Începe perioada alergiilor: sute de oameni afectați de ambrozie, dar și de alte polinoze nu au șanse la tratament în Republica Moldova
Silvia Rotaru
17 mai, 2019, 17:04
Vizualizări: 5619
Primăvara vine nu doar cu verdele crud și copaci înfloriți, dar și cu aceleași veșnice probleme pe care le au oamenii cu diverse alergii. Primăvara aceasta, fiind una ploioasă, nu avem o acutizare a stărilor celor ce suferă de polinoză de primăvară, însă vara și toamna s-ar putea ca medicii să aibă mai mult de muncă, spun specialiștii.
Deocamdată, în Moldova nu există medicamente care poate să-i ajute pe pacienți să prevină toate simptomele. Aceștia sunt nevoiți să le cumpere din alte țări, la prețuri deloc mici.
Medicul pediatru Tatiana Gorelco spune că de obicei,
polinoza se divizează în trei categorii. Polinoza de primăvară, cauzată de
polenul de păpădie, de puful de plop, polenul de tei și de salcâm și polinoza
estivală, cauzată de alergenii din cereale și polinoza de toamnă, care este
legată de alergia la ambrozie și pelin.
„Polinozele se manifestă la copii prin nas înfundat,
strănut, eliminări apoase din nas, prurit nazal, prurit ocular. Dar se poate
manifesta și prin accese de năduf, erupții pe piele, cu simptome
gastro-intestinale(vomă, diaree)”, spune medicul alergolog.
Nu există un tratament specific pentru polinoze. Medicii recomandă
ca pacienții care sunt alergici la diverse tipuri de alergeni să înceapă
tratamentul cu mult timp înainte ca alergenii să apară.
„Cei care nu fac alergie de primăvară-vară, dar știu că
sunt afectați de alergenii de toamnă trebuie cel puțin cu o lună înainte de
sezonul de înflorire să consulte medicul și să administreze tratamentul de
desensibilizare. În condițiile țării noastre vorbim despre o sensibilizare
nespecifică, când se prescriu antihistaminice locale sistemice,
costicosteroizi”, spune Tatiana Gorelco.
Tratamentul de desensibilizare este unul costisitor, iar pacienții
sunt nevoiți să-și cumpere aproape toate medicamentele de peste hotare, întrucât
în farmaciile din țară acestea nu se găsesc.
„Desensibilizarea specifică constă în administrarea
pacientului a dozelor crescânde de alergen cauzal. Dacă vorbim de alergia la
ambrozie, atunci alergenul de ambrozie se administrează, dacă vorbim de
alergenul la pelin, atunci alergenul de pelin. Aceste medicamente, de obicei,
se administrează fie sub formă de picături, fie sublingual, fie sub formă de
pastile. Se mai folosește și o formă subcutanată de alergeni, tot mai puțin
răspândită în ultimul timp. Din păcate, aceste medicamente nu sunt înregistrate
la noi în țară. Noi recomandăm această terapie, dar pacienții și le cumpără din
afara țării”, adaugă medicul.
În România tratamentul de desensibilizare se face doar la
Ambulatoriul Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, tratament care se achită
din buzunarul pacientului, însă consultația medicului alergolog și testele
cutanate sunt asigurate.
Medicul pediatru Oxana Turcu are toate simptomele unei
alergii la ambrozie, plantă foarte răspândită în țara noastră. Deja de 10 ani
se luptă cu simptomele și încearcă să evite spațiile unde ar putea fi planta.
„De obicei urmăresc „prognoza” nourului de polen de
deasupra regiunii noastre. Este un site care face zilnic un fel de hartă a
polenului de ambrozie și de pelin, pentru că dau alergii încrucișate.
Tratamentul îl încep la apariția semnelor. Iau antihistaminice.
Medicul spune că din lipsă de timp nu a făcut un test cutanat pentru a avea certitudinea că are alergie
anume de la ambrozie, dar faptul că semnele apar exact când aceasta înflorește
o duce cu gândul la polinoza de toamnă.
De fapt, cei mai mulți moldoveni
se plâng că ar avea alergie la ambrozie. În octombrie anul trecut Guvernul a
aprobat Regulamentul privind combaterea și prevenirea răspândirii ambroziei (Ambrosia artemisiifolia)
și a Planului de acțiuni privind combaterea și prevenirea răspândirii
acesteia pentru anii 2019-2024.
Conform regulamentului, până la data de
30 mai a fiecărui an, Inspectoratul pentru Protecţia Mediului, Agenţia
Naţională pentru Siguranţa Alimentelor și Agenţia Naţională pentru Sănătate
Publică trebuie să identifice terenurile pe care crește ambrozia și să elimine
planta. Sarcina de a informa oamenii despre efectele polenului
acestei buruieni asupra sănătății îi revine Ministerului Sănătăţii, Muncii și
Protecției Sociale, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, care trebuie să desfăşoare
anual campanii de informare și să posteze pe paginile lor informații relevante.
Deocamdată, doar pe pagina Ministerului Agriculturii,Dezvoltării Regionale și Mediului am găsit informații despre această plantă și
recomandări pentru cei care suferă de alergie la ambrozie.
Cei care dețin terenuri agricole unde crește ambrozia,
trebuie s-o elimine prin cosire sau să folosească produse de uz fitosanitar.
Cei care nu au grijă ca planta să fie stârpită vor fi
amendați conform articolului 117 şi 405 din Codul contravențional alRepublicii Moldova. Astfel, persoanele fizice vor primi o amendă de la 20 la 50
de unităţi convenţionale ceea ce presupune o amendă de până la 2.500 de lei,
iar persoanele juridice cu o amendă de la 100 la 200 de unităţi convenţionale –
valoarea de la 5.000 de lei până la 10.000 de lei.
Ambrozia este o plantă care se stârpește
foarte greu. Specialiștii recomandă smulgerea ei din rădăcini și arderea în
lunile aprilie-iunie, când nu are seminţe. În perioada septembrie-noiembrie, un
singur exemplar de ambrozie lasă 60.000 de seminţe, care pot rezista în sol
până la 40 de ani.
În Europa de Vest, un sfert dintre
cazurile de alergii sunt declanşate de polenul de ambrozie. Fenomenul a luat
amploare şi în România în ultimii zece ani. Din 2016, autoritățile au obligat
prin lege deținătorii de terenuri să distrugă definitiv planta. În caz contrar
aceștia riscă amenzi de peste 500 de euro.
Tag: ambrozie guvern tratament de desensibilizare
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %