Să ne amintim despre componenta structurală a reformei Sănătății Publice care constă în fuzionarea tuturor centrelor de sănătate publică, Centrului de Management în Sănătate și a Consiliului Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate într-o singură instituție - Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Pentru asigurarea bazei legislative a reformei, Parlamentul a adoptat la 21iulie 2017 Legea nr.175, prin care au fost introduse modificări și completări în 14 acte legislative, inclusiv în Legea nr. 552 privind evaluarea și acreditarea în sănătate.
Respectiva Lege definește acreditarea ca o procedură prin care autoritatea responsabilă de evaluarea şi acreditarea în sănătate recunoaște, în mod oficial, că o unitate medico-sanitară sau farmaceutică este competentă să execute activitățile specifice profilului ei în conformitate cu standardele şi prevederile legilor din domeniul medicinei şi farmaciei.

Până la modificare, Legea privind evaluarea și acreditarea în sănătate stabilea că autoritatea responsabilă de evaluare şi acreditare este Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate (CNEAS) care, conform Regulamentului acestuia aprobat de Guvern (HG nr.526 din 29.04.2002), reprezenta o instituţie de stat autonomă, înfiinţată pe lângă Ministerul Sănătăţii, care funcţionează pe principii de autogestiune şi îşi desfăşoară activitatea în domeniul evaluării şi acreditării în sănătate în scopul îmbunătăţirii calităţii serviciilor acordate populaţiei. Organele de administrare ale CNEAS erau următoarele:
- Prezidiul Consiliului (organul suprem de administrare cu dreptul de a aproba structura, statele și bugetul CNEAS );
- Directorul executiv;
- Secretariatul Consiliului (organul executiv al Consiliului);
- Comisia de cenzori.
Prezidiul Consiliului era format din nouă membri şi includea câte doi reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, ai asociaţiilor profesioniştilor medicali, ai asociaţiilor de pacienţi, precum şi directorul executiv. Activitatea Prezidiului era coordonată de președintele acestuia (unul din viceminiștrii sănătăţii din oficiu). Directorul executiv al Consiliului era numit prin ordinul Ministrului Sănătăţii pe termen de patru ani.
Procedura de evaluare și acreditare era următoarea: CNEAS înfiinţa şi aproba componenţa comisiilor de acreditare, care erau constituite din experţi din rândul specialiştilor cu o înaltă calificare profesională din cadrul tuturor instituțiilor medico-sanitare și farmaceutice din țară. Comisiile menţionate efectuau în teren expertiza instituțiilor pasibile de acreditare, determinau gradul de conformitate al acestora cu standardele de calitate şi prezintau materialele corespunzătoare CNEAS, care primea decizia privind acreditarea sau neacreditarea instituției evaluate. Faptul acreditării era confirmat prin eliberarea unui certificat de acreditare valabil pe un termen de 5 ani. Instituțiile care nu treceau acreditarea nu aveau dreptul să presteze servicii medicale sau farmaceutice.

Acum, conform modificărilor operate de Parlament în Legea nr. 552/2001 în scopul asigurării reformei Sănătății Publice, în calitate de autoritate responsabilă de evaluare şi acreditare în sănătate a fost desemnată Agenția Națională pentru Sănătate Publică, care a înlocuit CNEAS. Iar HG nr.526 din 29.04.2002 cu privire la Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate a fost abrogată.
S-ar părea că nimic deosebit, dar dacă analizăm atent aceste modificări, ajungem la concluzia că o instituție specializată, independentă, care activa pe lângă Ministerul Sănătății, având un sistem de administrare care, cel puțin teoretic excludea posibilitatea influenței factorului administrativ asupra deciziilor acesteia, a fost înlocuită de o autoritate administrativă nemijlocit subordonată Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și, prin urmare, dependentă în mare măsură de acesta.

În această ordine de idei în primul rând a fost încălcat unul din principiile fundamentale (stabilit prin lege) ale acreditării în sănătate și anume :„reprezentarea intereselor publice şi independenţa faţă de oricare alte interese”. În al doilea rând, modificările menționate deja creează un șir de confuzii. De exemplu, ele prevăd că decizia privind acreditare sau neacreditare este adoptată de către Agenție, însă nu este stabilit concret cum și de către cine - directorul de unul singur, vreun organ colegial sau Direcția autorizare și acreditare în sănătate, care intră în componența ANSP? Sau alt exemplu - cum vor fi acreditate centrele de sănătate publică dacă ele sunt parte componentă a Agenției? Mai există și alte întrebări.

De exemplu, conform legislației în vigoare, reorganizarea persoanei juridice prin contopire (cazul ANSP) se consideră încheiată din momentul înregistrării de stat a acesteia, iar persoanele juridice participante la contopire îşi încetează existența şi se radiază din Registrul de Stat al persoanelor juridice. ANSP a fost înregistrată în Registrul de Stat la 16.02.2018. Iar HG nr.526 cu privire la Consiliul Naţional de Evaluare şi Acreditare în Sănătate a fost abrogată și mai înainte – la 18.12.2017. Prin urmare CNEAS urma să-și stopeze activitatea. În pofida acestui fapt, acesta continuă să activeze - evaluează, acreditează, eliberează certificate și percepe de la instituțiile medico-sanitare taxe. Nu sunt jurist, dar mă îndoiesc în legalitatea acestor activități.

Care a fost logica autorilor reformei când au decis să substituie CNEAS cu ANSP este greu de spus. Conceptul a fost elaborat extrem de netransparent, fără discuții largi cu societatea. În lipsă de alte argumente, involuntar se impun două răspunsuri. Primul ține de existența unui interes, manifestat prin dorința de a supune procedura de acreditare (în special deciziile primite) controlului administrativ (să nu uităm că fără acreditare nu este permisă activitatea instituțiilor medicale, inclusiv și a celor private, precum și a farmaciilor). Al doilea răspuns ține de incompetență, care a dus la faptul că în goana după reducerea numărului organelor de control a avut loc confundarea acreditării cu controlul de stat al activității de întreprinzător, care sunt în esența sa noțiuni absolut diferite (dar în acest caz de ce nu s-a expus Prezidiumul CNEAS?).

Cel mai important acum este, și sunt convins de asta, să se recunoască greșelile, iar apoi să fie reparate cât mai urgent. Și în acest sens, în calitate de exemplu de bune practici, poate servi experiența României care, să nu uităm, este membră a Uniunii Europene.

În Romania acreditarea este reglementată prin Legea nr. 185/2017 din 24 iulie 2017 privind asigurarea calităţii în sistemul de sănătate. Conform acestei legi, acreditarea în sănătate se realizează de către Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate sau ANMCS. ANMCS este o instituţie publică cu personalitate juridică, organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul managementului calităţii în sănătate, funcţionează în subordinea Guvernului şi coordonarea prim-ministrului.
Organele de conducere ale ANMCS sunt:
- Colegiul director;
- Biroul permanent al Colegiului director;
- Preşedintele ANMCS;
- Directorul general.

Colegiul director este un organ colectiv de conducere al ANMCS, care are o reprezentativitate mai mult decât impunătoare, fiind format din 25 de persoane, reprezentanţi ai Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Ministerului Sănătăţii, Academiei Române și Academiei de Ştiinţe Medicale, ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, ai Asociaţiei Universităţilor de Medicină şi Farmacie, ai tuturor Colegiile (al Medicilor, al Farmaciştilor, al Medicilor Dentişti, al Asistenţilor Medicali, etc.), ai Patronatului Furnizorilor de Servicii Medicale Private, ai Şcolii Naţionale de Sănătate Publică, reprezentanţi desemnaţi ai sindicatelor din sectorul sanitar, precum și reprezentanţi desemnaţi ai asociaţiilor de pacienţi la nivel naţional. La drepturile și atribuțiile ANMCS nici n-o să mă opresc, dar credeți-mă сă sunt măsurabile cu reprezentativitatea.

În această ordine de idei, vedem că în timp ce Romania, țară membră a Uniunii Europene, acordă importanță autorității responsabile de evaluare şi acreditare în sănătate la nivel de Președinție și Guvern, Republică Moldova, care tinde să adere la Uniunea Europeană, nu numai că o coboară la nivel de autoritate administrativă subordonată Ministerului Sănătății, dar și o lipsește de independență. Oare acesta a fost scopul reformei?