Șeful Catedrei Epidemiologie de la Universitatea de Medicină a admis comportament umilitor și pe criterii de sex la locul de muncă, constată experții în prevenirea și eliminarea discriminării
Elena Cioina
14 martie, 2019, 12:40
Vizualizări: 4783
Șeful Catedrei Epidemiologie de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” Viorel Prisăcari a admis un comportament umilitor și pe criteriu de sex la locul de muncă față de o tânăra doctorandă, care s-a plâns pe avansurile acestuia în presă. Este concluzia experților din cadrul Consiliului pentru Prevenirea și Eliminarea Discriminării și Asigurarea Egalității.
Specialiștii au constatat că acțiunile profesorului reprezintă hărțuire pe criteriu de sex în câmpul muncii și-i cere acestuia să
înceteze să intimideze petiționara și să-și ceară scuze de la ea în cadrul
ședinței catedrei. Șeful catedrei trebuie să prezinte Consiliului, în termen de
10 zile, ce acțiuni urmează să întreprindă.
Totodată, Consiliul recomandă Universității de Medicină să
efectueze un sondaj anonim printre studenți, rezidenți, doctoranzi și
colaboratori ai catedrelor privind climatul psiho-emoțional și discriminare,
conform legii cu privire la asigurarea egalității și să organizeze instruiri
privind nediscriminarea și asigurarea egalității pentru angajați și studenți.
În decizia Consiliului scrie că „analizând materialele
dosarului, Consiliul stabilește că prezumția hărțuirii a fost instituită, că
petiționara a fost umilită la locul de muncă de către șeful de catedră,
conducător al tezei de doctor. Intimidarea s-a manifestat prin acțiuni de
discreditare profesională de către superior prin ignorarea solicitării de a-I oferi
consultații pe marginea tezei de doctorat și prin nerepartizarea orelor de
studii, prin acțiuni de desconsiderare a petiționarei, prin ofensarea acesteia
în cadrul ședințelor de lucru cu membrii catedrei și prin apelativele sexiste.
Astfel, Consiliul a acceptat că totalitatea acestor
acțiuni sunt de natură să creeze un mediu intimidant și aduc atingeri integrității
morale a petiționarei. Consiliul a mai luat act de faptul că acest comportament
este aplicat de reclamant din considerentul că petiționara este femeie.
În apărarea sa în fața Consiliului, Viorel Prisăcari a declarat
că învinuirile aduse de reclamantă sunt ipocrite. Universitatea de Medicină deocamdată nu a venit cu o reacție la decizia Consiliului. Decizia poate fi atacată însă în instanță de contencios administrativ.
Vom aminti că învinuirile de hărțuire și intimidareadmise de către șeful Catedrei Epidemiologie, Viorel Prisăcari, au apărut în
presă în august anul trecut. Aliona Nastas, care îi era colegă, dar și
studentă, îl acuza pe acesta avansuri sexuale, înjosiri verbale și intimidări
de nenumărate ori.
Viorel Prisăcari și-ar fi permis să-i spună fraze
indecente, să o atingă și chiar să o sărute, fără voia ei. Mai mult, profesorul
i-ar fi dat de înțeles că niciodată nu va susține teza de doctor, el fiind
conducătorul ei.
După mărturiile Alinei pe rețelele de socializare și în
discuții private oamenii au menționat că știau personal sau din auzite despre
faptul că profesorul și-ar permite un asemenea comportament în raport cu
colegele și studentele de la medicină. Cu toate acestea, puțini au avut curajul
să vorbească deschis despre problemă, deși, se pare, ea ar persista ani la
rând.
Solicitat atunci de Sănătate INFO, Ion Ababii, rectorul
Universității de Medicină afirma că știa despre neînțelegerile dintre Aliona
Năstas și Viorel Prisăcari. Însă studenta i-ar fi vorbit doar despre problemele
pe care le are cu susținerea tezei, nu și despre faptul că ar fi fost hărțuită și
umilită.
„Eu nu vreau să discut pe tema aceasta. Este
murdar. Aceasta nu este o problemă acum în societate. Dacă el vrea să pună mâna
pe spate la o fetiță, asta e tare complicat. Eu nu îmi imaginez el să facă așa
ceva. Universitatea va sesiza comitetul de etică, care trebuie să vorbească și
cu unul și cu altul. Este adevărat că el are așa un caracter mai complicat,
este impulsiv și nerăbdător. El nu se poate stăpâni și asta nu este bine. Vom
lucra și vom vedea cum se va sfârși”, a declarat Ion Ababii pentru Sănătate
INFO.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,57 %