O extindere reală a serviciilor  care să respecte principiile de acces universal și nediscriminatoriu probabil că nu poate exista dacă nu cresc corespunzător și resursele financiare. Cel puțin autoritățile nu explică în ce măsură serviciile prevăzute în Programul unic sunt suficiente pentru toți pacienții care au nevoie de ele. Argumentul Guvernului, susținut de legislatori, este că pentru al cincilea an consecutiv prețul poliței va rămâne același pentru că e criză, iar oamenii nu-și permit cheltuieli în plus. Nici Executivul, nici legislatorii nu văd însă nicio problemă în faptul că statul – pentru persoanele care le asigură din fondurile sale – plătește numai 1600 de lei pentru o singură persoană, de trei ori mai puțin decât cei care cumpără polița în sumă fixă și chiar mai mult, dacă vorbim de moldovenii care plătesc polița prin contribuția procentuală. Această inechitate persistă ani de-a rândul și ar trebui să fie abordată ca pe o problemă serioasă de gestionare, în condițiile în care este unanim acceptat că sistemul medical din Republica Moldova este critic subfinanțat.

Așadar, fondurile AOAM ar urma să fie mai mari în 2021 comparativ cu anul trecut cu 32 % și vor constitui 11 miliarde 144 de milioane 97 mii de lei. Și totuși, prețul poliței medicale nu va crește, iar statul își asumă tot mai puțin finanțarea sistemului medical. Iată cum explică Executivul decizia de a nu majora prețul poliței: „situaţia economico-financiară complicată, ce se reflectă asupra posibilităţilor financiare ale populaţiei”. Cu alte cuvinte, în criză, moldovenii n-ar suporta financiar o majorare a poliței. 

Dar dacă oamenii sunt săraci și nu pot plăti mai mult pentru o poliță medicală, de ce Guvernul nu-și asumă responsabilitatea să investească în sănătate tot atât cât investește un om simplu care își cumpără polița din propriul buzunar?

Iată ce se întâmplă la modul practic: 

Toți moldovenii sunt obligați să-și cumpere an de an o poliță medicală. 

→Există și categorii care nu-și pot permite astfel de cheltuieli, așa cum sunt pensionarii, gravidele sau copiii minori sau unele categorii favorizate, cum sunt polițiștii. Pentru ei, statul are obligația constituțională să plătească. Astfel de categorii sunt multe și sunt incluse în lege. 

→ Restul, care nu intră în aceste categorii, este obligat să se asigure medical pe cont propriu. Un om care își cumpără polița în sumă fixă, achită 4.056 lei. Dacă reușește să prindă reducerile, o va lua la jumătate de preț, iar agricultorii chiar și cu o reducere de 75%. 

→ Cei care sunt angajați plătesc contribuție procentuală din salariu – 4,5 % din venit angajatul și 4,5 – angajatorul. Dacă salariul este mare, și contribuția este mai mare. 

Problema majoră este următoarea – statul plătește pentru un asigurat numai 1.600 de lei, de trei ori mai puțin decât plătesc ceilalți, care sunt obligați să se asigure pe cont propriu. Și asta este doar o parte a problemei. Cealaltă este că numărul persoanelor asigurate de Guvern depășește cu mult numărul persoanelor asigurate cu contribuție procentuală la salariu. În 2018 aceasta alcătuia 65%. Este cifră colosală care poate explica de ce sistemul medical este atât de critic subfinanțat. 

Ani de-a rândul însă statul își discriminează proprii cetățeni și plătește de trei ori mai puțin pentru o persoană asigurată, în comparație cu angajații, angajatorii și cei care își cumpără o poliță în sumă fixă.

Mai mult, Executivul își reduce contribuția, ca procent din totalul de cheltuieli, în condițiile în care crește numărul pensionarilor și a celor care nu-și permit o poliță medicală și, respectiv, intră în categoria celor pentru care statul este obligat legal să plătească. 

Calculele arată că statul va transfera pentru cei pe care îi asigură 2,9 miliarde de lei, ceea ce constituie 26 la sută din veniturile totale, în scădere continuă față de anii predecenți – 36%, peste 52% și 56%. Așadar, de la 1.300 de lei per asigurat, cât plătea anterior, Executivul a ajuns la „performanța” de a plăti 1.540 de lei pentru un asigurat în 2020 și aproximativ 1.600 de lei în 2021. Sec, Guvernul anunță că suma – în cifre absolute – este un pic mai mare față de cea prevăzută în 2020 și că „a fost calculată conform prevederilor art.9 din Legea nr.1593/2002 cu privire la mărimea, modul şi termenele de achitare a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală”.

Deși situația pune sub semnul întrebării viabilitatea sistemului de asigurări pe viitor, într-un avânt al îmbătrânirii populației, Guvernul nu a avut alt răspuns decât că așa e legea, lege pe care tot statul a modificat-o în 2017, deși experții băteau alarma că se va întâmpla exact ce se întâmplă. 

Mai exact, articolul 9 al Legii 1593 din 2002, care prevedea ce volum de bani trebuia să transfere statul, s-a modificat, fiind scoasă cota minimă de 12,1 la sută și înlocuită cu o formulă ambiguă: suma transferurilor să fie calculată în baza sumei aprobate „pentru anul precedent, indexată la indicele prețului de consum prognozat pentru anul în cauză”. Atunci experții naționali, dar și internaționali care au lucrat în proiecte de consultanță în sănătate la Chișinău, au spus că este un proiect ce va duce prăbușirea sistemului de sănătate. 

Discriminator și iresponsabil, statul pune tot mai acut pe umerii noștri povara finanțării medicinei

Deși au sesizat problema, legislatorii din Comisia de sănătate nu au făcut decât să confirme discriminarea și au aprobat în unanimitate proiectul pentru a fi supus votului în Parlament, ceea ce s-a întâmplat pe 16 decembrie. Deputații s-au declarat mulțumiți că statul cel puțin a mai acordat 2,7 miliarde de lei pentru acoperirea creșterii salariale ale lucrătorilor medicali și a recomandat, printre altele, să fie revăzute categoriile pentru care statul are calitatea de asigurat.