Vanu Jereghi, director executiv IDOM: „Indiferent cine ești și ce post ocupi ar trebui să nu încalci legea. Prin asemenea mesaje, guvernanții îi provoacă pe cetățeni la ură și discriminare”
Elena Cioina
12 martie, 2020, 15:38
Vizualizări: 4888
Este foarte grav, iar oamenii care sunt vizați sunt în drept să depună plângeri și să ceară despăgubiri și aici „miroase” a cazuri, care pot fi condamnate. Fiecare trebuie să răspundă pentru fapta sa.
Vanu Jereghi, director executiv al Institutului pentru Drepturile Omului
din Moldova
Dle Jereghi,
noi suntem într-o perioadă de criză pentru sănătatea publică și trebuie să
abordăm foarte delicat și corect problema noului coronavirus. Însă în ultimele
zile auzim tot mai des, mai ales de la autorități, mesaje discriminatoare și
acuzatoare la adresa unor cetățeni, care nu au respectat anumite reguli de
prevenire și control a infecției. Cât de grav este acest lucru din punct de
vedere a dreptului omului?
Este foarte
grav, iar oamenii care sunt vizați sunt în drept să depună plângeri și să ceară
despăgubiri și aici „miroase” a cazuri, care pot fi condamnate. Fiecare trebuie
să răspundă pentru fapta sa. Și cel care a furnizat informația, și cel dare a
diseminat-o mai departe. Pentru că felul în care transmit ei informația îi
provoacă pe cetățeni să discrimineze acești oameni. Conducătorii noștri trebuie
să-și dea bine seama de ce și cum transmit, atât timp cât politica statului
este antidiscriminare.
De ce nu vor
unii cetățeni să se conformeze regulilor impuse? Care ar fi explicația?
Cred că sunt
mai mulți factori, dar în primul rând e vorba de necunoaștere din partea
populației, în acest caz mă refer la coronavirus. Oamenii nu știu cum se
transmite, care sunt urmările și pe cine pune în pericol – membrii familiei,
părinții, apropiații, etc. Al doilea factor este că oamenii nu au încredere în
sistemul medical. Ei nu pot comunica cu medicii de la egal la egal și nici nu
sunt siguri că informația care o oferă va rămâne confidențială. Medicii, nu mă
refer la toți, nu întotdeauna dau dovadă de încredere și aici pot să fac
analogie cu alte cazuri când medicii sau discreditat destul de mult, pentru că
nu au respectat un drept important al pacientului – cel al confidențialității.
Mă refer la boli precum sănătatea mintală, infectarea cu HIV sau Tuberculoză.
Astăzi
Parlamentul urmează să adopte modificări la Codul Contravențional și Cel Penal,
care prevăd sancțiuni pentru persoanele care nu respectă măsurile antiepidemice.
Noi înțelegem de ce autoritățile au luat o asemenea decizie și indirect a fost
cerută de mass-media, de public în general. Din punct de vedere a dreptului
omului e necesar să existe asemenea sancțiuni? Vor fi ele funcționale?
Cred că da,
atât timp cât noi toți suntem puși în pericol și există oameni care nu vor să
respecte restricțiile autorităților. Trebuie însă să începem de la informarea
corectă a oamenilor ca să conștientizeze fiecare ce responsabilitate are. Dacă
această informație ar fi furnizată la cel mai înalt nivel și ar ajunge la
fiecare cetățean, care trăiește undeva la 200 de km de Capitală, într-un sat
unde trăiesc doi-trei locuitori, atunci nu ar mai trebui aceste sancțiuni.
Există însă
și excepții, oameni care nu vor să respecte regulile și ne pun pe toți în
pericol. În astfel de cazuri trebuie să existe limitări și aceste amenzi aprobate
ieri de Guvern sunt necesare pentru a ne feri de pericol.
Există
precedente când asemenea măsuri au funcționat?
Am răsfoit
zilele trecute presa internațională și am văzut că în Italia se aplică amenzi
destul de mari și chiar poți face închisoare, dacă nu respecți izolarea.
În Moldova
s-au cerut sancțiuni și pentru alte maladii transmisibile prin aer, cum e
tuberculoza... Funcționează?
Într-adevăr
avem normă legală, dar ea nu funcționează, pentru că nu avem un mecanism clar. Această
normă spune că în cazul în care persoana refuză să primească tratamentul,
aceasta va fi izolată, dar în niciun caz nu va fi tratată forțat. Noi vorbim de
izolarea persoanei care transmite boala și izolarea e prevăzută doar pentru
această perioadă. Nu funcționează, deoarece nu există mecanisme, cine trebuie
să o aplice, unde ar trebui să fie duse aceste persoane și dacă ar trebui duse
în instituții medico-sanitare care se ocupă de această maladie, acolo nu există
minimum necesar ca ele să nu poată pleca de-acolo.
Credeți că
trebuie, totuși, supravegheați toți acești oameni care vin din focare de
COVID-19?
Sigur. Sunt
medicii de familie și asistenții medicali, care la nivel local, au obligația să
monitorizeze starea de sănătate a acestor persoane. Aici iar pot face analogie
cu pacienții care au tuberculoză și care obligatoriu trebuie să ia tratament și
să se alimenteze bine, ca să se trateze.
Măsurile
punitive, în general, cât de funcționale sunt?
Eu cred că
noi nu inventăm bicicleta, dar preluăm sau ne ghidăm de recomandări ale
Organizației Mondiale a Sănătății și preluăm din experiența altor state, care
se confruntă cu această problemă, măsuri care sunt testate și care sunt
eficiente. Părerea mea de cetățean este că am început cam târziu să informăm
publicul. Când la nivel global epidemia se răspândea masiv și despre ea se
vorbea mult, noi am început discuții mai intensive abia când am confirmat
primul caz. Ca cetățean care circulă foarte des prin locuri publice nu am văzut
informații plasate în locuri vizibile privind măsurile de prevenire. A trebuit
tot la internet să apelez sau să aștept să văd știrile.
Ce mesaj aveți pentru autorități, care au operat cu termeni discriminatorii și acuzatori la
adresa unor cetățeni, care au încălcat regulile de prevenire a răspândirii
virusului?
Mă
îngrijorează această abordare din partea autorităților. Trebuie să se înțeleagă
foarte bine că ei sunt în slujba cetățenilor. Sunt responsabili de prevenire,
de tratament și trebuie să întreprindă toate măsurile ca să nu existe
răspândire sau discriminare.
Mă îngrijorează
și faptul că este încălcată respectarea datelor cu caracter personal, care au
fost făcute publice la cel mai înalt nivel și consider că ar trebui aceste
cazuri să fie sancționate. Indiferent cine ești în țara aceasta și ce post
ocupi ar trebui să nu încalci legea, deoarece prin asemenea mesaje guvernanții
singuri îi provoacă pe cetățeni la ură și discriminare față de persoanele care
au revenit din anumite țări sau au avut contact cu cineva infectat cu COVID19
sau pur și simplu a tușit într-un loc public.
Mai este
foarte important ca în momentul în care Parlamentul adoptă aceste norme, sancțiuni
pentru cei care nu respectă condițiile de prevenire a răspândirii infecției, să
elaboreze și mecanisme, ca să nu ne trezim ca și cu norma în domeniul
tuberculozei sau să nu o aplicăm exagerat, atunci când va exista o gripă sau o
răceală simplă și cetățenii vor fi sancționați pentru faptul că nu au fost
izolați.
Domnule Jereghi,
vă mulțumesc pentru explicații.
Tag: discriminare, autorități, COVIS-19
Categoria: Opinii
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
25 aprilie, 2018, 12:28
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %