Nicolae Furtună, candidat la funcția de director al Agenției Naționale de Sănătate Publică: „Funcția de director e un fel de doi în unul – pentru jumătate primești salariu, și pentru alta - bătaie”
Elena Cioina
16 ianuarie, 2020, 14:05
Vizualizări: 5664
Mâine va fi organizată proba scrisă în cadrul concursului pentru ocuparea funcției de director la Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Este un moment, așteptat, întrucât instituția e condusă de interimari deja de mai bine de un an. Elena Palanciuc, ultimul director promovat de democrați în această funcție, a plecat în octombrie 2018, după ce i-au fost aduse critici că reforma stagnează.
În concurs
s-au înscris trei candidați – Nicolae Furtună, ultimul director interimar al
ANSP, Ion Șalaru, șeful Direcției prevenirea și controlul bolilor netransmisibile și Mihail
Pîsla, fost director al Centrului Național de Sănătate Publică, expert al
Organizației Mondiale a Sănătății în managementul crizelor.
I-am întrebat
pe toți trei ce i-a determinat să-și depună dosarul pentru această funcție,
care le sunt prioritățile și dacă ei cred că de această dată reformele anunțate
în acest domeniu vor fi calitative și chiar se vor produce. Iată ce ne-a
răspuns Nicolae Furtună.
Domnule Furtună,
în primul rând vreau să vă întreb de ce ați decis să participați la acest
concurs? Ce v-a motivat?
În primul rând am
început să fac niște lucruri și aș vrea să le duc la bun sfârșit.
Și aceste lucruri
sunt?
Sunt mai multe. De exemplu,
zilele astea finalizez acoperișul la Centrul de Sănătate Publică Municipal,
care a ars. Și aici am depus un efort mare împreună cu echipa să găsim bani
pentru reparația lui. Ne-am rugat pe la donatori și am reușit.
Un lucru mare este
crearea Laboratorului mobil de testarea a antraxului. E un proiect realizat în
cadrul programului comun pentru pace Republica Moldova-NATO. A fost adus exact
în preajma Anului Nou și stă în ograda Agenției (n.r. Agenția Națională pentru
Sănătate Publică).
Un alt proiect ține de
colaborarea cu Institutul de sănătate din Norvegia, cu care lucrăm deja de
mulți ani. În plus, echipa la fel a fost un factor motivațional. Când a plecat
Doamna Palanciuc, nu erau oameni în mai multe direcții și mie mi-a căzut
„norocul” să o consolidez. Am angajat personal în Direcția economico-financiară,
în Direcția Juridică, Direcția Patrimoniu. S-au pornit multe lucruri. Nu știu
dacă e corect să spun, dar a fost și doleanța mai multor colegi din echipă.
Am depus dosarul în
ultima zi de concurs. Funcția asta de director un fel de doi în unul – pentru jumătate
de funcție primești salariu și pentru alta primești bătaie. Dar cred că, în
primul rând, ceea ce m-a determinat să aplic este că am avut nenorocul să
preiau o Agenție reformată așa cum a fost reformată și noi am găsit mecanisme
și pe anumite segmente carul s-a urnit din loc.
Despre ce
sectoare vorbiți?
Mă refer și la partea
logistică, și la cea economico-financiară, și de cooperare, și de asigurare cu
cadre. Noi am reușit să identificăm niște pârghii pentru a le face funcționale,
reieșind din finanțarea deficitară pe care o avem, asigurarea cu cadre,
reieșind din situația zilei de astăzi. Acesta a fost momentul de decizie. Am depus
dosarul în ultima zi. De fapt, toți l-au depus în ultima zi. Eram în
incertitudine – îl depun sau nu. Pe urmă m-au convins și colegii, și unii
subalterni că trebuie să-l depun.
Se declară
insistent că Agenția e mai mult nefuncțională decât funcțională...
Nu putem spune că e
nefuncțională în totalitate. Sunt sectoare nefuncționale sau mai corect ar fi
să spun că sunt anumite sectoare care nu funcționează așa cum ne dorim.
Vă care dintre
ele vă referiți referiți?
Actuala Agenție are
mai multe componente. Componenta veche de supraveghere de stat a sănătății
publice, care în linii mari funcționează. Și avem componente noi, care,
probabil nici nu trebuiau să fie atribuite Agenției. Inclusiv mă refer la
domeniul acreditării, care trebuie să fie separat de agenție, pentru că e conflict
de interese. Noi deja am inițiat procedura de separare și sper chiar să se
întâmple acest lucru.
Dacă veți
câștiga concursul, ce vă propuneți să faceți în primul rând?
În primul, și în al
doilea, și în al treilea rând sunt oamenii. Noi anul trecut am reușit să
angajăm în jur de 30 de tineri care au absolvit Universitatea de Medicină și
Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Pentru mine contează ca această echipă să fie
păstrată, să fie integră, să fie o echipă despre care vom putea vorbi într-un
an, doi că omul e cel care sfințește locul.
Acum am câștigat
proiecte noi pe domeniul științei. Avem 4 proiecte pe care trebuie să le punem
în aplicare în următorii 4 ani. Vorbim aici despre oameni, despre imaginea și
fața acestei instituții.
Deci, primul lucru pe care
vreau să-l fac este să consolidez echipa. Unii au plecat că așa au vrut, alții
au plecat la pensie. Și spun cu mândrie. Cred că anume asta mi-a reușit să
păstrez relația cu oamenii din echipă și pot să spun cu voce tare că sunt
respectat de oameni și respect oamenii, iar asta e foarte important.
Dle Furtună, o
problemă mare pentru acest domeniu este lipsa specialiștilor, mai ales în
raioane? Dvs cum vedeți rezolvarea problemei?
Momentul reorganizării
serviciului de supraveghere de stat a sănătății publice în agenție a coincis cu
faptul că noi nu am reușit să facem angajări până la capăt și s-a introdus
moratoriu pe angajări. Și astăzi, segmentul ăsta, care se numește Inspecția Sanitară,
este completat cu personal în proporție de doar 50%. Adică din 171 de funcții,
doar 83 sunt acoperite și 88 – neacoperite. Acest lucru s-a întâmplat parțial
din cauza moratoriului și parțial, pentru că nu am reușit să-i angajăm pe toți.
Dacă noi alți specialiști am reușit pur și simplu să-i transferăm de la un post
la altul, inspectorii sunt funcționari publici și ei nimeresc sub incidența
legislației naționale privind funcționarii publici, care ne obligă să organizăm
concurs pentru a-i angaja și asta în timp durează. Sperăm să se rezolve, pentru
că am făcut o adresare la Ministerul Finanțelor să revadă decizia și să scoată
moratoriul măcar pentru o parte din funcții.
Înseamnă acest
lucru că există raioane în care astfel de specialiști lipsesc?
Nu avem teritorii în
care să nu avem deloc inspectori, dar e un număr insuficient. Mă refer la lipsa
acestora atât în cadrul Agenției, cât și în Municipiu, unde volumul de muncă
este mare.
Domnule
Furtună, salarizarea și subfinanțarea acestui serviciu reprezintă o problemă. Mai
ales tinerii, evită să se angajeze aici, pentru că le propuneți salarii prea
mici în comparație cu necesitățile pe care le au....
Te contrazic. Noi deja
suntem mai atractivi pentru tinerii specialiști. Dacă în momentul creării
Agenției ei aveau un salariu de aproximativ 1.700 de lei (n.r. salariul de
bază), acum ei au un salariu de bază de peste 5 mii de lei, la care se adaugă
și banii pentru categoria de calificare, mai sunt angajați prin cumul. Din acest
motiv am reușit doar în 2019 să angajăm 30 de specialiști.
Domnule
Furtună, 5 mii de lei e totuși un salariu mic pentru Moldova și pentru efortul acestor oameni...
Bine, anul acesta de
la 1 ianuarie salariile mai cresc cu 10%. Eu sunt conștient că un salariu
decent ar trebuie să depășească 10 mii de lei ca să fim cât de cât atractivi.
Dar e o situație caracteristică nu doar Agenției.
Înțeleg, dar
întrebarea mea e ce veți face Dumneavoastră, dacă ajungeți director cu acte în
regulă, ca acești tineri să primească salarii și mai mari?
Eu nu voi face. Eu deja
am făcut. În primul rând i-am angajat, iar în al doilea – am promovat niște
tineri în funcție. Pot să vă dau mai multe exemple. Șeful Direcției management
în sănătate publică e un specialist tânăr. La Laboratorul de supraveghere a
poliomielitei, de asemenea, am promovat un specialist tânăr. La fel am făcut și
cu laboratorul de microbiologie. Sunt tineri promovați recent. Adică pot să
spun că în continuare promovez tinerii. Îi încurajez să participe la diverse
simpozioane internaționale.
Ați spus că
ați depus dosarul abia în ultima zi. Îmi spuneți de ce ați așteptat ultima zi?
Pentru că nu eram
sigur, dacă îl depun sau nu. Nu sunt omul care alerg după funcții și n-o să mă
deranjeze deloc dacă nu promovez concursul.
Dar v-ați
asigurat și ați depus și pentru funcția de director adjunct...
Da. Această funcție
era vacantă – controlul bolilor. Este pâinea mea, vocația mea.
Dar v-ați dori
mai mult să fiți director sau vicedirector?
Nu știu. Nu m-am
gândit. Între interimatele pe care le-am deținut, am fost medic epidemiolog. M-am
simțit foarte bine. Făceam lucrul care îmi place, aveam satisfacție
profesională și liniște, trebuie să recunosc, mult mai multă, pentru că funcția
managerială îți ia timp și nervi. Nu am suferit din cauză că nu mai aveam o
funcție de administrare.
Domnul
Furtună, Dumneavoastră ați depus dosarul pentru această funcție, pentru că abia
acum a fost anunțat, dar în același timp e în perioada unei guvernări
contestate de o mare parte a populației acestei țări...Contează pentru Dvs
acest lucru?
Bine, ca cetățean
întotdeauna m-a interesat cine guvernează această țară. Dar Guvernarea, în
perioada interimatului meu, nu prea s-a implicat în activitatea Agenției. Eu nu
am avut pe perioada interimatului vreo comandă din partea cuiva. Eu sunt
apolitic, nu am făcut parte din niciun partid, deși au fost care au insistat.
Am preferințele mele când merg la urnă, dar asta e opțiunea mea personală.
Domnul Furtună,
dacă ne întoarcem puțin în urmă, Guvernele trecute nu au fost foarte active în
ceea ce privește promovarea reformelor în domeniul sănătății publice...
Trebuie să confirm
acest lucru, pentru că am avut ocazia să facem niște lucruri și le-am cam
ratat.
Vă puneți
speranțe că procesul se va activiza în perioada acestei guvernări? Situația
politică în țară e la fel de instabilă, iar în toamnă mai avem și niște
alegeri. Credeți că reușiți să faceți ceva semnificativ, esențial pentru ca
toate sectoarele Agenției să devină funcționale?
Voi fi sincer. Sunt de
felul meu optimist. Sunt o persoană care am încercat să colaborez cu mai multe
guverne și guvernări. Probabil că și acesta a fost un motiv să depun dosarul,
pentru că dacă eram un pesimist, dădeam și eu mâinile în jos și spuneam că nici
aceia nu au făcut nimic și nici ăștia nu vor mai face, și nu mă mai bag în
toată această afacere. Deci sper și-s optimist că lucrurile se vor schimba spre
bine.
Dar înțelegeți
că multe lucruri vor depinde și de Dumneavoastră, dacă promovați acest concurs
și ajungeți director. Trebuie să aveți viziune....
Sunt conștient de
acest lucru. Am fost membru la toate grupurile de lucru pentru realizarea
reformei Serviciului de supraveghere de Stat a Sănătății Publice. Am venit cu
propunerile și viziunile mele cum e mai bine de reformat. Am participat la
toate misiunile de evaluare de către OMS de optimizare a acestei structuri
numită Agenția Națională pentru Sănătate Publică. Am punctul meu de vedere. Nu sunt
persoană întâmplătoare sau dintr-o parte. Nu sunt persoană desemnată politic
așa cum am mai avut și a ruinat Agenția și a încâlcit într-atât de mult
lucrurile, că acum greu descâlcești nodurile.
Este mult mai simplu
să construiești un lucru din nou, decât să reconstruiești. Și când vine o
persoană necărturară și face asemenea încâlceală, este foarte greu să
restabilești anumite lucruri, dar e posibil. Înțeleg foarte bine că guvernarea
e guvernare și structura politică e structură politică, dar dacă tu ca manager
nu faci niște lucruri care depind de tine, devii parte la ruinarea structurii.
Dacă o să vi
se ceară să faceți lucruri care vor fi improprii acestei funcții, ce veți face?
Cum veți proceda?
În guvernarea
precedentă (n.r. guvernarea democraților) mi s-au cerut să fac multe lucruri,
pe care nu le-am făcut. Ei au acceptat într-un final poziția mea.
Adică dacă vi
s-ar cere insistent să faceți lucruri care nu corespund funcției, ați putea
merge până la demisie? Asta vreți să spuneți?
De aproape 30 de ani
de când sunt în acest sistem, niciodată nu am profitat de el. Nu am făcut
lucrurile în bază de interese, nu mi-am făcut averi și bogății din asta, nu
mi-am făcut afaceri și nu mi-am promovat rude. Deci nu am făcut lucruri contrar
menirii acestei instituții. De asta dorm liniștit.
Domnule
Furtună, vă mulțumesc pentru interviu și vă doresc succes la concurs.
Categoria: Interviuri
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
19 aprilie, 2018, 15:55
19 aprilie, 2017, 15:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %