Specialiștii în sănătate publică de la Ministerul Sănătății nu au participat la elaborarea documentului care permite promovarea iQOS. „Cineva vrea cu mâinile ministerului să favorizeze aceste produse”
Elena Cioina
13 decembrie, 2018, 16:45
Vizualizări: 3483
Specialiștii de la Direcția politici în sănătate publică din cadrul Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale nu au fost implicați în elaborarea proiectului de hotărâre prin care urmează să fie operate modificări la două regulamente sanitare ce țin de controlul tutunului în Moldova.
Mai mult,
aceștia spun că autoritatea în sănătate nu are dreptul moral să promoveze produse
din tutun, sugerând că unele ar fi mai puțin periculoase decât altele. Din
acest motiv, documentul ar trebui retras din dezbateri publice, iar la elaborarea
lui trebuie să fie implicați specialiști în domeniul controlului tutunului. Se creează
impresia, spun specialiștii care au dorit să le păstrăm anonimatul, căproiectul de hotărâre a fost scris în altă parte, iar Ministerul Sănătății este
pus în situația să-l promoveze.
„Specialiștii
din domeniu nu au fost implicați în elaborarea documentului. Noi avem
experiență în domeniu, nu suntem chiar din drum, am elaborat programe naționale
în domeniul controlului tutunului, o lege foarte bună, diverse alte acte
normative, dar aici, din păcate, autor este Direcția Juridică”, afirmă
specialiștii.
Aceștia mai
dau de înțeles că autorul documentului, Andrei Șveț, deși nu ar cunoaște anumite
subtilități prin care industria tutunului își face lobby, ar fi trebuit, cel
puțin, să consulte Legea privind controlul tutunului ca să vadă că ea interzice
în totalitate publicitatea și promovarea produselor din tutun.
„Nu credem că
domnul Șveț are cunoștințele necesare pentru a elabora acest document. Nu poți
zice că e în necunoștință de cauză, dar se vrea ca cu mâinile Ministerului Sănătății
să fie favorizate aceste produse iQOS. Nu cunoaștem vreun document în regiunea
europeană în care vreun Minister al Sănătății să facă lobby deschis și să
promoveze produse din tutun. Nu este logic”.
Așa cum este
formulat în proiectul de hotărâre, reiese că Ministerul Sănătății încalcă legea
privind controlul tutunului pentru care a luptat atât de mult și chiar le
sugerează agenților economici, care comercializează produse din tutun care nu
arde, că ei sunt obligați să informeze cetățenii despre produsele sale, ceea ce
înseamnă că ar avea dreptul să le facă publicitate.
„Prima impresie,
volens-nolens, este că Ministerul Sănătății e avocatul iQOS. Aici sunt multe
semne de întrebare. Nu știm cum s-a ajuns la așa ceva. Credem că trebuie să o
examinăm și să ne dăm seama ce promovăm”, afirmă reprezentanții de la minister.
Specialiștii
mai afirmă că documentul nu ar fi fost consultat nici cu secretarul de stat,
responsabil de domeniul sănătății publice, Aliona Serbulenco. Deocamdată, Sănătate
INFO nu are un răspuns de la secretarul de stat în acest sens.
Specialiștii
în sănătate publică cred că documentul trebuie retras din dezbateri publice,
mai ales că ministerul are acest drept
„Ministerul
Sănătății are dreptul să retragă acest proiect din dezbateri publice, să creeze
un grup de lucru din specialiști care cunosc domeniul și să elaboreze un
document conform legii. Din varianta plasată pentru dezbateri reiese că agentul
economic este obligat să informeze consumatorul că uite ce produs bun este
acesta. Este ilegal. Noi ne-am asumat angajamente și față de donatorii
internaționali să luptăm cu fumatul și nu știm ce reacție vor avea partenerii
noștri, când vor vedea un asemenea document. Totodată, Ministerul, de fapt,
încalcă Convenția Cadru privind controlul tutunului, pe care s-a angajat să o
respecte. Mai mult, ignoră recomandările Organizației Mondiale a Sănătății care
spune clar că studiile demonstrează că orice produs din tutun este periculos
pentru sănătate, indiferent că arde sau se încălzește”, mai afirmă
specialiștii.
Aceștia
declară că din moment ce muncești în domeniul sănătății există anumite limite,
iar în controlul tutunului nu este loc de compromis.
Vom preciza
că proiectul de hotărâre, care ar urma să le permită agenților economici care
comercializează produse din tutun care nu arde să le promoveze, este disponibil pentru consultări publice
pentru o perioadă foarte scurtă de timp. Specialiștii în domeniul controlului
tutunului ar trebui să vină cu anumite propuneri până cel târziu 15 decembrie,
adică până sâmbătă, după care documentul va fi înaintat Guvernului spre
aprobare.
Tag: lobby, țigări, Ministerul Sănătății
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
25 aprilie, 2018, 12:28
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %