O afacere de familie, sută la sută românească, investește 3 milioane de euro în primul spital de recuperare pentru copiii cu probleme locomotorii
Irina Papuc
06 iunie, 2019, 16:48
Vizualizări: 2467
Compania Transavia, lider local în industria de carne de pui, a anunțat că va contribui la construirea din temelii a unui spital de recuperare pentru copiii cu handicap locomotor în orașul Alba Iulia. Investiția întreagă va fi acoperită de companie și ajunge la 3 milioane de euro.
Proiectul realizat în parteneriat cu ONG Maria Beatrice
din Alba Iulia este unul dintre cele mai ambițioase proiecte de sănătate din
România. În 2017 ONG Maria Beatrice împreună cu societatea Transavia au
început construcția Centrului Pediatric Național, la Alba Iulia. Finalizarea
construcției este estimată pentru 2021, finanțarea acestuia fiind asigurată
integral de compania Transavia. Valoarea investiției este estimată la peste 3
milioane euro.
Centrul nou construit va avea ca activitate: evaluare,
diagnoză și intervenție timpurie, recuperare medicală, terapie și reabilitare
post-traumatică și post-operatorie, ortopedie și neurologie pediatrică.
În suprafață desfășurată de 4000 metri pătrați, pe un
teren de 6000 metri pătrați, centrul va asigura un sistem complet de
recuperare, inclusiv 3 bazine de apă (acoperite) cu specific terapeutic pentru
copii, terapia asistată de animale și terapie prin joacă în natură, prin
amenajarea unui parc specific dedicat.
La acest moment se lucrează la acoperișul Modulului 1 al
construcției (2017-2020), urmează tâmplăria exterioară (ferestre și uși
exterioare). În 2019 au început săpăturile pentru Modulul 2 al construcției
(2019-2021).
“Transavia este implicată în comunitate prin proiecte de
sănătate, educație, iar din respect pentru comunitate și din grija față de
oameni, susținem în mod activ acțiuni de responsabilitate socială, sprijinind
proiecte și cauze sociale menite să le facă oamenilor viața mai bună. De-a
lungul timpului, Transavia a susţinut performanţa şi etica în afaceri,
educaţia, tinerii şi grupurile defavorizate, protecția naturii și mediului și
continuă să își aducă aportul pentru dezvoltarea sustenabilă a comunității
locale. În acest an, am făcut un pas înainte și am decis să ne implicăm efectiv
în construcția acestui centru medical de excepție, pentru copii, care va purta
numele companiei și va asigura accesul la servicii medicale de recuperare
pentru copiii români”, a declarat Ioan Popa, președintele Transavia.
Transavia este unul dintre cele mai reputate business-uri
de familie românești, cu o experiență de peste 28 de ani pe piață, timp în care
a devenit liderul local al industriei de carne de pui. Companie cu capital 100%
românesc, Transavia are peste 2000 de angajați, 28 ferme de creștere a
păsărilor și 4 ferme de producție vegetală, o fabrică de nutrețuri combinate, 3
abatoare performante de ultimă generație și o fabrică de procesare a cărnii.
Tag: spital recuperare copii transavia
Categoria: Știri Externe
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 aprilie, 2016, 15:18
18 aprilie, 2017, 16:26
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %