Sănătate Info

  • ACASĂ
  • ȘTIRI INTERNE
  • ȘTIRI EXTERNE
  • INTERVIURI
  • OPINII / EDITORIALE
  • COMUNICATE
  • JURNALUL MEDICULUI
  • CAMPANII
  • DESPRE NOI
    • Autentificare
    • Russian
    • Romanian
Post
Sursa Foto: Twitter.com

IQOS: o poveste cu corporații, deputați și presă

Luna trecută, noua guvernare a anulat privilegiile pentru IQOS și alte produse de tutun care nu ard, iar societatea moldovenească s-a ciocnit din nou cu Big Tobacco, marile companii internaționale de tutungerie, și strategiile lor de lobby și relații publice. Deși legea a trecut, merită să ne oprim și să observăm cum a decurs toată dezbaterea publică.

Autor: Administrator

09 august, 2019, 09:17

Intrarea pe piață

IQOS a intrat pe piața moldovenească prin ușa din spate, cu un pachet de modificări legislative adoptat la ultima ședință a Parlamentului din sesiunea primăvară-vară 2017. Amendamentele au fost propuse de Corneliu Dudnic și votate de colegii săi democrați fără multe discuții. Potrivit portalului e-sanatate.md, propunerile lui Dudnic veneau de fapt de la Vlad Plahotniuc. Acest portal, de altfel, e unul dintre puținele care au scris despre aceste amendamente care permiteau vânzările și publicitatea pentru produse ca IQOS, inclusiv vânzarea lor prin internet către minori. La articolul 25 din Legea privind controlul tutunului, care interzicea comercializarea către minori, la alineatul „c) prin internet” a fost adăugat „cu excepția produselor din tutun care nu arde, altele decât tutunul pentru uz oral, tutunul pentru mestecat sau tutunul pentru uz nazal”. 

Însă nimeni nu a fost scandalizat. Până la sfârșit de 2017, mai apare câte un articol preluat din presa românească pe site-uri precum agora.md sau unimedia.info, unde țigările care nu ard sunt prezentate mai degrabă ca o curiozitate tehnologică.

Chiar și aceste articole aparent neutre perpetuează un fals - că IQOS ar fi o inovație tehnologică recentă.

De fapt, e succesorul altui produs Philip Morris - Accord, vândut și promovat între 1998 și 2006. Conform unui studiu independent, deși PMI pretinde că IQOS e mai sănătos, aerosolul noului produs nu are îmbunătățiri considerabile față de Accord.

Marketing agresiv

În vara lui 2018, campania pentru promovarea IQOS este deja în plină desfășurare. Apar mașini cu logoul IQOS, chioșcuri și puncte de vînzare dedicate, localuri IQOS-friendly, evenimente sponsorizate și lideri de opinie sau influenceri care fac reclamă produsului. Campania PMI e atât de amplă și intensă pentru că are ca scop construirea a ditamai infrastructurii sociale pentru consumul de țigări care nu ard.

Până la sfârșitul anului, internetul moldovenesc era plin de articole despre cât de faine, moderne și sănătoase sunt IQOS și HEETS-urile: Newsmaker, Protv, allmoldova, timpul.md, point.md, stiri.md, vipmagazin.md, locals.md, agora.md, infotag.md, noi.md, unimedia.info, kp.md, realitatea.md, etc. Dacă unele au mențiunea că sunt materiale comerciale, plătite, altele sunt deghizate ca știri obiective sau impresii personale.

Ministerul Sănătății își face chipurile datoria și publică o avertizare unde spune că „în prezent, nu există dovezi care să demonstreze că produsele EHTR iQOS sunt mai puțin dăunătoare decât țigările obișnuite și că consumul lor prezintă un risc redus pentru sănătatea consumatorilor”.

Avertizarea nu este însă însoțită de vreun proiect de lege care să anuleze amendamentele lui Plahotniuc Dudnic. Or fără aceste modificări, IQOS ar fi fost supus acelorași reglementări ca țigările obișnuite - adică toată această campanie hiperactivă de marketing, promovare, PR, comunicare, etc., nu ar fi fost posibilă, ci ar fi fost interzisă prin lege.

Tineretul în vizor

O multinațională ca Philip Morris lucrează cu multe agenții de PR și are o strategie de marketing și publicitate complexă, însă putem distinge una din direcțiile de atac în promovarea IQOS: tinerii. IQOS e prezentat ca o alternativă mai modernă, mai sănătoasă, mai la modă, mai „cool” pentru tineri.

Vedem asta atât la nivel de mesaj („Crazy selfie, karaoke, IQOS zone. Vezi cum s-au distrat vizitatorii la Underland 2019 – Wine Carnival”, „Fii gata de vară în culorile tale! Acum ai ofertă specială la IQOS”), cât și la nivel de mediu și canale folosite. Philip Morris a plasat cu duiumul advertoriale pe diez.md, unul din cele mai populare saituri pentru tineri din țară, a sponsorizat un șir de interviuri pe agora.md - Oameni care schimbă totul, filmate în localuri IQOS-friendly, a creat materiale de „lifestyle” în reviste cu fițe.

Poate cea mai cinică tactică e folosirea unui proiect media dedicat modului sănătos de viață, BeBetter, pentru a promova IQOS direct și indirect.

Moldova, desigur, nu e un caz aparte. În mai 2019, Reuters a scris despre cum Philip Morris folosește influenceri tineri pentru a-și promova produsul pe rețelele sociale, iar compania a anunțat că va opri această campanie online. Reclamele și tacticile folosite de Philip Morris încalcă angajamentele publice ale companiei de a nu promova fumatul în rândul tinerilor. Această promisiune a fost făcută și către FDA în SUA când compania a obținut permisiunea de a vinde IQOS.

O cercetare în rândul tinerilor din SUA, Marea Britanie și Canada arată că mai mulți tineri sunt înclinați să încerce IQOS decât țigări obișnuite. Adică strategia de comunicare a PMI nu doar încuraja lumea să renunțe la țigări în favoarea tutunului care nu arde, dar și convinge să încerce IQOS tineri care altfel poate n-ar fi fumat deloc.

Organizația Mondială a Sănătații observă și ea că tehnicile de marketing pentru a promova HTP-urile sunt „deosebit de eficiente în a ochi tinerii”.

Citiți materialul intergral pe sic.md

Tag: iqos tigari fum legislatie

Categoria: Știri Interne

Vizualizări: 986

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.

Banner

Știri relaționate

Știri Interne

Pachetul de legi antitutun a trecut de Parlament

19 iulie, 2019, 18:34

Știri Interne

9 motive (cel puțin) pentru care țigările electronice și dispozitivele IQOS trebuie reglementate la ..

15 iulie, 2019, 15:36

Știri Interne

Guvernul Maia Sandu taie din pretențiile industriei tutunului și repară gafa Silviei Radu: dispoziti ..

12 iulie, 2019, 15:43


Publicate în aceeași zi

Știri Interne

„În Moldova malpraxisul are loc la fiecare 20 de minute, dar pacientul nu realizează acest lucru”

08 decembrie, 2016, 12:21

Opinii

Veaceslav Negruța: Crearea MoldFarm - „un interes de grup”

08 decembrie, 2016, 22:02

Știri Interne

Au confirmat tacit. Ministerul Sănătății are propria companie prin care va cumpăra medicamente, psih ..

08 decembrie, 2016, 13:55

Opinii

Aliona Serbulenco: „Majorarea taxelor este una dintre cele mai eficiente măsuri de control a tutunul ..

08 decembrie, 2016, 11:27

Opinii

Ștefan Creangă: „Cabinele speciale pentru fumători nu sunt eficiente și nu susțin astfel de idei sub ..

08 decembrie, 2016, 15:00

Știri Interne

Institutul Mamei și Copilului are un alt director interimar

08 decembrie, 2015, 14:40

SanoTeca

Cum previn fructele și legumele apariția cancerului de colon

05 decembrie, 2019, 18:02

Ce sunt barajele dentare și de ce e bine să le folosești în timpul sexului oral

04 decembrie, 2019, 12:22

Violența sexuală, între mit și sechelele pe care le lasă pentru toată viața

03 decembrie, 2019, 16:43

Privarea de somn influențează negativ creierul, potrivit ultimelor studii medicale

02 decembrie, 2019, 13:36

Sexul în timpul menstruației – sigur sau nu prea?

28 noiembrie, 2019, 11:55

Mituri: în citrice se conține cea mai mare cantitate de vitamina C

27 noiembrie, 2019, 10:23

Igiena tusei și a strănutului – nu doar în codul bunelor maniere, dar și în lista măsurilor de prevenire a gripei și a răcelilor sezoniere

26 noiembrie, 2019, 11:25

Cum protejăm copiii de răceală? Îi ducem la grădiniță sau îi izolăm în casă

28 octombrie, 2019, 09:46

Hipertensiunea în sarcină: De ce este important să o monitorizați?

25 octombrie, 2019, 14:29

Ți se pare foarte greu să efectuezi exercițiul plank? Vezi care sunt beneficiile

25 octombrie, 2019, 09:31

Advertoriale

Gedeon Richter : Grija inimilor voastre (P)

30 septembrie, 2019, 13:06

Premieră medicală în Moldova! Un copil cu aritmie tratat definitiv, fără bisturiu la Spitalul Intern ..

09 aprilie, 2019, 15:51

Medicament antipsihotic inovativ lansat în Moldova de compania farmaceutică ungară „Gedeon Richter” ..

02 aprilie, 2019, 18:16

Vezi toate

Căutare

Publicitate

Cele mai citite

Medic neurolog-pediatru: Cum se atrofiază creierul unui copil care petrece prea mult timp la calcula ..

21 noiembrie, 2016, 15:39

O mamă, biochimist de profesie, şi-a salvat fiica de autism, după o metodă proprie

28 martie, 2014, 10:48

Cruzimea prin care trec părinții din Moldova care-și pierd copiii. „Ușa la morgă era deschisă, am in ..

07 decembrie, 2016, 18:34

O tânără de 25 de ani, cu copilul mort în burtă, a fost trimisă de medici cu microbuzul la Chișinău. ..

08 februarie, 2017, 13:15

Ce trebuie să știi despre glicemia la copii

14 noiembrie, 2013, 16:18

Ai o știre?


redactia@e-sanatate.md
+373 022 212 006
+373 022 212 006
Formular de contact



Ai intrebari? Simte-te liber să ne contactezi.

Editoriale

De ce medicii și pacienții au ajuns să se urască atât de mult?

20 februarie, 2019, 10:55

„Eu sunt șefa. Trimiteți întrebările în scris”...

06 noiembrie, 2018, 18:11

Nu cumva Cod Portocaliu de incompetență avem în Moldova?

04 septembrie, 2018, 20:42

Opinii

Dan Lîsîi, neurochirurg: „Politicile din domeniul sănătății trebuie făcute de profesioniști din int ..

02 septembrie, 2019, 09:45

Directorul Școlii de Management în Sănătate Publică cere ministerelor responsabile anularea concursu ..

29 august, 2019, 16:14

Opinie: „Moldova mimează evaluarea dosarelor la medicamente. Avem nevoie de taxa clowback”

22 august, 2019, 18:01

Sanoclub

Ce am aflat eu despre vaccinul ROR sau rotavirus

20 februarie, 2018, 12:38

Raiul pedofililor în grupurile de mămici. De ce mamele din Moldova postează pe Facebook poze stânjen ..

01 iunie, 2017, 14:51

De ce organizăm evenimente ridicole în sănătate? Ziua Mondială de luptă cu fumatul, marcată cu recit ..

30 mai, 2017, 19:01

Apa, la 50

07 aprilie, 2017, 00:22

„Proștii” ăștia de moldoveni…

27 ianuarie, 2017, 18:52

Vox Populi

Credeți că în anul 2018 sistemul medical a devenit mai performant?
Da9,30%
Nu88,37%
Nu știu2,33%

Votează

Credeți că în anul 2018 sistemul medical a devenit mai performant?

Campanii

Peste o mie de doctori au fost nominalizați în Campania „Mulțumesc, Doctore” din acest an. Printre a ..

16 iulie, 2019, 14:37

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Te simți un specialist împlinit, când eș ..

21 iunie, 2019, 15:53

Campanie Moldova ECO - Secretul unei vieți sănătoase se află în bucătăria bunicii. Ce este pâinea pr ..

09 iulie, 2018, 11:48

Campanie: Moldova ECO - Migdalele produse în Moldova, bune pentru memorie și boli de inimă

04 iulie, 2018, 12:06

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Cuvintele frumoase ne ridică autoritatea ..

29 iunie, 2018, 12:31

  

Despre Noi
Vă aflați pe site-ul de știri SănătateINFO.MD, care este destinat atât pentru comunitatea medicală, cât și pentru pacienți și autorități responsabile în sănătate. Sănătate INFO este parte a Platformei E-Sănătate.MD, platformă lansată în mai 2013. Este un produs conceput și menținut până în prezent de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Fiindcă suntem parte a unei organizații non-guvernamentale, ne identificăm ca parte a Jurnalismului specializat (Stakeholder-driven media), fiind fundamental diferiți de organizațiile media mainstream, de masă.
Contacte
Chișinău, str. Vasile Alecsandri 99/1
redactia@e-sanatate.md
+373 022 234 222
+373 022 226 387
Email Newsletter
Urmărește-ne pe:

Urmăriți-ne pe rețelele sociale și rămâneți la curent cu cele mai recente știri.

Caută

Email Newsletter

Abonează-te pentru a primi ultimele știri
© 2019 E-Sănătate.MD | Politica editorială