Oftalmologi din Moldova, instruiți de unul dintre cei mai renumiți medici austrieci în domeniu, în cadrul proiectului „Seminare Medicale Internaționale – Open Medical Institute”
Vadim Vasiliu
14 iunie, 2018, 17:56
Vizualizări: 2832
40 de medici oftalmologi din Moldova și-au îmbunătățit cunoștințele în ceea ce privește tratamentul uveitei, o maladie infecțioasă care afectează în mod special tinerii. Aceștia au participat timp de două zile la un seminar dedicat afecțiunii, ținut de către unul dintre cei mai renumiți oftalmologi din Austria, Anelia Hochwarter.
Medicul a fost invitat
în Moldova de Asociația de Cercetare a Maladiilor Cronice în cadrul proiectului
„Seminare Medicale Internaționale din Salzburg – Open Medical Institute”,
aplicat de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate. Scopul acestuia a
fost schimbul de experiență și prezentarea celor mai moderne metode de tratare a
uveitei. Doctorii moldoveni au putut, de asemenea, participa la mai multe
intervenții chirurgicale efectuate de medicul austriac.
În cadrul seminarului
dedicat uveitei, medicii oftalmologi și-au consolidat cunoștințele pe teme
precum uveita posterioară, terapia imunosupresivă în uveite, managementul
chirurgical în uveite și neuropatia optică infecțioasă. Pe lângă cunoștințe
teoretice și discutarea cazurilor clinice, medicii au putut participa și la
instruire practică. Anelia
Hochwarter a operat la Spitalul din Orhei trei pacienți a căror vedere a fost
afectată de uveită.
Literatura de specialitate spune că uveita reprezintă inflamația tunicii vasculare a ochiului. În jur de 25% dintre toate cazurile de orbire sunt provocate de această maladie. Imediat ce apar simptomele acestei boli, persoana trebuie să se prezinte la oftalmolog. Simptomele principale sunt „ceața” în fața ochilor, slăbirea vederii până la pierderea acesteia, înroșirea ochilor, intoleranța față de lumină, lăcrimarea ochilor. Există mai multe tipuri de uveite – anterioare și posterioare, microbiene și parazitare. Pintre cele mai periculoase sunt panuveitele, adică uveitele care afectează întreg ochiul.
Vasile Tricolici, oftalmolog la o clinică privată din Bălți, spune că uveita este o maladie pe care o întâlnește des în practica sa și nu este săptămână să nu aibă măcar un pacient ce acuză această boală, iar seminarul organizat pe această temă e tocmai potrivit pentru a-și îmbunătăți cunoștințele.
„Uveita înseamnă inflamarea unor părți ale ochilor. Orice boală a organismului uman, începând de la creștet și terminând cu merișoarele poate cauza eveita. Orice infecție netratată la timp poate să provoace uveita. Primele simptome care trebuie să le luăm în considerare sunt încețoșarea vederii și ochii roșii. Simptomul latent este doar înroșirea ochiului. Pierderea rapidă a vederii este un semnal că pacientul trebuie să se adreseze urgent la medic”, a subliniat Vasile Tricolici.
Anelia Hochwarter
Ca să nu se ajungă la
uveită cronică, oftalmologii le recomandă pacienților să nu întârzie să de
adreseze la medic, iar dacă au început tratamentul împotriva ei, să-l ducă până
la capăt. În caz contrar, există riscul de orbire.
Oftalmologul Gheorghe
Lupașcu din Criuleni spune că uveita apare de cele mai deseori la tineri. „Cu
părere de rău, tinerii sunt aceia care acuză de cele mai deseori uveita. Lumea
de obicei crede așa – dacă a răcit și are probleme cu vederea, o sa treacă
răceala și o să se refacă și vederea. Dar cu cât mai des sunt recidive, cu atât
mai mare este riscul de a orbi. De aceea pacienții trebuie să se trateze serios
din prima dată”, a precizat Lupașcu.
„Seminarul și acest schimb de
experiență ne permite să fim în pas cu cele mai noi abordări în oftalmologie
din lume. Doamna Hochwarter este un specialist foarte bun, cu o experiență de
zeci de ani, lucrând cu pacienți din toată lumea, nu doar din Europa, dar și
din Africa și de peste ocean. Mă bucur foarte mult că am avut posibilitate să
asist la lecțiile ei”, a adăugat Gheorghe Lupașcu.
Anelia Hochwarter s-a
aflat pentru prima dată în Republica Moldova. Medicul s-a arătat impresionat de faptul că
oftalmologii moldoveni reușesc să depisteze și să trateze maladiile ochilor
fără să aibă cele mai moderne tehnologii pentru aceasta.
„Medicii oftalmologi din
Republica Moldova sun foarte buni și pot face față uveitei. În cazul acestei
boli este important să găsim cauzele apariției. De multe ori cauza nu se află
la nivelul ochiului, ci într-o altă boală, sau infecție netratată. De exemplu,
putem distinge uveita în cazul bolnavilor diabetici. De multe ori, tratamentul
uveitei depinde de responsabilitatea pacientului și promptitudinea cu care se
adresează la oftalmolog”, a declarat Anelia Hochwarter.
Pentru a o trata
definitiv, pacientul trebuie să se adreseze la timp la oftalmolog și să nu
abandoneze tratamentul.
Vom aminti că seminarul
dedicat afecțiunii ochilor UVEITA a fost organizat de Asociația de Cercetare a
Maladiilor Cronice în parteneriat cu Fundația Americano-Austriacă și Centrul
pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS).
Scopul proiectului
„Seminare Medicale Internaționale – Open Medical Institute” este dezvoltarea
resurselor umane din domeniul sănătății. Obiectivele de bază țin de fortificarea
sistematică a capacităților organizaționale și umane pentru toate instituțiile
din domeniul sănătății (spitale, clinici, administrație publică locală din
domeniul săntății, univestistatea de medicină, colegiile medicale) precum și
instruirea cadrelor medicale în domeniul telemedicinei și informaticii
medicale, extinderii serviciilor de asistență medicală primară și îmbunătățirea
calității serviciilor medicale.
Tag: uveita, training, management
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %