la aceasta mai este și obligativitatea stagiului practic în instituțiile medicale raionale. În aceste condiții, nu-mi explic legalitatea și aplicabilitatea unui contract de muncă.

Instituțiile medicale, în conformitate cu legislația în vigoare, pot angaja doar medici care au deja o diplomă de licență sau medicii rezidenți din anul II de studii, prin cumul, și doar în limita unităților de personal stabilite. Astfel, normele prevăzute de Ordinul Ministerul Sănătății vor genera, la nivel de instituție medicală, cel puțin două situații problematice. Prima, cum va gestiona instituția medicală, care va angaja rezidentul, plata salariilor pentru perioadele în care medicul rezident va fi la modulele conexe sau va efectua stagiul practic în raion. A doua, unitățile de personal sunt stabilite în funcție de numărul de paturi și populație deservită, iar aceasta impune necesitatea unor răspunsuri privind volumul de lucru al medicilor rezidenți. Să fim realiști, unitățile de personal nu sunt „elastice” ca să poată fi întinse. Conchidem că acestea vor plasa activitatea instituțiilor medicale într-un cadru al ineficienței. 

Totuși, Ordinul Ministerului Sănătății poate fi aplicat doar în cazul instituțiilor medicale care au dreptul, în conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 42 din 12.01.2006 cu privire la Clinica Universităţii de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemițanu”, de a organiza instruirea postuniversitară prin rezidențiat. Ce se va întâmpla cu rezidenții care activează sau vor activa în instituțiile care nu fac parte din lista respectivă?

Este important de știut și ce se va întâmpla, în plan financiar, dacă instituțiile medicale publice vor salariza medicii rezidenți. La momentul actual, pentru salarizarea angajaților sunt stabilite cote maxime de cheltuieli, de la 55% la 60%. După un simplu calcul, conchidem că dacă va crește numărul de salariați, angajații vor fi remunerați cu mai puțini bani. Aceasta înseamnă că vor fi afectate toate categoriile de personal – medici rezidenți, medici, asistente medicale, infirmiere, etc.

În concluzie, mecanismul identificat și aplicat de Ministerul Sănătății vine să „submineze” remunerarea medicului, deoarece un rezident când va deveni medic va beneficia de același salariu, dacă nu chiar mai mic.