Anul 2018 a dat lumii 11 medicamente cu substanțe noi gata să lupte cu cancerul. Câte medicamente au fost autorizate la nivel european și pentru ce afecțiuni sunt
Irina Papuc
09 ianuarie, 2019, 10:44
Vizualizări: 3914
Într-un raport pentru anul 2018, Agenția Europeană a Medicamentului menționează că a recomandat spre autorizare 84 de medicamente, jumătate dintre ele cu substanțe noi. Cele mai multe medicamente aprobate la nivel european vizează tratamente și terapii avansate în oncologie.
În domeniul
medicamentelor de uz uman, EMA a recomandat spre autorizare 84 de medicamente,
dintre care 42 au avut o nouă substanță activă care nu a fost niciodată
autorizată anterior. Totodată, au fost emise și cinci opinii negative, iar zece
aplicații au fost retrase de producători înainte ca EMA să se pronunțe asupra
lor.
Cele mai multe
din medicamentele avizate pozitiv de EMA au fost din domeniul oncologiei (23,
din care unsprezece cu substanțe noi), dar au fost numeroase medicamente și din
domeniile bolilor infecțioase (unsprezece, din care șase noi), neurologiei
(zece, din care cinci noi), hematologiei, imunologiei și reumatologiei,
endocrinologiei, metabolismului, pneumologiei și alergologiei.
Medicamente noi pentru tratarea cancerului
Alunbrig - este un medicament împotriva cancerului, utilizat pentru a trata adulții
cu o formă de cancer pulmonar numit cancer pulmonar non-microcelular (NSCLC),
care au fost tratați anterior cu un medicament împotriva cancerului, numit
crizotinib. Alunbrig se utilizează în monoterapie și numai dacă NSCLC este
„pozitiv pentru ALK”, ceea ce înseamnă că celulele canceroase prezintă anumite
modificări care afectează gena responsabilă pentru o proteină numită ALK
(kinaza limfomului anaplazic). Alunbrig conține substanța activă brigatinib.
Braftovi - este un medicament pentru tratarea melanomului (un cancer al pielii)
care s-a răspândit sau care nu poate fi înlăturat pe cale chirurgicală.
Braftovi se utilizează în asociere cu alt medicament, binimetinib (Mektovi),
fiind administrat numai pacienților la care celulele canceroase au o mutație
(modificare) specifică a genelor, numită „BRAF V600”. Medicamentul conține
substanța activă encorafenib.
Erleada (apalutamida) - este un medicament utilizat pentru a trata cancerul de
prostată care nu s-a răspândit în alte părți ale corpului și nu mai răspunde la
un tratament medical sau chirurgical.
Imfinzi (durvalumab) - este un medicament utilizat în tratamentul unui tip de
cancer pulmonar denumit cancer bronhopulmonar altul decât cel cu celule mici
(NSCLC). Imfinzi se utilizează la pacienți adulți cu cancer în stadiu avansat,
care nu poate fi îndepărtat prin intervenție chirurgicală, dar care nu se
agravează după tratamentul cu radioterapie și chimioterapie pe bază de platină
(medicamente pentru tratarea cancerului). Imfinzi se utilizează numai atunci
când tumoarea produce un tip de proteină numită PD-L1. Imfinzi conține
substanța activă durvalumab.
Mektovi - este un medicament pentru tratarea melanomului (un cancer de piele) care
s-a răspândit sau nu poate fi îndepărtat prin intervenție chirurgicală. Mektovi
se utilizează în asociere cu un alt medicament, encorafenib (Braftovi), și este
destinat numai pacienților a căror celule canceroase au o mutație specifică
(schimbare) în genele lor, numită "BRAF V600". Acesta conține
substanța activă binimetinib.
Nerlynx - este
indicat pentru tratamentul adjuvant extins al pacienților adulți cu cancer de
sân cu receptori hormonali pozitivi și HER2 supraexprimat/amplificat în stadiu
incipient și care au sub un an de la finalizarea terapiei adjuvante prealabile
pe bază de trastuzumab.
Poteligeo - este
indicat pentru tratamentul pacienților adulți cu micozis fungoid (MF) sau
sindrom Sézary (SS) la adulții care
au încercat cel puțin un medicament anterior (administrat pe cale orală sau
injectabilă) care nu a funcționat sau la care boala a recidivat.
Rubraca - este un
medicament împotriva cancerului pentru femei adulte cu cancere de grad mare ale
ovarelor, ale trompelor uterine (tuburile care fac legătura între ovare și
uter) și ale peritoneului (membrana care căptușește abdomenul). Este necesar ca
pacientele care iau acest medicament să prezinte mutații (defecte) la nivelul
genelor numite BRCA, iar cancerul să răspundă la tratamentul cu medicamente pe
bază de platină (alt tip de medicamente împotriva cancerului). Rubraca se
administrează la paciente care au primit deja cel puțin două tratamente cu
medicamente pe bază de platină, dar nu mai pot lua medicamentele respective.
Rubraca conține substanța activă rucaparib. Cancerul ovarian este rar, iar
Rubraca a fost desemnat „medicament orfan” (un medicament utilizat în boli
rare) la 10 octombrie 2012.
Verzenios - este un medicament împotriva cancerului utilizat ca tratament pentru femeile cu cancer de sân în stadiu avansat sau care s-a extins la alte părți ale organismului. Verzenios se poate utiliza numai dacă celulele canceroase au anumite tipuri de receptori (numiți receptori hormonali) pe suprafața lor (HR pozitiv) și nu prezintă cantități anormal de mari dintr-un alt receptor numit HER2 (HER2 negativ). Se utilizează împreună cu alt medicament hormonal, fie un inhibitor de aromatază, fie fulvestrant. La femeile care nu au ajuns încă la menopauză, tratamentul trebuie combinat cu un agonist al hormonului de eliberare al hormonului luteinizant. Verzenios conține substanța activă abemaciclib.
Terapiile medicinale avansate (ATMPs)
ATMPs sunt
medicamente fabricate pe bază de gene, celule sau țesuturi care oferă
oportunități imovatoare pentru tratamentul anumitor boli severe, cronice sau
pentru care terapiile convenționale nu sunt adecvate. În 2018, 3 astfel de
terapii au fost aprobate:
Kymriah și Yescarta sunt
primele terapii genice celulare CAR-T (Chimeric Antigen Receptor) aprobate de
UE pentru tratamentul anumitor tipuri de leucemii.
Luxturna este
prima terapie genică utilizată în tratamentul distrofiilor retiniene ereditare.
Tag: medicamente cancer EMA kymriah yescarta
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 martie, 2018, 13:43
29 martie, 2019, 09:07
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,55 %