Este vorba de Moldova, România, Ucraina, Bosnia și Herțegovina. Cercetarea scoate în față cele mai comune ezitări ale părinților în ceea ce privește vaccinarea copiilor și vine și cu recomandări pentru Guverne – cum să crească nivelul de imunizare. I-am adresat câteva întrebări pe acest subiect Ralucăi Zaharia, ofițer de comunicare pentru schimbare socială la UNICEF România.

Ezitarea, doamna Zaharia, e specifică și Moldovei, și României. Avem părinți care refuză categoric să-și imunizeze copiii și alții care ezită și ar putea fi convinși prin argumente de ce e bine să fie mai hotărâți. Ce stă totuși la baza acestor ezitări, potrivit studiului realizat de UNICEF?

Ezitarea acoperă mai multe reacții. Părinții pot alege vaccinul selectiv sau poate amâna vaccinarea sau poate alege un vaccin în defavoarea altuia. Sau dacă e un grup de vaccinuri în aceeași injecție, poate spune: „O, n-aș vrea să vaccinez pentru X” și atunci refuză întreaga sesiune de vaccinare. Asta se întâmplă din mai multe motive. Sigur hotărârea de a vaccina un copil e un proces lung, care e bombardat cu informații din toate părțile și există niște factori care influențează alegerea părinților. Există factori care țin de vaccinare în sine, de la cunoștințele părintelui despre țara de origine a vaccinului, până la cum este interacțiunea lui cu cadrul medical care vaccinează, ce știe ori nu știe despre tot lanțul pe care vaccinul îl parcurge de la procurare până la medicul de familie, despre eficiența vaccinului. Mai există factori care influențează direct individul prin prisma experiențelor proprii cu sistemul medical, în general, nu neapărat prin prisma celor ce țin de vaccinare, credințele lui, și este foarte important să menționăm aici, despre percepția pe care oamenii o au cu privire la riscuri.

Se gândesc mai mult la riscuri decât la beneficii?

Am ajuns în situația în care vaccinurile au devenit atât de comune și obișnuite, încât ce fac ele cu adevărat este trecut cu vederea. Sunt, într-un fel, victimele propriului lor succes, pentru că nimeni nu-și mai ia timpul să vorbească în amănunt despre beneficiile vaccinului. Lumea știe că copiii trebuie vaccinați și-i vaccinează. Însă în ultima perioadă au început să apară oameni care au început să ridice probleme cu privire la efectele secundare ale vaccinării sau la riscurile pe care le presupune vaccinarea și atunci oamenii care nu mai au conștiința colectivă, de exemplu, sau individuală a bolilor devastatoare pe care vaccinurile le previn, încep să se gândească mai mult la aceste efecte secundare.

O să facă copilul febră, poate să ia altă boală? Ce se întâmplă în cazul ăsta? Din păcate aceste riscuri percepute iau amploare tot mai mare, pentru că nu se știe prea multe despre bolile celea devastatoare despre care am vorbit și greutatea lor în luarea unor decizii devine mult mai mare.

În regiunea noastră, Moldova, Ucraina, România avem o cădere liberă la imunizare. Sunt doar acești factori de vină, despre care ne vorbiți, sau mai există și alții?

Studiul acesta nu explică în totalitate scăderea atât de dramatică a ratei vaccinării, pentru că este un studiu asupra percepției oamenilor, ce cred oamenii despre vaccinare și despre sistemul de sănătate. Pot fi și alți factori obiectivi care duc la lipsa vaccinurilor la un moment dat. Pot fi dezastre naturale sau războaie, sau probleme interne într-o țară care pot determina ca vaccinurile să fie absente o lungă perioadă de timp și atunci oamenii nu mai sunt obișnuiți, nu li se mai comunică despre beneficiile vaccinării, dacă nu există vaccinul. Și atunci această întrerupere poate să conducă la scăderea ratei de vaccinare. Studiul, însă cum vă spuneam, se axează pe ce cred oamenii despre vaccinare, deoarece până acum aceste lucruri nu au fost luate bine în calcul.

Trebuie să știm și să implicăm părinții în orice campanie de vaccinare avem, pentru că răspundem unor nevoi pe care până acum le știam numai anecdotic, ca să zic așa, din diverse relatări. Acum le avem pe hârtie. De exemplu, dacă am aflat că părinții cred că cadrele medicale ar trebui să petreacă mai mult timp cu ei explicându-le la ce sunt bune vaccinurile, poate putem instrui cadrele medicale să facă acest lucru. De obicei soluția e în problemă. Poate părinții nu cred un lucru corect, iar noi prin comunicarea noastră putem să corectăm această credință.

Care vor fi recomandările UNICEF-ului pentru autorități pentru a crește nivelul de vaccinare în țările lor?

În primul rând, recomandările acestui studiu se referă la creșterea capacității sistemelor de sănătate de a se adresa părinților pentru a-i recupera din zona asta gri a ezitării. Ne referim în primul rând la creșterea capacității cadrelor medicale sau personalului din sistemul de sănătate de a comunica cu părinții, de a îmbunătăți cumva relația dintre medic, asistent medical și pacient. Știți că uneori pacienții se uită cu foarte mare respect la doctor, ca la o autoritate, dar acest lucru ar trebui să fie mai degrabă un parteneriat decât o relație de subordonare și atunci medicii ar trebui să comunice puțin altfel cu părinții pe această temă. Această relație e foarte importantă, pentru că duce la creșterea încrederii părinților în sistemul de sănătate.

Și în Moldova avem această problemă legată de comunicarea dintre medic și părinte, pacient. De obicei, există și o justificare – comunicarea nu se învață la facultate...

Comunicarea, sincer, ar trebui să se învețe la facultate, credem noi. De aceea, colegii mei de la nivel global au dezvoltat un pachet de comunicare interpersonală pe care putem să-l preluăm și să-l oferim ca formare oricărui angajat al sistemului de sănătate care intră în contact cu pacientul, nu numai medicii, dar și asistenții medicali sau mediatorii sanitari, pentru a îmbunătăți cumva și a face mai netedă relația dintre părinte și sistem. Poate că n-ar fi rău ca astfel de cursuri de comunicare, chiar din formarea inițială a profesioniștilor din sănătate, dar aici este o altă muncă a noastră de colaborare cu autoritățile și cu Guvernele, Universitățile, să includă aceste pachete de comunicare la nivel de formare profesională.

Deficiențele astea de comunicare sunt comune tuturor țărilor din regiunea centrală și de est a Europei sau e mai specifică pentru anumite zone?

Studiul acesta s-a făcut în 4 țări - Bosnia și Herțegovina, Moldova, România și Ucraina și aici această problemă a apărut, nu neapărat dominantă, dar este una importantă. E posibil să fie la fel și în alte țări, dar studiul s-a axat pe cele patru, deoarece rata de vaccinare a scăzut foarte mult anume aici. Este sub valoarea optimală de 95% recomandată de OMS.

Doamna Zaharia, vă mulțumim pentru aceste răspunsuri.