Ce cred managerii spitalelor raionale despre noul clasament al acestora. „Succesul unui spital depinde mult de doctorii pe care îi are”
redactor
10 aprilie, 2017, 19:42
Vizualizări: 6190
Spitalul raional Ungheni a fost fondat în 1945. Avem un colectiv bine format, cu doctori de diverse specialități, precum neurologi, pediatri, cardiologi, etc. care fac față lucrurilor. În 2009-2010 activitatea spitalelor din Moldova a fost evaluată de către experți din Germania și încă de atunci indicii de activitate ai instituției medicale din Ungheni erau cei mai buni.
Andrei Alexeev, medic-șef al Spitalului Raional Ungheni, locul 1, Scor PAS - 2.023 de puncte
Spitalul raional Ungheni a fost fondat în 1945. Avem un colectiv bine format, cu doctori de diverse specialități, precum neurologi, pediatri, cardiologi, etc. care fac față lucrurilor. În 2009-2010 activitatea spitalelor din Moldova a fost evaluată de către experți din Germania și încă de atunci indicii de activitate ai instituției medicale din Ungheni erau cei mai buni. La noi, serviciul chirurgical este bine format. În spital, se fac intervenții chirurgicale la cutia toracică, abdominală, stomac, căile biliare, pancreas, colon, etc. În afară de asta, în 2003 am procurat un set de chirurgie minim-invazivă, pe care o practicăm în patologia căilor biliare și în ginecologie. De asemenea, avem secție de psihonarcologie și maternitate de nivelul doi. Colectivul spitalului e tânăr, plin de energie și cred că faptul că suntem în top e meritul colectivului. În instituție sunt condiții bune. Și secția de transfuzie a sângelui, de asemenea, este asigurată cu toate cele necesare.
Directorul precedent a investit mult în reconstrucții și reparații capitale. Spitalul însă e amplasat în 17 edificii și asta nu e cea mai bună variantă, deoarece este greu să le gestionezi financiar. La capitolul anesteziologie întâmpinăm probleme, deoarece avem doar un aparat de anestezie. Sperăm că în acest an Compania Națională de Asigurări în Medicină ne va oferi resurse pentru ca să procurăm altul nou. Îmi propun să măresc setul de instrumente pentru chirurgia minim invazivă, ca să lărgim gama de astfel de intervenții, deoarece pacienții se recuperează mai rapid. În blocul operator anual se fac aproape 1.700 de intervenții chirurgicale. În afară de asta, la secția specializată de ambulator se mai fac aproape de 1.500 de intervenții micro-chirurgicale. Noi deservim 117.000 de locuitori. O parte dintre pacienți din satele raionului Nisporeni și Fălești, de asemenea, vin aici pentru a se opera. Înainte toți pacienții care aveau calculi de vizică biliară plecau la Chișinău, deoarece e mai ușor să beneficiezi de o astfel de intervenție și peste două zile să pleci acasă, decât să stai zece zile. Acum, aici se fac anual peste 100 de astfel de intervenții. De altfel, pe an avem aproximativ 1.200 de nașteri, iar maternitatea este renovată.
De jumătate de an asigurăm servicii de tomografie computerizată, prin intermediul unui parteneriat public privat. Încercăm să practicăm și neurochirurgia, deoarece patologiile de bază sunt cele cardiovasculare. Avem mulți pacienți cu accidente vasculare cerebrale, inclusiv hemoragice. De aceea, solicităm serviciile unui chirurg care vine de la Chișinău, dar sperăm să găsim în curând unul care să activeze aici.
Și condițiile hoteliere la noi sunt foarte bune. Fiecare salon are bloc sanitar. Pe viitor ne dorim mai mulți specialiști tineri și energici. E tare bine când tinerii entuziasmați lucrează alături de specialiști cu experiență. Totuși avem și noi lipsă de doctori, ca peste tot. Ne mai trebuie un reanimatolog, un medic ftiziatru, imagist, etc. Eu cred că succesul unui spital depinde foarte mult de doctorii pe care îi are, precum și de condițiile în care activează. Este important ca tinerii specialiști să aibă de la cine învăța.
Ana Brinza, medic-șef interimar al Spitalului Raional Vulcănești, locul 33, Scor PAS- 1525 de puncte
În raport cu populația noastră de peste 20.000 de oameni eu cred că se fac multe. Anul trecut am avut 270 de nașteri și a lucrat un singur ginecolog. Până în prezent numărul nașterilor s-a mărit esențial, deoarece am mai angajat un ginecolog. Eu cred că după numărul de populație e bine. De curând, am dotat laboratorul. Blocul operator este reparat capital și dotat din 2012 de către donatori din Turcia. Sala de operație în oftalmologie a fost dotată cu microscop performant și aici beneficiază de operații, atât locuitorii din raionul Ceadâr-Lunga, cât și din Cahul. Maternitatea e renovată capital, la standarde europene, din 2010. Este veceu în fiecare salon, și condiții bune pentru mamă și copil.
Unica noastră problemă este secția de terapie, de la etajul doi, care e în stare deplorabilă. Până în 2014 fondatorul spitalului a fost Primăria. Din 2015 însă fondatorul este Comitetul executiv al Găgăuziei. Am primit ajutoare de 500 de mii de lei pentru renovarea blocului alimentar, iar la etajul doi am schimbat geamurile. Pentru renovarea acestui etaj avem nevoie de o sumă de două milioane jumate de lei. În curând, în Găgăuzia, va fi adunarea generală a deputaților și vom vedea ce bani ni se vor oferi. Doctorii sunt nevoiţi să lucreze în condițiile existente. Dacă s-ar mai face reparație în secția de terapie ar fi mult mai bine. Din acest motiv, mulți pacienți pleacă la alte spitale. Acum, lumea știe ce înseamnă condiții bune. Mai avem nevoie de un aparat de radiografie. Avem unul, dar nu e suficient. Ne mai trebuie și un autoclav (n.r. - dispozitiv care se folosește pentru sterilizarea instrumentelor din sala de operație).
Categoria: Opinii
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
19 aprilie, 2018, 15:55
19 aprilie, 2017, 15:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %