Cinci doctori din Ceadâr-Lunga, reținuți de CNA pentru eliberare de certificate false
Vadim Vasiliu
03 aprilie, 2018, 11:59
Vizualizări: 2510
Cinci doctori şi o asistentă medicală din Ceadâr-Lunga au fost escortați la sediul CNA, regiunea Sud. Aceștia sunt bănuiți de trafic de influență și corupere pasivă. Medicii le-ar fi eliberat mai multor taximetriști certificate de sănătate, fără să-i supună controalelor medicale. Pentru aceasta ei ar fi perceput taxe între 500 și 550 de lei. Toate cele șase persoane sunt cercetate penal, informează serviciul de presă al Centrului Național Anticorupție.
Potrivit
materialelor din dosar, una dintre surorile medicale ar fi fost anchetată pe
mai multe cazuri. Aceasta ar fi acționat coordonat cu medici din Centrul de Sănătate,
cărora le solicita să elibereze certificate medicale şoferilor de taxi, dar şi
candidaţilor care doreau să obțină permise de conducere, fără a le investiga
starea de sănătate. Sora medicală a fost reţinută ieri, în flagrant, în timp ce
primea bani de la un pacient, pentru a-i elibera certificatele medicale
necesare pentru prelungirea permisului ce acordă dreptul de a transporta
pasageri.
Ofiţerii Direcţiei generale teritoriale SUD a CNA au efectuat percheziţii în birourile a cinci medici, după care i-a escortat la sediul CNA pentru audieri. Pe numele lor au fost pornite cauze penale pentru trafic de influenţă şi corupere pasivă. Aceştia sunt bănuiţi de perceperea sistematică a unor sume de bani, care variau între 500 şi 550 de lei, pentru fiecare act eliberat.
Cazul este cercetat de Procuratura Anticorupţie, urmând să fie stabilite toate persoanele implicate. Medicii sunt cercetaţi în stare de libertate.
Tag: medici, coruptie, cna, certificate medicale
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %