Gravidele din Moldova, obligate în continuare să caute donatori de sânge. Ele se plâng că sunt șantajate cu refuzul de a le elibera acte medicale. Responsabilii infirmă
Silvia Rotaru
21 februarie, 2018, 11:33
Vizualizări: 4168
Femeile gravide sunt obligate în continuare să aducă donatori de sânge la spital, deși legislația din Republica Moldova prevede că donarea este un act benevol și neremunerat. Pacientele se plâng că unii medici aplică șantajul numai ca acestea să găsească donatori.
Zilele trecute la
redacția Sănătate INFO ne-a scris o tânără mămică din raionul Ungheni. Ana(nume
schimbat) este însărcinată în 19 săptămâni, până acum a mers la medicul de
familie de trei ori și de fiecare dată aceasta i-a cerut să aducă 2-3 donatori
de sânge cu argumentul că :„nouă așa ni se cere și noi cerem de la voi”, chiar
dacă Ana nu va naște în maternitatea din Ungheni, ci la una privată din
Chișinău.
„Eu am născut și
în 2013 și atunci tot am fost obligată să donez, a donat soțul și cumnatul, dar
acum chiar nu are cine să doneze. Toate însărcinatele trebuie să aducă 2-3 donatori.
Șefa centrului medical le cere lor, că au un plan pe care trebuie să-l
îndeplinească. Nouă așa ni se cere și noi cerem de la voi. Atunci mi-a spus că
nu îmi va da certificatul de concediu de maternitate. Am mai auzit și o altă
gravidă că tot i-a cerut să aducă donatori”.
Șefa medicilor de
familie din Ungheni, Lilia Scurtu, susține însă contrariul - totul se face din
dorință, nesiliți de nimeni.
„Nu există nicio
indicație, medicii de familie le informează că este importantă donarea și este
necesară în special cei care merg la maternitate. Eu nu le cer nimic. Nu există nicio obligativitate. La noi există
legislație în vigoare conform donării voluntare. Ea poate să-i propună, dar nu
poate să-i ceară, dacă vrea bine, dacă nu, nu. Este propunere și nu este
cerință și nici obligativitate”.
Lilia Scurtu susține că posibil există o comunicare defectuoasă dintre pacient și medic, ori
medicul a comunicat greșit, ori pacientul fiind învăluit de emoții nu a
priceput.
Președinta
asociației donatorilor de sânge, Polina Turta confirmă că există un plan prin
care fiecare raion este obligat să colecteze o anumită cantitate de sânge, doar
că nu știe despre ce cantitate este vorba. „Nu știu ce cantitate trebuie să
aducă fiecare raion într-un an, totul depinde de câți donatorii de sânge sunt.
Ei sunt obligați să aducă o anumită cantitate de sânge, dar noi nu putem să
insistăm până la atât. Fiecare raion cu cât donează mai mult cu atât mai bine.
De la o persoană se poate recolta 450 de grame, dacă e pentru prima dată când
donează se ia 350 de grame. Dar nimeni nu e obligat să aducă donatori sau să
doneze”, susține aceasta.
Directorul
Centrului Național de Transfuzie a Sângelui, Alexandru Gherman recunoaște că
astfel de cazuri au fost în trecut, dar susține că ele s-ar fi aplanat. „Noi nu
impunem oamenii să doneze sânge. Instituțiile publice cunosc asta și duc o
discuție cu pacienții, dar nu insistă. Au fost așa cazuri în trecut, dar s-au
aplanat. Noi am ajuns anul acesta la un procent de 86 la sută de donări
voluntare. Fiecare raion anul acesta ca să acopere acest necesar trebuie să
colecteze sânge de la 2,45 procente populație. Din păcate acest procent nu se
acoperă nici pe un raion”.
Alexandru Gherman
mai susține că fiecare raion trebuie să promoveze și să informeze cetățenii
despre importanța donării de sânge voluntar, și asta trebuie să facă anume
medicii din instituțiile medicale primare și administrațiile publice locale.
Potrivit
programului de recrutare a donatorilor de sânge și componente sanguine pentru
anul 2018, raionul Ungheni își propune să colecteze sânge de la 2.610 de
donatori voluntari și rude, iar în fiecare lună sunt programați 185 de
voluntari.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,57 %