Medicii de familie au mai mult timp pentru pacienți. Ministerul Sănătății le-a redus numărul indicatorilor de performanță
Elena Cioina
18 aprilie, 2018, 11:39
Vizualizări: 4349
Medicii de familie au de îndeplinit mai puțini indicatori de performanță în activitatea lor. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale anunță printr-un comunicat că aceștia au fost revizuiți. Un ordin în acest sens a fost remis instituțiilor medicale, la sfârșitul săptămânii trecute.
Astfel din 19 indicatori au rămas
doar șase. Asta înseamnă că medicii vor trebui să monitorizeze mai puține maladii și mai puține date despre acestea. Autoritatea responsabilă susține că această decizie le va permite doctorilor să
acorde mai mult timp pacienților și mai puțin scrisului documentației. Așa cum
scrie Ministerul Sănătății, reducerea numărului de indicatori „va permite
debirocratizarea asistenței medicale primare și eficientizarea acesteia”. Pentru
îndeplinirea acestora, lucrătorii medicali vor primi cel puțin 15% adaos la
salariul de bază.
Medicii de familie vor trebui să
îndeplinească mai puține formulare, decât până acum. Acest lucru, potrivit ministerului,
va contribui la utilizarea mai rațională a timpului planificat pentru
consultație, la îmbunătățirea comunicării medic – pacient, la asigurarea unui
acces echitabil şi la sporirea eficienţei şi calităţii serviciilor medicale
prestate pacienților.
Astfel, instituțiile medicale
primare, vor trebui să prezinte, trimestrial, îndeplinirea indicatorilor de
performanță la următoarele categorii:
1. Prevenirea, depistarea
precoce și supravegherea maladiilor cardiovasculare
2. Prevenirea, depistarea precoce
și supravegherea maladiilor diabetului zaharat
3. Prevenirea, depistarea precoce
a stărilor precanceroase și a cancerului
4. Tuberculoză
5. Gravide
6. Copiii
Prin introducerea indicatorilor
pentru performanţă în asistenţa medicală primară, Ministerul urmăreşte
îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale prestate, depistarea precoce a
maladiilor, şcolarizarea şi supravegherea adecvată a pacienţilor cu maladii
cronice în condiţii de ambulator. De asemenea, realizarea acestui scop crește
performanța sistemului de sănătate și are impact pozitiv la nivel de societate
prin reducerea mortalității, dizabilității și scăderea pe termen lung a costurilor
în asistența medicală secundară și terțiară, mai scrie în comunicatul
Ministerului Sănătății.
Următorii pași care ar trebui să
ușureze munca medicului de familie, potrivit autorității în sănătate, va fi implementarea
fișei medicale electronice și a certificatului de concediu medical electronic.
Tag: indicatori de performanță, medici de familie
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
26 aprilie, 2018, 13:53
26 aprilie, 2016, 10:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Tânăr medic la țară: „Trebuie să fac focul, să tai lemne, tr ...
22 noiembrie, 2023, 15:49
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %