Interviu cu jurnalistul Vitalie Dogaru: „În spitalele noastre medicii tac şi fac, iar pacienții preferă să lase sistemul să aibă grijă de ei”
PasPortal Administrator
19 august, 2013, 10:33
Vizualizări: 3078
De trei ani programul de muncă i-a schimbat viaţa. I-a rărit prietenii, l-a dezvăţat să meargă pe jos, la teatru şi întâlniri cu amicii. L-a făcut să pună mai multe întrebări fără a obţine întotdeauna şi răspunsuri.
Autor: Elena Cioina
De trei ani programul de muncă i-a schimbat viaţa. I-a rărit prietenii, l-a dezvăţat să meargă pe jos, la teatru şi întâlniri cu amicii. L-a făcut să pună mai multe întrebări fără a obţine întotdeauna şi răspunsuri. Seară de seară, când noi stăm acasă cu cei dragi, el caută soluţii pentru diferite sisteme defectate de timp şi de oameni. Dar în ce măsură, unul dintre cei mai crânceni moderatori din Moldova, este preocupat de sănătate… A lui personală, dar şi de sistem, la modul general. Vitalie Dogaru ne-a povesti propria lui experienţă, în calitate de beneficiar de servicii medicale, dar şi de jurnalist.
Moldovenii care se respectă mai merg vara la sanatoriu…
Probabil că asta vine cu vârsta. Peste vreo 10 ani vor veni şi sanatoriile, dacă nu cumva se va schimba moda până atunci şi medicina va oferi soluţii pentru o viaţă fără bătrâneţe şi durere.
Până la aceste miracole pe care le aşteaptă omenirea de la Adam şi Eva, vreau să te întreb, cât de des interacţionezi cu sistemul medical din Moldova, în calitate de cetăţean, nu de jurnalist?
Interacţionez oficial, dar au fost cazuri şi de interacțiune neoficială.
Cum ar veni asta?
Adică se întâmplă să deschid uşa vreunui cabinet singur, cu copiii sau cu mama. Prefer tot timpul să merg la doctori oficial şi fără cunoscuţi de-ai cunoscuţilor. Orice vizită la medic prin intermediari până la urmă s-a terminat nu prea fericit. Poate că eu sunt prea pretenţios, dar îmi place să comunic cu sistemul prin intermediul unor norme stabilite de regulamente şi nu prin buna dispoziţie a cuiva. Mă strădui ca fiecare vizită să fie programată din timp şi nu să abuzez de bunăvoinţa medicilor sau a celorlalţi bolnavi care stau la coadă.
Cum ai ajuns la această comunicare cu sistemul?
În urma unor contacte facilitate de intermediari care s-au terminat nu tocmai bine. De exemplu, am trăit împreună cu familia emoţii foarte urâte după ce am ajuns cu un copil la un medic printr-o recomandare. Doctorul s-a simţit obligat să ne găsească ceva. Inventa diferite formule şi diagnoze chiar la el în cabinet şi cu cât discutam mai mult cu atât simţeam că ni se duce pământul de sub picioare. Îmi dădeam seama că toate aceste teorii nu aveau nicio legătură cu realitatea. Am fost nevoiţi să renunţăm la acest specialist, deşi este unul foarte recunoscut în domeniu. Am ajuns la un alt doctor bun prin intermediul unei îndreptări de la Centrul medicilor de familie. Până la urmă toate prognozele medicului cu diplome şi preşedinte de asociaţie nu s-au confirmat. Acest medic macabru va rămâne pentru mult timp în memorie ca un exemplu că nu toate cărările bătătorite duc spre specialişti buni.
Trăim astăzi o stare când pentru mulţi doctori bolnavii nu mai sunt pacienţi, ci mai degrabă clienţi. Ei îşi vând serviciile chiar şi celor care nu au nevoie de ele, dar au bani să le plătească.
Înţeleg că mergi la doctor doar la nivel oficial, pentru că eşti convins că o să-ţi fie acordate serviciile medicale mai bine …
Încerc să cred aşa şi să dau o şansă sistemului de medicină din ţară. Numai prin contactul la nivel oficial există mai multă responsabilitate din partea medicului. Fiecare observaţie a lui este trecută în fişa medicală care devine un document pentru toată durata unui tratament. Când mergi pe căi recomandate de cineva, adică neoficial, prin cunoştinţe nu se trece nimic pe hârtie sau dacă se trece nu se aplică ştampila doctorului şi te trezeşti cu o mulţime de analize pe care el ţi le dă pentru a face un ban nu ştiu cărui cunoscut de la nu ştiu care laborator.
Am păţit aşa cu mama mea, când am mers direct la un specialist. Dădeam sute de lei pentru nişte analize pe care nu se mai uita nimeni până la urmă. Întrebam de fiecare dată despre necesitatea lor, desigur că se găseau explicaţii, dar pentru fiecare trebuia să plătesc. Toate erau în zadar. Aşa am adunat pagini întregi scoase frumos la imprimantă cu diferiţi indici. Doar medicul din sat s-a minunat când le-a văzut. A aflat cu această ocazie cât de mult a evoluat medicina astăzi, dar şi el a pus la îndoială necesitatea acestor analize. Şi astăzi mă întreb dacă aceste analize chiar au fost făcute la laborator sau pur şi simplu aşa, din senin. Şi apoi la ce bun, dacă până la urmă contau doar câţiva indici care arătau situaţia pacientului în acel moment, în funcţie de acuzele pe care le are.
Faci acest lucru şi pentru că eşti jurnalist şi consideri că dacă ţi se face un favor vei fi obligat la un moment dat să „întorci datoria”?
Sunt omul care preferă regulile clare de joc, deoarece numai acestea ne pot salva de haos. Toată lumea ar trebui să înţeleagă că numai respectând nişte norme poţi să mizezi şi din partea altora pe respect. În caz contrar se stabileşte debandada pentru care suntem nevoiţi zilnic să improvizăm, să căutăm ieşiri din situaţii pe moment şi, ce este mai grav, să plătim zeci de mii de lei pentru probleme care se pot rezolva fără bani în cadrul unor norme de joc stabilite iniţial.
Cred că dacă aş face uz de profesia mea s-ar rezolva totul mult mai repede. Am păţit aşa de mai multe ori când stăteam cu mama la coadă la vreun specialist. Îmi aduc aminte de un caz la Centrul Republican de Diagnostic. Era o coadă foarte mare la laboratoare. Se adunase câteva zeci de cetăţeni din diferite raioane ale ţării. Lumea era înfometată şi nerăbdătoare. Stăteam cuminţi la coadă, iar un doctor s-a oferit să ne treacă mai repede: „Haideţi că rezolvăm”. Refuz de fiecare dată deoarece nu doar doctorii se uită la televizor. Reacţia celor de la coadă a fost încurajatoare pentru mine. Oamenii au apreciat gestul meu şi au găsit un părtaş în lupta cu regulile nescrise din spitale.
De fiecare dată stau la coadă ca să înţeleg mai bine cum funcţionează sistemul ca altă dată, cu vreo ocazie, să pot vorbi în cunoştinţă de cauză pentru că am trăit realitatea şi nu am citit-o în ştiri. Uneori am impresia că o fac dintr-un fel de masochism. Ajung să trec prin mai multe cabinete, să aştept o ştampilă câteva zile ca să constat de fiecare dată că sistemul este foarte scârbos pe alocuri.
Probabil că ştii şi ce soluţii are omul de la coadă pentru această stare de lucruri?
Din păcate, puţini îşi pun această problemă. Majoritatea speră să apară acel „om bun” care să îl recunoască în calitate de vecin, rudă sau fost coleg de şcoală şi să-l scoată din coadă şi să îi rezolve problemele. Atâta timp cât are această „speranţă” pacientul nu va avea soluţii. Va plânge, va ofta, dar nu va avea curajul să vadă sistemul altfel. Puţini sunt gată să ia sistemul de coarne, deoarece până la urmă va ajunge tot pe coridoarele lui şi atunci poate fi şi mai grav. Se poate întâmpla să nu-i spună nimeni nici la ce coadă să stea.
Cum aşa?
Sunt situaţii când mulţi pacienţi ajung în spital şi nu înţeleg de ce au ajuns, ce se întâmplă cu ei acolo şi de ce sunt externaţi. Foarte puţini medici au timp să discute cu pacientul să-i explice de ce a ajuns în spital, ce proceduri urmează şi ce se va întâmpla după externare, un lucru foarte important. Scenariu din spitale şi centrele medicilor de familie e unul clar: medicul se întâlneşte cu pacientul, discută puţin, apoi scrie ceva ca să nu înţeleagă nimeni. Când se despart nimeni nu-i explică pacientului clar şi pe înţelesul lui ce are, nu îl ajută să înţeleagă situaţia lui, să îi explice tratamentul, beneficiile şi consecinţele acestuia.
E problema pacientului că nu întreabă sau medicul nu vrea să-i explice?
E problema ambilor. La noi nu se înţelege faptul că în tratament sunt implicate două persoane: medicul şi bolnavul. De unul singur medicul nu va reuşi să trateze sau o va face mai greu, dacă nu îl va implica şi pe pacient.
În spitalele noastre medicii tac şi fac, iar pacientul preferă să lase sistemul să aibă grijă de el. Ne trezim astfel că unul lucrează şi altul aşteaptă rezultatele. Medicul ar trebui să împartă o parte din povară cu pacientul. Să îi explice cum poate fi ajutat, să îl facă mai responsabil. Doar comunicând pacientul înţelege de ce ia pastila respectivă şi cum aceasta îl va ajuta mai repede să se facă bine. De multe ori se întâmplă că unii doctori se enervează pe pacienţii care pun prea multe întrebări şi chiar încearcă să îi evite. Medicul este obligat să-i explice pacientului tot traseul pe care urmează să-l parcurgă împreună până la însănătoşire.
Poate avem prea mulţi bolnavi şi ei nu reuşesc...
Nu cred. Scenariul e bine cunoscut: medicul vine dimineaţa la controlul de rutină, trece ca o furtună prin saloane şi se retrage. Nimeni nu-l mai vede până când pleacă acasă şi pacientul continuă tratamentul cu asistenta care este doar pe post de executor, nu şi de strateg al tratamentului. În realitate lucrurile ar trebui să stea un pic altfel. Doctorul ar trebui să explice unde a ajuns tratamentul şi ce urmează în continuare. Ce rezultate vrea să obţină şi cum poate fi ajutat de pacient. Acest parteneriat medic-pacient poate oferi numai rezultate bune.
Și dacă am început să vorbim despre felul în care funcţionează sistemul de sănătate din Moldova, tu cum îl vezi? E în evoluţie, în stagnare sau involuţie?
Lipsa reformelor începute acum zece ani, odată cu crearea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, face ca sistemul să fie atacat din toate părţile de bacteriile nepăsării, hoţiei, lucrului făcut de mântuială şi a corupţiei. Aceste bacterii îl mănâncă din interior.Astăzi nu există o luminiţă la capătul tunelului pentru că nu există o strategie bine pusă la punct, discutată cu societatea şi acceptată de către cadrele medicale.
Lipsa unei viziuni în domeniu nu este doar din cauză că în această ţară nu ar exista strategii și oameni care să înţeleagă problemele şi să îşi asume reformele. E vorba, mai degrabă, de nişte interese înguste care predomină atât la nivelul ministerului de resort, dar şi la nivel de breaslă. Această luptă între autorităţi şi medici iși are sursa în încercarea de a trage plapuma reformelor pe interesele personale. Pacientul cu interesele sale a ieşit din aceste scheme de reformă sau este prezent doar ca un element dintr-o formulă, care nu poate fi negat dar poate fi neglijat.
Descoperim că în Republica Moldova nu există nicio organizaţie a pacienţilor, pentru că oricum punctul de vedere al acestora nu prea contează, deşi ei sunt cei care plătesc pentru funcţionarea sistemului prin poliţa de asigurare medicală.
Aşa cum nu există nici Colegiul Medicilor…
Şi probabil că situaţia şi-o merită pentru că, de multe ori, breasla pune la îndoială orice schimbare. Există o asociaţie a asistentelor şi infirmierelor, dar aceasta nu este prea vizibilă în mersul reformelor.
Bacteria asta despre care vorbeşti de unde răsare, de jos, de sus?
Din toate părţile. E nevoie de un antibiotic de generaţie nouă, dacă e să vorbim în termeni medicali, dar nu-l poate identifica nimeni. Scurtele intervenţii la nivel ministerial creează repede imunitate în sistem şi acesta revine la starea iniţială mult mai puternic şi mai bine pregătit să lupte cu următoarea reformă.
Am avut mai multe guvernări, prin urmare s-au perindat mai mulţi miniştri la Sănătate în care ne-am pus speranţe. Acum avem nişte strategi la Sănătate?
Poate că şi sunt strategi, dar nu au reuşit să uimească pe nimeni cu careva reforme duse până la capăt. Au fost mai multe promisiuni. Îmi aduc aminte de poveştile de acum patru ani cu spitale regionale, medici de familie bine plătiţi şi reguli clare de joc. Care din aceste promisiuni s-au realizat? Tot ce s-a făcut în această perioadă a fost mai degrabă făcut pentru a satisface interesele cuiva din sistem. Departe de pacient, departe şi de interesele medicilor, uneori. În situaţia dată se creează impresia că am ajuns cu toţii ostaticii cuiva şi avem nevoie de un salvator. Se caută un om care să se bucure de respect în rândul specialiştilor şi să ofere optimism cetăţenilor. Dacă nu există astfel de persoane în sistem, atunci să se găsească unul din afară, aşa cum s-a procedat în educaţie. Un om tânăr, bine şcolit, ferm şi care să îşi asume reformele pentru binele societăţii şi nu al unor clanuri cu interese înguste.
Ce le mai lipseşte în afară de viziune?
Lipseşte puterea de a se opune factorilor politici şi corupţiei. Cea mai mare reformă care a fost făcută în medicină de la independenţă este crearea Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină. Au trecut aproape zece ani de la acest eveniment şi nu s-a mai întâmplat nimic. CNAM, acea locomotivă care trebuia să scoată sistemul din leşin, este astăzi atacată de diferite iniţiative lansate de politicieni în loc să fie ajutat să reziste riscurilor din afară…
Care este interesul?
Interesul este să întoarcă acest flux de sute de milioane de lei către anumite persoane. Trebuie să fim foarte atenţi la felul cum sunt perfectate anumite contracte şi cine sunt beneficiarii finali ai fluxurilor de bani. Investigaţiile din presă din ultimele săptămâni arată că CNAM devine tot mai sensibil la factorii de decizie din Guvern şi Parlament. Finanţarea unor spitale prin proiecte care iniţial nu ţineau de competenţa Companiei, procurarea de medicamente dubioase şi implicarea unor factori în scheme de corupţie sunt doar câteva cazuri care arată că au apărut fisuri în această structură care o pot compromite. Iar acolo nu sunt banii Guvernului, sunt banii noştri, ai celor care am contribuit prin plata lunara a unor taxe pentru un sistem medical care să ne ajute la nevoie. Nu sunt sigur că astăzi CNAM mai are autonomie deplină şi puterea de a rezista unor presiuni din afară.
Apropo, unde se simte cea mai mare influenţă politică, la nivel de minister sau alte structuri?
Peste tot. Începând de la ministru şi terminând cu un medic de sector. Ministrul încearcă să ne convingă că viziunile lui aduc salvarea, iar ceilalţi specialişti, care fac parte din alte partide, ne asigură că numai ei au dreptate. Nu se mai discută astăzi pe terenul pacientului, ci al partidelor politice. Am impresia că ultimele scandaluri care au apărut în presă sunt rodul unor intrigi tot la nivel politic, iar cotonogeala fratricidă ţine tot de luptele politice ajunse în spitale. Până la urmă victime ale acestui război nu vor fi cei demişi, ci noi cu toţii. Miniştrii şi directorii de spitale vor găsi soluţii pentru propriile cariere, iar nouă ne va veni mult mai greu să găsim sănătatea într-un sistem viciat.
Manageri de spitale „aleşi” pe criterii politice reprezintă o problemă pentru reformele din sistem?
Politica în spital încurcă. Aici trebuie să predomine interesele pacientului şi nu ale alegătorului. Sunt două noţiuni care nu se suprapun. Oamenii numiţi pe criterii de partid sunt obedienţi şefului şi vor promova interese înguste care vor trezi nemulţumirea altor membri de partide care muncesc în spital. Aşa cum s-a întâmplat, de altfel, cu ultima reformă a spitalelor care s-a încheiat prin decizie de Parlament la câteva săptămâni de la demarare. Ca cetăţean mă întreb cât de rea a fost reforma, dacă s-a ajuns să se intervină la nivel legislativ sau domnii deputaţi au făcut-o pentru a nu permite unui partid să îşi asume laurii unei reforme aşteptate?
Tot timpul se pune accent pe administraţie şi pe banii care urmează să vină de la CNAM. Cât de important este un director în acest algoritm?
Discutam zilele acestea cu colegii despre doamna director de la Spitalul Raional din Orhei, despre proiectele pe care a reuşit să le demareze cu ajutorul unor fonduri din ţară şi din afară. Acest exemplu, şi aş vrea să cred că mai sunt şi altele, arată că mai avem oameni cărora le pasă şi au idei pentru dezvoltarea sistemului. Trebuie să se înţeleagă că astăzi bani există. Nu există doar iniţiativă şi spirit întreprinzător în sistem. Deschiderea laboratoarelor şi a unor centre medicale private arată că investiţiile nu se fac în zadar. Sistemul nu va muri din lipsă de resurse, ci din cauza unui management defectuos şi axat pe interese foarte înguste.
Cu toate acestea, chiar dacă se ştie că mulți dintre directori nu sunt bine pregătiţi să gestioneze, nimeni nu i-a dat afară...
Păi de ce să îi dea dacă se înţeleg foarte bine, vorbesc aceiaşi limbă şi au aceleaşi interese de la ministru până la şef de secţie. Primul pune pe seama ultimilor orice problemă, iar ultimii arată cu degetul spre minister atunci când vine vorba de o nereuşită. În realitate se împacă de minune, iar aceste jocuri sunt doar de dragul unor intrigi pentru presă.
Cât de deschis ţi se pare Ministerul Sănătăţii nu doar pentru jurnalişti, ci pentru toţi cetăţenii?
E o cetate care se vrea de fiecare dată luată cu asalt. Pentru a obţine o informaţie, trebuie să o asediezi zile întregi. Jurnaliştii obţin cu greu informaţiile necesare, dar şi mai greu un punct de vedere sau un comentariu pe marginea unei probleme. Ministerul evită să facă acest lucru pentru a nu stârni mânia medicilor, care pot reveni cu mai multe exemple despre felul defectuos în care stau lucrurile în sistem. Doctorii, la rândul lor, nu vor îndrăzni să semnaleze vreo problemă pentru că se tem de consecinţe.
De unde se trage această închidere a lor?
Vine din cauza pârghiilor de influenţă asupra lor. Se tem să nu fie daţi afară, să nu li se creeze probleme, pentru că o bună parte din doctori se simt cu musca pe căciulă şi ştiu că relaţiile lor cu pacienţii nu sunt tocmai oneste, nu doar din punct de vedere al banilor, ci şi al tratamentului pe care-l administrează. Şi atunci oricine, de oriunde, poate să se lege de un medic din Republica Moldova şi să-l sancţioneze, dacă vrea. În situaţia respectivă se întâmplă cam aşa: noi ne facem că nu te vedem, tu te faci că nu ai probleme. Şi iată aşa merge sistemul înainte.
Ce ar trebui să se întâmple în acest sistem ca lucrurile să se schimbe?
Cred că ar trebui să se producă un cutremur, aşa cum s-a întâmplat la educaţie cu bacalaureatul din acest an. Ceva care să provoace şi să ceară schimbarea. Doar că şi acolo sunt multe alte probleme, lipsă de cadre, corupţie, sistem de predare învechit, etc.. În sănătate e la fel. Vom rămâne doar cu doctori în vârstă care îţi recomandă doar papaverină şi nişte analgezice învechite, iar tinerii vor pleca din ţară din cauză că sistemul nu funcţionează şi nu are soluţii pentru viitorul lor. Şi atunci pentru cine mai facem investiţii dacă tot nu pregătim oameni care să lucreze cu noile tehnologii?
Dacă tot facem analogie cu educaţia, a avut ministrul Sănătăţii prilej să procedeze la fel cum a procedat șefa de la Educaţie?
Prilejul a fost atunci când am constatat că suntem o ţară afectată grav de tuberculoză. Au fost mai mulţi directori de spitale din raioane care trebuiau sancţionaţi, iar ministrul doar i-a atenţionat. Un alt prilej a fost scandalul cu bormaşina. Dar toate acestea trebuiau să înceapă cu punerea cenuşii pe propriul cap, nu cu arătatul cu degetul.
Trebuia ministrul să îşi dea demisia după aceste scandaluri?
În general, foarte mulţi s-au întrebat ce caută acest ministru în noul cabinet al Alianţei de guvernare. Urmează să vedem dacă premierul Leancă va fi mulţumit de mersul reformelor în sănătate şi de soluţiile cu care operează ministrul. Schimbarea unor viceminiştri poate aduce mai multă claritate în reforme, dar nu şi credibilitate după ce mai mulţi ani la rând ministrul nu a dat dovadă de fermitate şi consecvenţă în promovarea unor schimbări calitative.
Cât de calitativ şi cât de des reflectă presa din Republica Moldova, problemele din domeniul sănătăţii?
Eu cred că subiectele din presă sunt bine structurate şi focusate pe problemele cu care se confruntă sistemul. Din păcate, presa mai este furată de anumite scandaluri, dar odată ce acestea fac parte din cotidian ele nu trebuie ignorate. Deocamdată nu avem o abordare consecventă a situaţiei din medicină.
De ce?
Pentru că ar presupune eforturi mai mari din partea jurnaliştilor să găsească disfuncţia din sistem. Şi deoarece acesta e foarte opac, e nevoie de mai multe eforturi pentru a scrie despre o anumită problemă, care nu e sesizată de public la prima vedere. Iar jurnaliştii nu pot scrie despre subiecte care nu interesează audienţa. De aceea se merge pe scandaluri şi evenimente. Important este ca în urma acestor dezvăluiri să se treacă la analize şi soluţii, nu doar la artificii mediatice.
De ce nu sunt interesaţi jurnaliştii să scrie despre sănătate?
Jurnaliştii sunt la fel ca şi cetăţenii. De ce să te intereseze sănătatea atâta timp cât nu te doare nimic? Mergi la medic numai atunci când simţi durerea. Iată o explicaţie pe care o găsesc pe moment. Eu aş dori ca sistemul de sănătate din Moldova să nu fie luat în seamă de mass-media din simplu motiv că acolo lucrurile merg foarte bine.
Da, dar poate că lucrurile s-ar schimba în sistem, dacă jurnaliştii ar fi mai interesaţi de acest domeniu şi l-ar ţine mereu în vizor. Pentru că adesea suntem acuzaţi că abordăm doar subiecte de scandal şi mai puţin vorbim despre lucrurile pozitive…
Din păcate, poveştile pozitive sunt numărate pe degete. Cu toate acestea, nu pot spune că ele nu apar în mass-media. În ultimele luni am avut două transplanturi de ficat, mai multe operaţii pe cord la copii, operaţie pe creier fără anestezie generală. Sunt doar câteva din subiectele care au arătat să sistemul funcţionează bine pe alocuri. Mai avem şi dotări de ultimă generaţie la unele spitale. Din aceste considerente nu pot spune că presa merge doar pe scandaluri. Sunt şi foarte multe lucruri pozitive care nu au scăpat din vizorul presei.
Să trecem și la întrebări mai uşoare, care ţin de sănătate personală. Cum ai grijă de ea?
Încerc să am un regim foarte echilibrat din toate punctele de vedere, alimentaţie, mişcare şi odihnă. Nu mă aventurez în experienţe culinare şi nu risc să mănânc acolo unde nu am încredere în felul cum au fost pregătite bucatele. Acasă avem un regim alimentar sănătos. Avem tigaie deoarece acum un an ne-a facut-o cineva cadou, însă o folosim doar la pregătirea clătitelor.
Deși sunt atent cu alimentaţia, iată că la celelalte capitole – mişcare şi repaus – mai am încă multe de realizat. În ultima vreme nu mai reuşesc să merg pe jos câte zece kilometri cum făceam până la cumpărarea maşinii. Am încercat să compensez această scăpare, dar nu am ajuns mai departe de planuri, la fel şi cu odihna. Week-end-urile sunt haotice, iar orele de repaus se limitează la ceva lecturi, plimbare în parc şi, poate, o ieşire în oraş cu amicii…
Noi avem de obicei tot felul de justificări în acest sens...
Da, am transformat argumentarea unor eşecuri într-un fel de sport naţional. Mereu sărim în faţă şi spunem că nu se poate, că tradiţiile sunt de vină, că Guvernul nu se gândeşte la noi fără să încercăm să schimbăm ceva. Poate că ar fi cazul să renunţăm la acest sport şi să practicăm altele, cum ar fi onestitatea, sănătatea şi buna credinţă. Pentru noi, dar şi pentru cei din jurul nostru.
Vitalie, îţi mulțumim pentru interviu
Categoria: Interviuri
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %