Viferonul - gratuit, dar și cu bani. O mamă a fost impusă să-l cumpere, deoarece directoarea „n-a avut timp să se uite peste ordinele Ministerului Sănătății”
redactor
07 iulie, 2017, 18:43
Vizualizări: 5585
Eliberarea medicamentelor compensate devine pentru unii pacienți o procedură birocratică. Din reală birocrație sau din simplă lehamite o mămică a fost impusă să procure un medicament, compensat sută la sută. Când femeia s-a revoltat și a întrebat la șefa instituției ce se întâmplă, aceasta a spus că așa trebuie. Nouă ne-a spus cu totul altceva.
Autor: Parascovia Rogate
Eliberarea medicamentelor compensate devine pentru unii pacienți o procedură birocratică. Din reală birocrație sau din simplă lehamite o mămică a fost impusă să procure un medicament, compensat sută la sută. Când femeia s-a revoltat și a întrebat la șefa instituției ce se întâmplă, aceasta a spus că așa trebuie. Nouă ne-a spus cu totul altceva.
A vrut să obțină un medicament compensat pentru copilul ei, dar până la urmă l-a achitat din cont propriu. S-a întâmpla la Centrul de Sănătate nr.4 din Bălți, care se află în subordinea Centrului Medicilor de Familie din Municipiu. Marți, pe 4 iulie Doina Zilimborș s-a adresat la medicul de familie, deoarece copilul ei strănuta și tușea frecvent. A obținut bilet de trimite cu care a mers la spital pentru o examinare mai minuțioasă.
„Medicul ne-a prescris tratament la domiciliu. Mi-a indicat Viferon și mi-a spus că medicul de familie mi-l poate prescrie gratuit, deoarece e medicament compensat”, povestește Doina. Medicul însă a spus că nu-i poate prescrie medicamentul, căci acesta a fost compensat până la 1 iulie.
„Medicul mi-a zis că din 1 iulie acest medicament deja nu se mai prescrie gratuit. Și mi-a cerut foița cu tratamentul indicat de specialiștii de la spital. Eu însă nu i-am lăsat-o, deoarece în baza ei trebuia să procur medicamentele”, adaugă Doina. Deoarece a rămas nelămurită, Doina a sunat-o a doua zi pe șefa instituției să vadă ce se întâmplă. „Ea a spus că medicul are dreptate. Am decis să verific și la Linia Verde a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, de unde am aflat că Viferonul se prescrie în continuare gratuit”, spune Doina.
Am apelat și noi la administrația Centrului de Sănătate nr. 4 din Municipiul Bălți. Veronica Vocancea ne-a spus că ea nu știa că medicamentul este în continuare gratuit. Motivul este că preparatul a fost inclus în lista celor compensate pentru un termen determinat, mai exact până la 30 iunie. De fapt, tot pe 30 iunie, în ziua în care ordinul expira, acesta a fost prelungit. Respectiv, Viferonul era în continuare compensat. Explicația directoarei este năucitoare - la ea în instituție a ajuns abia pe 4 iulie.
„Data de 30 iunie a fost vineri. Administrația noastră a aflat despre noul ordin pe 3 iulie, iar nouă ni le-au expediat în următoarea zi. Eu însă am fost în mai multe ședințe și nu am reușit să analizez documentul. Abia după ce am făcut cunoștință cu noile modificări am informat și colectivul”, ne spune Veronica Vocancea. Astfel, abia pe 5 iulie doctorii au aflat cu certitudine ce pot prescrie pacienților și ce nu. Vocancea își recunoaște parțial greșeala.
„Nu a fost ceva intenționat. Probabil este scăparea mea. Eu am fost mai ocupată și prin urmare nu am reușit să analizez imediat documentul din scoarță în scoarță. Din păcate, femeia nu mi-a lăsat niciun telefon și nu am mai revenit la ea”, a adăugat Vocancea.
Problema a fost elucidată până la urmă, doar că mama a scos bani din buzunar ca să cumpere medicamentul, deși putea beneficia de el gratuit. Vom preciza că potrivit Catalogului Național de prețuri de producători la medicamente, prețul de producător pentru preparatul Viferon variază în funcție de doză și costă de la 100 la 420 lei, la care se adaugă adaosul comercial pe care au dreptul să le aplice farmaciile și depozitele.
█ Citește la aceeași temă:
Jocuri cu medicamente compensate. Din 1 aprilie o parte din preparate vor fi excluse din listă
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 aprilie, 2016, 15:18
18 aprilie, 2017, 16:26
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %