Fostul șef al secției imagistică de la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală, condamnat definitiv. I-au fost sechestrate mai multe bunuri în valoare de peste 7 milioane de lei
Silvia Rotaru
04 septembrie, 2019, 11:29
Vizualizări: 4592
Sentința în cazul dosarului Tomograf 1 a fost pronunțată. Fostul șef al secției imagistică și tomografie computerizată de la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală a fost condamnat definitiv. Acestuia i s-a confiscat 1.482.000 de lei, i s-a aplicat o amendă în mărime de 270.000 de lei și i s-a încasat suma de 1.080.000 de lei prejudiciu în folosul CRDM. De asemenea, fostul șef de la CRDM nu are dreptul să ocupe funcții manageriale timp de 12 ani.
Fostului șef i s-au
aplicat sechestre în valoare de 7.217.000 de lei, care au inclus autoturisme,
imobile, conturi bancare şi mijloace financiare în numerar. Acţiunile au avut
loc în cadrul a două cauze penale, pornite de CNA şi procurorii anticorupţie,
pe abuz de serviciu şi îmbogăţire ilicită.
Amintim că, fostul
şef al secției imagistică și tomografie computerizată din cadrul Centrului
Republican de Diagnosticare Medicală a fost reţinut la 30 iulie 2018, în
dosarul „Tomograf 1”, în urma unor ample percheziţii.
Potrivit materialelor
cauzei, în perioada ianuarie 2017 - iulie 2018, fostul şef percepea sistematic
de la pacienți, inclusiv de la cei asigurați medical, sume de bani care variau
între 950 şi 5.400 de lei pentru investigații tomografice. Banii nu erau
achitați la casieria spitalului, cu excepția unor încasări sporadice pentru
investigații mai puțin costisitoare.
În cadrul perchezițiilor
au fost depistate și ridicate de la domiciliul și casetele metalice, închiriate
de către condamnat la băncile comerciale, mijloace bănești în lei, euro și
dolari americani în sumă totală de 6.568.982 de lei.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
25 aprilie, 2018, 12:28
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %