Violeta Horn-Rusnac, medic în Elveţia: „Acolo nu lucrezi la supra oboseală, nu vezi 40 de pacienţi pe zi și ai un platou tehnic performant în spate”
redactor
25 octombrie, 2017, 07:45
Vizualizări: 5824
Violeta Horn-Rusnac a plecat din Republica Moldova în anul 2001. A muncit în la actualul Institut de Medicină Urgentă, apoi s-a angajat în Elveția. Acasă vine cu regularitate și ține legătura cu colegii săi din Moldova. Medicul a acordat un interviu pentru Ziarul de Gardă despre sistemul medical, dar și politic din Republica Moldova.
Autor: Aliona Ciurcă, Ziarul de Gardă
Violeta Horn-Rusnac a plecat din Republica Moldova în anul 2001. A muncit în la actualul Institut de Medicină Urgentă, apoi s-a angajat în Elveția. Acasă vine cu regularitate și ține legătura cu colegii săi din Moldova. Medicul a acordat un interviu pentru Ziarul de Gardă despre sistemul medical, dar și politic din Republica Moldova.
Cum a fost să reveniţi acasă şi de ce aţi plecat, de fapt, în Elveţia?
Eu n-am decis să plec, aşa s-a întâmplat că m-am căsătorit. L-am întâlnit pe tatăl Alexandrei (fiica sa, n.r.) în 1999 şi am tot ezitat până când, în 2001, am plecat. A fost o plecare uşoară, nu a fost una dureroasă, deci istoria mea nu are nimic în comun cu istoriile multor migranţi, care, de obicei, se ventilează pe larg.Cât de accesibile sunt serviciile de sănătate în Elveţia?
Foarte accesibile, şi în sănătate, şi peste tot.
În Elveţia cât de des se vorbeşte despre mită?
Nici nu există, nici nu i-ar veni în gând cuiva.
Cum a fost adaptarea acolo?
Nu ştiu cum să vă spun, nici nu mi-am dat seama pentru că totul s-a produs foarte repede, am lucrat până pe 30 noiembrie la Spitalul de Urgenţă şi am plecat pe 5 decembrie. Nu am avut timp să realizez. Aşa s-a întâmplat că în Elveţia iarăşi am început repede să lucrez şi am trăit mulţi, mulţi ani cu impresia că am plecat undeva într-o vacanţă, într-o călătorie şi că voi reveni. Probabil, lucrurile astea s-au disipat deja, după ce am construit casa sau, poate, timpul e cel care a făcut ca lucrurile să fie aşa. Nu ştiu dacă e corect să zic că a fost greu. A fost greu că am muncit mult. Nu am muncit extraordinar, ci așa cum se lucrează peste tot, ca orice om care-şi face meseria cinstit şi cu multă sârguinţă, cum lucrează colegii mei de aici, că eu am relaţii apropiate cu mulţi dintre ei şi ştiu cum lucrează.
Ce înseamnă să faci medicină în Moldova şi apoi, în Elveţia? Care sunt diferenţele?
Eu chiar am avut foarte mare noroc în parcursul meu, pentru că aici am făcut rezidenţiatul la o catedră care era performantă şi în avangardă – Catedra de medicină de urgenţă, care la sfârşitul anilor 90 a fost una dintre primele catedre şi unii dintre profesorii de la noi care au făcut legătură cu spitalele şi medicina occidentală. Eu studiile le-am făcut după algoritmuri din Occident. Eram convinşi, timp de trei ani, că învăţăm ceva grandios, lucruri care niciodată nu se vor întâmpla. După ce am absolvit rezideţiatul, îndată am plecat încolo şi chiar m-am pomenit că lucrurile pe care le-am învăţat aici şi care ni se păreau fantastice, acolo erau banale, erau utilaje folosite pentru orice pacient, nu doar pentru cel care are mulţi bani. Cam aşa a fost.
Şi diferenţa de atitudine a pacienţilor cum s-a manifestat?
Omul sfințește locul. Sigur că aici avem altfel de pacienţi şi, probabil, unii dintre pacienţii pe care îi ştii în Moldova nu-i găseşti în Elveţia, chiar dacă ai dori sau i-ai căuta – mai degrabă ar fi oamenii care suferă de alcoolism sever. În rest, da, atitudinea e un pic mai diferită, sunt pacienţi care-şi cunosc mai bine boala şi pun mare accent pe profilaxie, pe medicina preventivă. E mai uşor, totuşi, să comunici cu ei, majoritatea ştiu despre ce vorbesc. Bineînţeles, platoul tehnic pe care-l avem acolo nu este echivalent cu cel de aici. Şi, mai sunt deprinderile – acolo ar fi nefiresc că medicul vorbeşte cu pacientul şi nu se uită deloc într-o carte, nu verifică nicio informaţie. Probabil, dacă ar fi aşa, pacientul s-ar simţi în nesiguranţă. Acolo e firesc ca consultaţia să se facă în faţa calculatorului, unde îi arătăm pacientului care este buba, de ce îl doare, de ce s-a întâmplat aşa, cum facem ca să reparăm sau să-l ajutăm. Şi, iarăşi, actualizăm o informaţie. E normal să-i spui că trebuie de văzut şi ce se mai face anul ăsta în legătură cu boala sa, în raport cu anii trecuţi. Am auzit aici reflecţii precum „vai, doctoriţa asta nu este bună, că stă numai cu nasu-n cărţi”. Am auzit asta recent cu referire la doctoriţa din satul de baştină al părinţilor mei, că orice întrebare nu i-ai pune, bagă nasul în carte. Acolo, în Elveţia, e un lucru firesc să stai cu nasul în carte în faţa pacientului.
Pacienţii din Moldova aşteaptă, de obicei, până afecţiunile devin grave?
Asta este o problemă dureroasă pentru societate, în general. Se vorbeşte foarte mult despre sărăcie, un lucru cu care eu nu sunt chiar de acord – nu mai e chiar atât de mare sărăcia în R. Moldova, statul este sărac, dar populaţia nu este chiar atât de săracă. Nu neg, avem o categorie de oameni foarte săraci, şi vorbesc de sărăcie extremă. Indiscutabil. Dar, mai avem o parte bună din populaţie care ar avea bani pentru medicină preventivă. Oamenii, însă, pun accent pe balul de absolvire al grădiniţei – vorbesc de lucruri pe care le ştiu şi vorbesc despre familii de medici – şi apoi, balul de absolvire al clasei întâi, balul de absolvire al clasei a patra, deci baluri de absolvire nenumărate, rochii etc.
Poate e o problemă de cultură şi educaţie?
Da, m-aş feri să zic de mentalitate, dar, probabil, totuşi asta este. Am dezbătut recent acest subiect cu părinţii mei, care spuneau că copiii trebuie să cumpere foi mari pentru un proiect, şi, iarăşi, aceiaşi părinţi nu găsesc bani pentru asta, dar ar găsi pentru un bal de absolvire. Eu despre asta vorbeam şi la sfârşitul anilor 90. Pe atunci lucram în secţia de reanimare la Spitalul de urgenţă şi ne confruntam cu faptul că nu erau medicamente – şi nu trebuie să ne ascundem, nu sunt nici acum – deci, dacă făceam o listă de medicamente care sunt importante pentru pacient, familia nu avea bani. În schimb, dacă e vorba de înmormântare, de unde ai, de unde n-ai, bani se găsesc. Aşa înţelegem noi atitudinea faţă de sănătate.
Cum se reacţionează în Elveţia faţă de greşelile medicilor?
În Elveţia avem un organ al medicilor, un organ foarte funcţional şi de mare influenţă. Deci, e foarte greu să devii membru al Federaţiei Medicilor Elveţieni şi, dacă eşti membru, participi activ la toate câte se întâmplă. Sistemul e bine făcut. Nu eşti sancţionat, pentru că eroarea este umană, eroarea se întâmplă şi sistemul îţi permite să lucrezi fără să faci erori, sau să faci erori foarte puţine – nu lucrezi la supra oboseală, nu vezi 40 de pacienţi pe zi, ai timp să te gândeşti la situaţia pacientului, ai în spate un platou tehnic performant, pentru că, totuşi, medicina înseamnă să te sprijini pe ceva măsurabil – acolo eşti liber să faci câte analize doreşti, eşti liber să faci atâtea măsuri radiologice câte vrei, fără ca cineva să zică ceva de bani.
Citiți interviul integral pe Ziarul de Gardă
Categoria: Interviuri
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 martie, 2018, 13:43
29 martie, 2019, 09:07
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,55 %