EDITORIAL//Sacrificarea Ruxandei Glavan sau ce n-a spus astăzi PD-ul despre reforma spitalelor
redactor
18 iulie, 2017, 19:30
Vizualizări: 7151
Istoria se repetă. Ziceam că așteptam un alt deznodământ al proiectului de reformă al spitalelor din Republica Moldova, mai ales că este unul așteptat, și mai ales după ce Parlamentul (cu doar 53 de legislatori) deja a adoptat în primă lectură modificări la Legea Ocrotirii Sănătății.
Autor: Elena Cioina
Istoria se repetă. Ziceam că așteptam un alt deznodământ al proiectului de reformă al spitalelor din Republica Moldova, mai ales că este unul așteptat, și mai ales după ce Parlamentul (cu doar 53 de legislatori) deja a adoptat în primă lectură modificări la Legea Ocrotirii Sănătății. Documentul cu pricina presupune subordonarea tuturor spitalelor publice din țară către un singur fondator - Ministerul Sănătății. Documentul prevede schimbarea gestionarului pentru spitalele raionale, dar pentru cele municipale.
Anunțul de astăzi al Partidului Democrat m-a întors cu aproape șase ani în urmă când Parlamentul a blocat aceeași reformă, doar că propusă de ministrul de atunci, Andrei Usatîi. Legislatorii l-au criticat dur pe fostul demnitar și i-au blocat reforma. Scenariul e aproape tras la indigo – ministrul era învinuit atunci că a început reforma în pripă, cu stângul, nu a explicat-o, nu a comunicat-o, nu exista susținere politică și, în general, conceptual nu era clar ce fel de reformă voia să facă Ministerul Sănătății.
Actualul proiect, care are multe similitudini cu cel de atunci, dar care e la fel de confuz, nici nu a reușit să ajungă să fie discutat în Guvern. Abia de s-au terminat dezbaterile publice și brusc PD-ul anunță că-l retrage și îi cere ministrului pe un ton imperativ să oprească procesul până nu va exista un concept clar.
Cred că în mare parte, comunitatea medicală, care nici până acum nu înțelegea ce fel de reformă a spitalelor se vrea, astăzi a rămas și mai confuză.
În schimb toți au respirat ușurat că nimic nu se schimbă, chiar dacă înțeleg că reforma e necesară. De dimineață s-a observat cumva o înviorare, inclusiv printre managerii de spitale, care și-au spus părerea despre reformă și care până acum nici măcar nu răspundeau la telefon. „E în pripă”, zic directorii, după ce purtătorul de cuvânt al PD-ului a declarat același lucru.
Acum nu știm dacă prin acest gest public, ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan, a fost sacrificată, linșată, trasă în țeapă de propriul partid și dacă ea va deține această funcție în continuare sau își va da demisia de onoare. Cert este că până la viitoarele alegeri, în acest domeniu nu se vor produce niciun fel de schimbări, cu o singură excepție.
Parlamentul urmează să voteze în a doua lectură modificările la Legea Ocrotirii Sănătății. Acele amendamente care prevăd trecerea tuturor spitalelor publice, inclusiv municipale și raionale în subordinea Ministerului Sănătății. Concursurile și numirea directorilor se vor face tot de către Ministerul Sănătății. Și atunci ne întrebăm la ce bun îi trebuie PD-ului o reformă atât de dureroasă și grea, dacă ceea ce i-a trebuit mai mult rămâne în picioare – arma umană. Iar pe doctori ai cu ce să-i cumperi sau să-i șantajezi. Și vin alegerile, vine politizarea excesivă a domeniului. Oricât ar încerca să ne spună unii deputați din partid că spitalele doar vor avea de câștigat fiind subordonate administrativ Ministerului Sănătății, când va veni timpul, cele câteva zeci de mii de lucrători medicali vor trebui să se conformeze partidului. În caz contrar...Dumnezeu știe ce se va întâmpla.
Pentru cei care își mai amintesc, în 2015, când PLDM-ul pierdea lupta politică, zeci de responsabili din sistemul medical, inclusiv fostul ministru al Sănătății, Andrei Usatîi, au fost reținuți de ofițerii CNA într-un dosar al licitațiilor trucate în sănătate. Ulterior, fiecare pe rând dintre cei arestați au fost eliberați și sunt cercetați inclusiv acum în libertate. Ba mai mult, mulți au revenit în funcții și sunt bine mersi. Nimeni dintre ei nu a oferit vreodată vreun interviu pentru presă despre ceea ce li s-a întâmplat, ce compromisuri au făcut și cu cine. Încet-încet, domeniul a fost preluat de conducători simpatizanți sau membri ai Partidului Democrat, astfel că marea depolitizare promisă de partid nu s-a produs.
P.S. Pentru cei care au uitat ce a promis PD-ul în campania electorală din noiembrie 2014, vă împrospătăm memoria. Citiți la pagina 12 – „Ne opunem închiderii și comasării de spitale. Spitalele trebuie să fie mai bine dotate cu dispozitive și tehnologii performante care să poată oferi tratamente medicale mai bune și mai eficiente…. Descentralizarea sistemului de sănătate. Autoritățile raionale și locale trebuie să primească atribuții și fonduri suplimentare pentru spitalele raionale și locale.”
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
19 aprilie, 2018, 15:55
19 aprilie, 2017, 15:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %