DOC//Ancheta de la Spitalul Municipal nr.1: Medici, concediați în plină criză de personal și secții comasate ilegal. Spitalul nu are unde păstra cadavrele
Irina Papuc
05 noiembrie, 2018, 20:14
Vizualizări: 6157
Ancheta de la Spitalul Municipal Nr.1, instituită prin dispoziția primarului general interimar al Capitalei, Ruslan Codreanu, a ajuns la final. Membrii comisiei au ajuns la concluzia că în instituție au fost comise mai multe ilegalități, ce țin de respectarea drepturilor angajaților, dar și în privința modului cum au fost pornite unele reforme structurale.
Comisia a examinat plângerile unor angajați ai spitalului, care ar fi ajuns pe masa primarului interimar Ruslan Codreanu. De fapt, despre conflictul dintre medicii de la acest spital și fostul director Iurie Dondiuc știa și Silvia Radu, căreia medicii i-au solicitat ajutor pe vremea când aceasta exercita funcția de primar interimar al Chișinăului.
Una din plângeri a vizat comasarea a două secții din spital - de anestezie și terapie intensivă a serviciului chirurgical-somatic și cea de anestezie și terapie intensivă a serviciului obstetrical-ginecologic. Comasarea a fost luată printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație, deși era o acțiune ilegală.
„Acest tip de reorganizare ține doar de competența Fondatorului. Nici Consiliul de administrație, nici conducătorul instituției medico-sanitare publice nu este în drept să o realizeze. Legea ocrotirii sănătății nr.411 din 28.03.1995, punct 7, articol 4 stipulează că doar „Fondatorul aprobă organigrama ... ” și Legea privind statutul municipiului Chișinău nr.136 din 17.06.2016, punct 2b, articol 6 de asemenea stipulează că Consiliul municipal are competența de a “decide înființarea, reorganizarea sau lichidarea instituțiilor publice municipale”. Consiliul de Administrație își depășește atribuțiile, modificând structura instituției și aprobând o nouă organigramă”, a constatat comisia.
„Comasarea nu numai că a fost realizată contrar prevederilor legale, ci și fără realizarea unui studiu de fezabilitate care ar fi argumentat nu doar necesitatea acestor modificări, dar și investițiile necesare (instruiri, echipamente, reparații) pe termen scurt, mediu și lung, fapt care a fost recomandat și de comisia Ministerului Sănătății”.
În urma acestei comasări mai mulți medici au rămas fără un loc de muncă, deși este nevoie acută de cadre medicale. Au fost concediați Vadim Grumeza (fost șef de secție), Tatiana Toma, Dumitru Sertinean, Petru Rotaru. Tatiana Toma era însărcinată când a fost concediată, în cazul ei fiind încălcat articolul 251 al Codului Muncii care interzice concedierea femeilor gravide și a salariaților care îngrijesc copii în vârstă de până la 4 ani. Acum Tatiana Toma a fost restabilită la serviciu prin hotărâre de judecată și se află în concediu de îngrijire a copilului, iar spitalul va trebui să-i plătească lipsa forțată de la serviciu și alte compensații. Celelalte procese sunt încă pe rol.
De asemenea, un medic anestezist s-a plâns că a fost hărțuit la serviciu și impus să lucreze în schimburi de 24 de ore, în timp ce alți medici ar fi avut un regim „favorizant”. Doctorul a spus că a fost nevoit să muncească doar în reanimare, fiindu-i îngrădit accesul la anestezie, astfel fiind pus în situația de a nu-și folosi competențele. În ceea ce privește hărțuirea, Comisia a menționat că un verdict a dat Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității în data de 26 octombrie. Concluzia a fost că „faptele relatate de medic reprezintă discriminare în câmpul muncii și hărțuire în relațiile de muncă, iar comportamentul administrației aplicat este unul intimidant”.
În ceea ce privește instruirea medicală continuă, Comisia a constatat că procesul de selectare a medicilor este unul netransparent și că lucrătorilor medicali le este încălcat dreptul la formare profesională.
Cazul de agresiune al medicului Ala Valenga
Comisia a concluzionat că mai multe lacune de activitate în spital au făcut posibil cazul de agresiunea asupra Alei Valenga, soldat cu câteva coaste rupte și șoc post-traumatic, pe care instituția a refuzat să-l catalogheze drept accident de muncă.
„SCM nr.1 nu a demonstrat compasiune, colegialitate, susținere și nu s-a solidarizat cu medicul care a suferit în urma unui caz de violență, indiferent care nu a fost cauza lui, și care ar fi putut fi prevenit dacă spitalul ar fi avut dezvoltate procedurile și ghidurile corespunzătoare. În discuția cu conducerea persistă gândirea că așa ceva nu s-a mai întâmplat, deși în spital sunt înregistrate multe cazuri de deces”, se menționează în concluzia comisiei.
Amintim că Ala Valenga a fost lovită de soțul unei paciente care a decedat și a fost lăsată în salon, bărbatul găsind cadavrul când a sosit la spital. Se constată că instituția nu are loc pentru a păstra corpurile neînsuflețite timp de 2 ore de la deces, până la transferul în morgă, așa cum prevăd regulamentele.
„Instituția dispune de un singur document - Protocolul clinic instituțional privind transportarea și păstrarea cadavrelor pacienților decedați în morga spitalului aprobat la 20.10.2015, care prevede că după 2 ore de la constatarea morții biologice cadavrele se transportă la morgă, fiind însoțite de infirmierele secției unde a decedat pacientul, iar infirmierul secției anatomie patologică primește cadavrul. Protocolul nu aduce nicio explicație ce se întâmplă cu cadavrul în acele 2 ore de la constatarea morții biologice până la transferul lui și unde el se află – în salonul în care a decedat unde se mai află și alți pacienți sau altundeva. Vice-directorul Ion Artenii a confirmat că spitalul nu dispune de spații pentru acest scop. Cadavrele rămân adesea în saloane. Spitalul nu are dezvoltate proceduri standardizate operaționale (SOP-ri) cu referire la decesul pacienților și procedurile obligatorii pentru fiecare categorie de personal medical (infirmier, asistent medical, medic, șef de secție) după constatarea decesului”, a mai constatat comisia.
Amintim că Ala Valenga a câștigat procesul în prima instanță împotriva fostului angajator, acum instituția fiind nevoită să-i achite despăgubiri de peste 200.000 de lei. Între timp, fostul director al spitalului Iurie Dondiuc și-a dat demisia.
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %