S-au schimbat capetele și la Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale. Locul lui Vladislav Zara a fost luat de Zinaida Bezverhnii
Silvia Rotaru
01 iulie, 2019, 13:57
Vizualizări: 5821
Directorul Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Vladislav Zara, a fost demis. Aceasta a fost propunerea ministrei sănătății, Ala Nemerenco. Fotoliul de director a fost ocupat de Zinaida Bezverhnii, care anterior a mai ocupat funcția de expert în domeniul medicamentelor în cadrul Agenției.
Ministra Sănătății și Protecției Sociale, Ala Nemerenco a
menționat că își dorește să pună capăt „unei practici de ani de zile în care în
Agenție lucrau oameni din construcție sau alte domenii care nu aveau de a face
cu domeniul medicamentelor”.
Zinaida Bezverhnii
este absolventă a USMF, Facultatea de Farmacie, unde a și fost mai bine de 10
ani asistentă, dar și profesor asociat. De asemenea, este absolventă a Școlii
de Management în Sănătate Publică. Între anii 2009-2014 a fost consultant în
cadrul Direcției europene pentru calitatea medicamentelor și a asistenței
medicale, Consiliul Europei. Din 2013-2015 a fost vice-director al Asociației
Farmaciștilor din Moldova, iar din 2015 lucrează la Organizația Mondială a
Sănătății.
Zinaida Bezverhnii a
mai lucrat între anii 2011-2015 la Agenția Medicamentului în calitate de
expert.
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %