Covid-19 și transmiterea prin aer: ce cunoaștem, ce nu știm și cum să ne protejăm
Irina Papuc
13 iulie, 2020, 20:02
Vizualizări: 5098
Coronavirusul poate rămâne în continuu ore întregi în picături minuscule în aerul stagnant, infectând oamenii pe măsură ce aceștia inspiră, arată datele științifice. Acest risc este cel mai mare în spațiile interioare aglomerate, cu o ventilație slabă și este o explicație pentru focarele din fabricile de ambalat carne, din biserici și restaurante.
Nu este clar cât de des se răspândește virusul prin aceste picături mici, numite și aerosoli, în comparație cu picăturile mai mari care sunt expulzate atunci când o persoană bolnavă tuseste sau strănută, a spus Linsey Marr, expert în aerosoli la Virginia Tech. Aerosolii sunt eliberați chiar și atunci când o persoană fără simptome expiră, vorbește sau cântă, potrivit doctorului Marr și a peste 200 de alți experți, care au prezentat aceste dovezi într-o scrisoare deschisă către Organizația Mondială a Sănătății săptămâna trecută pentru a solicita confirmarea existenței transmiterii SARS-CoV-2 pe cale aerogenă, scrie The New York Times.
Ceea ce este clar, au spus ei, este că oamenii ar trebui să ia în considerare reducerea aflării timpului în interior cu persoane din afara familiilor lor. Școlile, casele de bătrâni și întreprinderile ar trebui să ia în considerare adăugarea de noi filtre de aer și lumini ultraviolete care pot ucide virusurile aeriene.
Ce înseamnă un virus transmis în aer?
Pentru ca un virus să fie aerogen, înseamnă că poate fi transmis prin aer într-o formă viabilă. De exemplu, HIV este prea delicat pentru a supraviețui în afara corpului, respectiv nu se transmite prin aer. Rujeola se transmite prin aer, ceea ce o face foarte periculoasă: rujeola poate supraviețui în aer până la două ore. În cazul coronavirusului de tip nou, definiția a fost mai complicată. Experții sunt de acord că virusul nu parcurge distanțe lungi și nu rămâne viabil în spații deschise, dar dovezile sugerează că poate traversa lungimea unei camere și, într-un set de condiții experimentale, poate rămâne viabil timp de trei ore.
Prin ce diferă aerosolii de picături?
Aerosolii sunt picături, picăturile sunt aerosoli - nu diferă decât în dimensiune. Oamenii de știință se referă uneori la picăturile cu diametrul mai mic de cinci microni ca fiind aerosoli. (Prin comparație, o celulă roșie a sângelui are diametrul de aproximativ cinci microni; părul uman are o lățime de aproximativ 50 de microni.)
De la începutul pandemiei, OMS și alte organizații de sănătate publică s-au concentrat asupra capacității virusului de a se răspândi prin picături mari care sunt expulzate atunci când o persoană simptomatică tușește sau strănută. Aceste picături sunt grele, relativ vorbind, și cad rapid pe podea sau pe suprafațe pe care alții le-ar putea atinge. Acesta este motivul pentru care agențiile de sănătate publică au recomandat menținerea unei distanțe de cel puțin doi metri față de ceilalți și spălarea frecventă a mâinilor.
Dar unii experți au spus de luni de zile că și persoanele infectate eliberează aerosoli atunci când tușesc și strănută. Mai important, aceștia expulzează aerosoli chiar și atunci când respiră, vorbesc sau cântă, mai ales dacă depun puțin efort. Oamenii de știință știu acum că oamenii pot răspândi virusul chiar și în absența simptomelor - fără tuse sau strănut - și aerosolii ar putea explica acest fenomen.
Deoarece aerosolii sunt mai mici, conțin mult mai puțin virus decât picăturile. Dar, deoarece sunt mai ușori, aerosolii pot să stea în aer ore întregi, mai ales în absența aerului curat. Într-un spațiu interior aglomerat, o singură persoană infectată poate elibera de-a lungul timpului suficient virus aerosolat pentru a infecta multe persoane. Pentru ca picăturile să fie responsabile de acest tip de răspândire, o singură persoană ar trebui să se afle la câțiva metri față de toate celelalte persoane sau să fi contaminat un obiect pe care toți ceilalți l-au atins, scenarii puțin probabile pentru mulți experți: „Trebuie să fac prea multă gimnastică mentală pentru a explica acele alte căi de transmisie în comparație cu transmisia prin aerosoli, care este mult mai simplă”, a spus dr. Marr.
Ar trebui să încep să port o mască medicală în spații închise? Și cât timp este prea mult pentru a rămâne în interior?
Personalul sanitar poate avea nevoie să poarte măști N95, care filtrează majoritatea aerosolilor. În acest moment, li se recomandă să facă acest lucru numai atunci când sunt angajați în anumite proceduri medicale despre care se crede că produc aerosoli.
Pentru ceilalți dintre noi, măștile de față din stofă vor reduce în mare măsură riscul, atât timp cât majoritatea oamenilor le poartă. Acasă, când sunteți cu propria familie sau cu colegi de cameră, măștile încă nu sunt necesare. Dar este o idee bună să le purtați în alte spații interioare, spun specialiștii.
În ceea ce privește perioda de timp în care ești în siguranță în interior, este frustrant de greu de răspuns. Depinde mult dacă încăperea este prea aglomerată pentru a permite o distanță sigură față de ceilalți și dacă circulă aer proaspăt prin cameră.
Ce înseamnă transmisia aeriană pentru redeschiderea școlilor?
Este o chestiune de dezbatere intensă. Multe școli sunt slab ventilate și sunt finanțate prea slab pentru a investi în noi sisteme. „Există o vulnerabilitate uriașă în ceea ce privește transmiterea infecțiilor prin aerosoli în școli”, a spus Don Milton, un expert în aerosoli la Universitatea din Maryland.
Majoritatea copiilor mai mici de 12 ani par să aibă simptome ușoare. Căminele studențești și sălile de clasă reprezintă, de asemenea, motive de îngrijorare.
Ce pot face pentru a reduce la minimum riscurile?
Cât mai multă activitate în aer liber. În ciuda numeroaselor fotografii ale oamenilor de pe plaje, chiar și o plajă oarecum aglomerată, în special într-o zi răcoroasă, este probabil mai sigură decât un pub sau un restaurant. Dar chiar și în aer liber, purtați o mască dacă sunteți aproape de alții pentru o perioadă îndelungată.
În interior, un lucru simplu pe care oamenii îl pot face este să „deschidă ferestrele și ușile ori de câte ori este posibil”, a spus dr. Marr. Puteți, de asemenea, să actualizați filtrele din sistemele de aer condiționat de la domiciliu sau să reglați setările pentru a utiliza mai mult aer exterior decât aer recirculat.
Clădirile publice și întreprinderile pot alege să investească în purificatoare de aer și lumini ultraviolete care pot ucide virusul. În ciuda reputației lor, ascensoarele s-ar putea să nu reprezinte un risc mare, a spus dr. Milton, în comparație cu băile publice sau birourile cu aer stagnant, dacă petreceți acolo mult timp. Dacă niciunul dintre aceste lucruri nu sunt posibile, încercați să minimalizați timpul petrecut într-un spațiu interior, mai ales fără mască.
Ce spune OMS despre transmiterea aeriană a Covid-19
Unele proceduri medicale pot produce picături foarte mici, numite nuclee aerosolizate de picături sau aerosoli care sunt capabili să rămână suspendați în aer pentru perioade mai lungi de timp. Când astfel de proceduri medicale sunt efectuate pe persoane infectate cu COVID-19 în unitățile sanitare, acești aerosoli pot conține virusul SARS-CoV-2 și pot fi inhalați de lucrătorii medicali dacă aceștia nu poartă echipament de protecție individuală adecvat. Prin urmare, este esențial ca toți lucrătorii din domeniul sănătății care efectuează aceste proceduri medicale să ia măsuri specifice de protecție aeriană, inclusiv utilizarea echipamentelor de protecție personală adecvate. Vizitatorilor nu ar trebui să le fie permis accesul în zonele în care se efectuează astfel de proceduri medicale.
OMS menționează, de asemenea, că au fost semnalate focare de COVID-19 în unele zone închise, cum ar fi restaurante, cluburi de noapte, lăcașuri de cult sau lăcașuri unde oamenii pot vorbi tare sau cânta. În aceste focare, transmiterea prin aerosoli, în special în aceste locații interioare unde există spații aglomerate și ventilate inadecvat, unde persoanele infectate petrec perioade lungi de timp unele cu altele, nu poate fi exclusă. Sunt necesare urgent mai multe studii pentru a investiga astfel de cazuri și pentru a evalua semnificația lor pentru transmiterea COVID-19.
„Când ești într-o situație de urgență, așa cum este acum, și când datele științifice se schimbă, aproape în fiecare zi...Noi evaluăm în unele zile și câte 1.000 de publicații, cu o medie de 500 de publicații zilnic. Este un volum foarte mare de date și nu toate sunt de foarte bună calitate. Noi revizuim constant toate datele. Există acum sute de publicații numai pe zona de transmitere. Evaluăm totul cu foarte mare atenție. Deoarece suntem concentrați pe realizarea ghidurilor de sănătate publică la nivel internațional, fiecare ghid pe care îl emitem are implicații pentru miliarde de oameni din toată lumea, de aceea trebuie să fim foarte precauți”, a spus Soumya Swaminathan, responsabilă de știință la OMS.
Tag: covid-19 transmitere aer aerosoli cale aerogena sars-cov-2
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,59 %