Șeful Cabinetului ministrului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale explică de ce instituția și-a schimbat reprezentantul în CDSI al Universității de Medicină
Elena Cioina
16 august, 2019, 14:39
Vizualizări: 4029
Având în vedere că din Consiliul de Dezvoltare Strategică Instituțională al USMF „N.Testemițanu” fac parte reprezentanții altor două ministere - Ministerul Finanțelor și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, redacția Sănătate INFO a trimis solicitări în care întrebăm dacă și aceste instituții ale statului își vor retrage reprezentanții și vor numi alți membri în CDSI. Vom publica răspunsurile în momentul în care le vom obține. Iată ce a declarat Ion Dodon:
Ion Dodon, șeful Cabinetului ministrului Sănătății, Muncii și Protecției
Sociale
„Referitor la
mandatul domnului Igor Talmazan, este un mandat deplin și va activa atâta timp,
cât îi va permite legea și funcția. Schimbarea reprezentantului Ministerului
Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în acest Consiliu nu este legată de
persoana cuiva. Ministerul a dorit să fie reprezentat de o persoană care să
aibă un grad nu mai mic de reprezentativitate decât domnul Buga în cadrul
acestui Consiliu. Domnul Buga a fost numit în această funcție, deoarece era
consilier al premierului pe probleme de sănătate. Acum, deoarece această
funcție nu este ocupată, s-a dorit să fie o persoană care va avea un statut
juridic mult mai înalt. Din acest motiv a fost desemnat Igor Talmazan, șeful
Corpului de Control a Guvernului în această funcție.
Reprezentanții
Universității de Medicină spun că altă dată erau înștiințați despre schimbarea
reprezentantului printr-o scrisoare. De data aceasta le-a venit un ordin. E o
mare diferența?
Nu.
Activitatea Ministerului se realizează prin acte normative sau ordine interne. Ca
să desemnezi pe cineva pentru a-și exercita atribuțiile sale legale, o faci
prin emiterea actelor pe care poate să le emită această autoritate. Actul
corect este să fie un act de dispoziție, adică un ordin. O scrisoare este un
document care aduce la cunoștință informația, nu este un act de desemnare. Nu s-a
urmărit să fie ordin sau să fie scrisoare. Nu asta e esența.
De când intră
în drepturi depline domnul Talmazan?
Potrivit
articolului 103-104 din Codul Educației, Senatul Universității confirmă, fără
drept de modificare această candidatură. Ar fi de bună credință pentru toată
lumea, dacă se va lua act de această desemnare.
Acum, de
exemplu, este organizat concursul de depunere a dosarelor pentru funcția de
rector. Domnul Talmazan poate să meargă să vadă cine depune, cum se depune, să
verifice anumite lucruri? Are Dumnealui dreptul să facă aceste lucruri până se
întrunește Senatul?
Cum puneți
Dumneavoastră problema e foarte strictă. Senatul poate să se întrunească și
mâine, și peste o lună. Noi avem o persoană desemnată. Ei trebuie să se
întrunească și să ia act de această persoană. Deja toată societatea cunoaște despre
faptul că fondatorul și-a schimbat reprezentantul în acest Consiliu, inclusiv
presa, care ne adresează întrebări. Dumnealui (n.r. Igor Talmazan) are
legitimitate. Este numit în calitate de membru de către fondator.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
19 martie, 2018, 15:25
19 martie, 2021, 11:21
19 martie, 2020, 17:27
19 martie, 2018, 10:50
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,65 %