Cheltuieli nejustificate în valoare de milioane de lei la Spitalul Republican și Centrul Mamei și Copilului
PasPortal Administrator
26 iulie, 2013, 19:23
Vizualizări: 2106
Curtea de Conturi a stabilit nereguli de milioane de lei la Spitalul Clinic Republican și la Centrul Mamei și Copilului. Directorii spitalelor ar fi admis cheltuieli nejustificate în valoare de câteva milioane de lei, prin încălcarea regulilor de achiziții și procurarea unor medicamente neautorizate.
Autor: Irina Papuc
Curtea de Conturi a stabilit nereguli de milioane de lei la Spitalul Clinic Republican și la Centrul Mamei și Copilului. Directorii spitalelor ar fi admis cheltuieli nejustificate în valoare de câteva milioane de lei, prin încălcarea regulilor de achiziții și procurarea unor medicamente neautorizate.
Spitalul Clinic Republican a înregistrat venituri în anul 2012 în valoare de 222 de milioane de lei, în timp ce cheltuielile au ajuns la 175 de milioane. O mare parte din bani s-ar fi cheltuit nejustificat, spun raportorii.
Astfel, numai la Spitalul Republican au fost cumpărate medicamente neautorizate în valoare de 37 de milioane de lei, preparate care nu erau inițial planificate și nu au fost solicitate de la Compania Națională de Asigurări în Medicină. La Centrul Mamei și Copilului - aceeași situație. Conducerea instituției a procurat preparate neautorizate în valoare de peste 4 milioane de lei.
Totodată, raportorii au precizat că la Spitalul Republican au fost organizate licitații în condiții neloiale, unii agenți economici care ar fi avut oferte mai
avantajoase fiind înlăturați din competiție.
Astfel instituția a suportat pierderi suplimentare, neprevăzute în contract, în valoare de 632 de mii de lei.
În plus, cele două instituții medicale au aprobat statele de personal în număr de 4.040, în timp ce numărul real de angajați a fost de 3.600, se precizează în raportul Curții de Conturi.
Nereguli au fost depistate și la capitolul patrimoniu public. Astfel, conducerea Spitalului Republican a transmis în condiții incerte 0,9 ari unui agent economic pentru construcția unor blocuri locative, pe un termen de 49 ani. Totodată 744 de metri pătrați au fost transmiși altui agent economic pentru realizarea unui parteneriat public - privat pentru servicii de radiologie și diagnostic imagistic, cu nerespectarea rapoartelor contractuale.
Directorii instituțiilor nu au explicat abaterile de la lege, iar responsabilul de la Agenția de Achiziții Publice a spus în timpul ședinței că nu este la curent cu modul în care au fost organizate achizițiile la cele două instituții medicale. La rândul său, ministrul Sănătății Andrei Usatîi a declarat că unele abateri au fost înlăturate până la finalizarea acestui raport, iar altele urmează de-acum încolo.
Instituțiile supuse controlului vor trebui să informeze Curtea de Conturi despre implementarea recomandărilor în termen de trei luni.
Articole relaționate:
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %