Încă trei victime ale gripei. Decesele s-au produs în această săptămână, iar autoritățile dau vina din nou pe nevaccinare și adresarea târzie la medic
Silvia Rotaru
01 februarie, 2019, 15:56
Vizualizări: 2347
În această săptămână gripa a mai făcut trei victime. În total numărul bolnavilor decedați se ridică la 12. Este vorba, în mare parte, de tineri cu vârsta cuprinsă între 30 și 55 de ani, un adolescent și oameni în vârstă. Niciunul dintre decedați nu avea vaccinul împotriva gripei, explică autoritățile, și ar fi suferit de maladii asociate, care s-au acutizat și au provocat decesul.
De altfel, numărul persoanelor
decedate din cauza complicațiilor gripei este în acest sezon rece deja de 3 ori
mai mare decât cel înregistrat la sfârșit de 2017, început de 2018. Însă, în
timp ce România, de exemplu, a declarat epidemie de gripă în întreaga țară,
responsabilii din Moldova afirmă că nu e cazul, deoarece „pragul epidemiologic
este de intensitate medie”.
Printre persoanele decedate în
această săptămână din cauza gripei este o femeie de 62 de ani, un bărbat de
doar 32 de ani și altul de 45. Niciunul dintre aceștia nu avea vaccinul
antigripal. Chiar și așa, vaccinul nu se regăsește pe piața din Moldova, prin
urmare oamenii nu ar avea de unde să-l cumpere. În farmacii nu se găsește nici
Tamiflu, medicamentul important în tratamentul gripei.
Astăzi, responsabilii de la Agenția
Națională de Sănătate Publică au declarat că Ministerul Sănătății, Muncii și
Protecției Sociale a comandat 20 de mii de doze de Tamiflu, care ar urma să ajungă
în farmacii. Instituțiile medicale, potrivit responsabililor, sunt asigurate cu preparate antigripale.
Potrivit autorităților în acest
moment sunt înregistrate 541 de cazuri de gripă, 185
de probe sunt pozitive la prezența virusurilor gripali (49– A(H1N1) pdm09 și 37
–A(H3N2)).
„În săptămâna a patra nivelul de intensitate a fost mediu și a
constituit 454,36 cazuri la 100.000 populație, depășind pragul epidemic
(315,88 la 100.000 populație), dacă vom ajunge la 661 de cazuri atunci vom
vorbi despre intensitate înaltă”, a explicat Ștefan Gheorghiță.
Amintim că pe 19
ianuarie o femeie gravidă a murit după trei zile din momentul internării din
cauza complicațiilor gripei. Medicii au reușit să salveze fătul, născut
prematur, la 31 de săptămâni. Autoritățile din sănătate au declarat presei că
femeia s-ar fi adresat prea târziu la medic și aceștia nu au mai putut să o
salveze. Familia victimei afirmă însă contrariul și spune deși femeia a fost
internată la Institutul Mamei și Copilului cu diagnosticul de gripă sezonieră,
medicii i-ar fi administrat Tamiflu abia în a patra zi de la internare, când
starea ei se agravase.
Sănătate INFO a
trimis o solicitare de informație pe acest caz Institutului Mamei și Copilului
încă pe 22 ianuarie. Până astăzi nu am primit niciun răspuns. Responsabilul de
comunicare de la IMC, Maxim Cazacu a menționat pentru Sănătate INFO că a primit
solicitarea, dar că administrația ne va răspunde în termen de 30 de zile,
conform legislației în vigoare.
„Ea (n.r.) este și trebuie să vă trimitem răspuns. Ori astăzi, ori luni. Vedeți că este termen de examinare de 30 de zile, conform Legii cu privire la Accesul la Informație. Nu totul depinde de mine. Eu trebuie și eu să acumulez informație”, a declarat șeful Serviciului de presă de la IMC, Maxim Cazacu.
La aceeași conferință de presă, Ministerul Sănătății a anunțat că 20 de mii de doze de Tamiflu,
medicament necesar în tratamentul gripei, ar urma să ajungă în curând în farmaciile
din Moldova. Potrivit responsabililor,
agenții economici au asigurat autoritatea în Sănătate, că până pe 5 februarie
vor livra cantitatea necesară.
Acum medicamentul poate fi administrat doar în instituțiile medicale celor spitalizați. Cei nespitalizați nu au de unde să-l cumpere, deoarece în farmacii medicamentul lipsește. Cristina Stratulat, șefa serviciului de presă al MSMPS, a menționat pentru Sănătate INFO că Ministerul a întrebat agenții economici când medicamentul va putea fi găsit din nou în farmacii și aceștia au dat asigurări că: „Dacă îmi amintesc, pe 5 februarie vor ajunge în țară aproximativ 12 mii de doze și ulterior restul”. Șefa Serviciului de presă nu a mai revenit cu un răspuns la întrebarea – de ce anume 20 de mii de doze de Tamiflu urmează să fie puse la dispoziția pacienților în farmacii.
Vom aminti că vaccinarea
antigripală nu este obligatorie în Moldova. În farmacii acest vaccin nu este
disponibil nici contra-cost. Imunizarea persoanelor din grupurile de risc
(gravide și copii cu maladii cronice) a început la sfârșitul lunii octombrie,
deși potrivit specialiștilor perioada optimă pentru administrarea
vaccinului este jumătate lunii octombrie. Alte categorii de populație din
grupurile de risc de îmbolnăvire de gripă au început să fie imunizate abia la
sfârșit de decembrie.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
25 aprilie, 2018, 12:28
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %