Ce înseamnă un spital performant și ce condiții trebuie să întrunească
Elena Cioina
12 iulie, 2018, 12:44
Vizualizări: 3976
Oricine dintre noi, atunci când ajunge într-o instituție medicală, mai ales într-un spital, vrea să iasă de-acolo sănătos și mulțumit de calitatea serviciilor prestate. Toți ne-am dori ca acestea să fie performante și mai aproape de oameni.
Altfel spus, ne dorim spitale curate, reparate, mobilate,
cu medici și asistenți profesioniști și omenoși. La fel, ne-am dori ca atunci
când sunt elaborate și promovate anumite reforme în sănătate, să fim întrebați
dacă suntem sau nu de-acord cu ele. Doar așa un sistem de sănătate poate evolua
și poate fi mai aproape de oameni.
Ca să înțelegem mai bine ce înseamnă acest lucru la modul
practic și să putem cere administrațiilor să îndeplinească condițiile
enumerate, trebuie să știm ce înseamnă, de fapt, un spital performant. De
aceea, Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS), în cadrul proiectului
„Promovarea responsabilității sociale participative pentru un sistem de
sănătate performant”, finanțat de Banca Mondială, a lansat o campanie de
informare în care oamenilor li se explică ce criterii stau la baza unui
asemenea spital și când acesta poate fi considerat cu adevărat performant.
Campania se desfășoară în 9 raioane din țară, printre acestea Fălești, Glodeni, Dondușeni, Orhei Nisporeni, Șoldănești, Cahul, Cantemir și Taraclia. Acestea reprezintă toate trei regiuni al Moldovei, Nord, Centru și Sud, fiind selectate în baza unei strategii complexe, inclusiv metoda randomizării.
Cu acest prilej, locuitorii din sate primesc de la
poștași, materiale informative, în care sunt descrise condițiile de evaluare a
unui spital performant.
Astfel, potrivit instrumentelor de evaluare a
performanței pentru îmbunătățirea calității în spitale”, elaborate de
Organizația Mondială a Sănătății, acesta trebuie să se bazeze pe câțiva piloni. Adică să fie:
-
Centrat pe pacient. Acest lucru înseamnă că instituția
pune pacientul în centrul serviciilor prestate. Acestea sunt oferite conform
necesităților și așteptărilor pacientului, familiei și îngrijitorilor,
abordarea fiind individuală. Aplică în procesul curativ cele mai înalte
standarde.
-
Orientat către personal. Adică spitalul oferă
personalului un mediu de muncă sigur, posibilități de instruire continuă și
perspective de dezvoltare personală.
-
Sigur. Spitalul urmărește în mod activ prevenirea sau
reducerea riscurilor pentru pacienți, personal și mediu.
-
Eficient. Spitalul îmbunătățește starea de sănătate a
cetățenilor și valorifică la maxim resursele utilizate (echipament,
consumabile, etc., precum și resurse umane) pentru tratarea pacienților.
-
Eficace. Spitalul obține rezultate în urma tratamentelor
aplicate conform standardelor științei medicale.
-
Condus responsabil. Spitalul oferă servicii ce răspund
nevoilor comunitare de sănătate și principiilor sănătății publice, furnizând
tratamente, continuitatea îngrijirii și alte servicii de sănătate indiferent de
grupul etnic, caracteristicile psihice, culturale, sociale, demografice sau
economice.
„Oamenii trebuie să înțeleagă ce
înseamnă un spital performant pentru a-l putea aprecia pe cel din localitatea
sa, acolo unde este repartizat atunci când are nevoie. Este important acest
lucru, deoarece în așa fel el poate să-l compare cu alte spitale și poate cere să
fie tratat în spitalul cel mai performant. Un alt aspect ține de calitatea
serviciilor medicale. Deseori, pacienții nu-și pot alege spitalul în care să se
trateze, dar ei pot solicita servicii de calitate. Trebuie să cunoască însă ce
înseamnă servicii calitative. La fel, știind ce înseamnă un spital performant,
cetățenii se pot implica în elaborarea anumitor reforme, le pot susține ori se
pot opune acestora”, afirmă Lucia Pîrțînă, coordonator programe la Centrul
pentru Politici și Analize în Sănătate. (Centrul PAS).
De altfel, cu cât mai mult vor ști oamenii ce înseamnă spitale
performante, cu atât mai mult vor fi interesați să ceară acest lucru de la
administratorii instituțiilor medicale. De asemenea, oamenii vor ști să ia
decizii mai bune în ceea ce privește alegerea instituției medicale și ce fel de
îngrijiri să ceară de la aceste instituții.
După finalizarea acestei campanii, în cadrul aceluiași
proiect, au fost selectate alte 9 raioane, de control, în care oamenii nu au
primit informații despre criteriile de care trebuie să țină cont conducătorii
de spitale ca acestea să devină performante. În cadrul exercițiului social se
va evalua dacă oamenii din raioanele care au primit informații înțeleg mai bine
ce înseamnă un spital performant în comparație cu cei din raioanele în care nu
au primit informațiile. Raioanele de control sunt Soroca, Râșcani, Ocnița,
Strășeni, Criuleni, Rezina, Căușeni, Cimișlia, Basarabeasca.
Datele acestui exercițiu social se vor regăsi în
Barometrul Opiniei Publice în Sănătate (BOP).
Tag: spital performant, aproape de oameni, Centrul PAS
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,57 %