OPINII: Serviciul de urgență trebuie să rămână prerogativa statului
PasPortal Administrator
28 mai, 2013, 11:44
Vizualizări: 2037
Orice document sau proiect de lege al unei autorități publice trebuie să fie însoțit de o expertiză amplă. În acest caz, proiectul de instituire a parteneriatului public privat trebuia să fie trimis pentru consultare la Ministerul Economiei, Finanțelor, Senatului Universității de Medicină, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și chiar Băncii Mondiale.
Mihai Magdei, fost ministru al Sănătății (1996-1998)
Orice document sau proiect de lege al unei autorități publice trebuie să fie însoțit de o expertiză amplă. În acest caz, proiectul de instituire a parteneriatului public privat trebuia să fie trimis pentru consultare la Ministerul Economiei, Finanțelor, Senatului Universității de Medicină, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și chiar Băncii Mondiale.
CNAM trebuie să știe ce condiții ar putea solicita privații și care va fi prețul de contractare, deoarece agenții privați nu se implică fără să-și asigure un profit. Eu cred că nu trebuie să izbim Serviciul de Urgență în mâinile privaților, aceasta este prerogativa exclusivă a statului. Serviciul nu se va dezvolta până nu va fi eradicată sărăcia din întreaga țară. Nu este numai problema Ministerului, ci a țării per ansamblu. Pentru o funcționare normală anual ar trebui procurate cel puțin 100 de ambulanțe noi, pe când acum se cumpără doar 10.
Ion Mereuță, fost viceministru al Sănătății (1992-1994)
Părerea mea este că parteneriatul public privat în medicină trebuie abrogat cu totul, pentru că este un mecanism gândit pentru profit. Parteneriatul între un agent privat și stat este o modalitate de deetatizare a proprietății publice, un mecanism ilicit de a pune mâna pe bunul statului. Poate exista doar un contract cu drepturi și obligații bine stabilite, care să nu prevadă nicio cedare de proprietate în favoarea privaților. Și apoi, statul este obligat prin articolul 36 al Constituției să asigure cetățenilor dreptul la ocrotirea sănătății.
Categoria: Opinii
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %