Peste 50 la sută dintre cadrele medicale din țară sunt imunizate împotriva Covid-19, cu prima doză de vaccin
Silvia Rotaru
30 martie, 2021, 11:32
Vizualizări: 2269
Până la această oră, peste 38 de mii de cadre medicale din țară sunt vaccinate, ceea ce reprezintă 52 la sută dintre aceștia. Peste 800 de persoane au avut reacții adverse ușoare și moderate. Până la acest moment, 80 la sută dinte vaccinurile distribuite în teritoriile administrative au fost utilizate. De asemenea, 78 de persoane s-au infectat cu SARS-CoV-2, după administrarea primei doze de vaccin. Specialiștii spun că, fie aceștia erau infectați, fie s-au infectat după ce s-au vaccinat.
Alexei Ceban, medic
epidemiolog și coordonator al Grupului de Comunicare privind imunizarea
împotriva Covid-19: „Avem vaccinate peste 38 de mii de lucrători medicali, ceea
ce presupune că 52 la sută dintre aceștia sunt vaccinați. Personalul și beneficiarii
din centrele de plasament sunt vaccinate în proporție de 20 la sută. Până acum
86% din vaccinurile distribuite în teritoriile administrative au fost
utilizate. 38% din teritoriile administrative au terminat toate dozele distribuite:
Soroca, Orhei, Strășeni. În acest weekend am primit peste 50 de mii de doze de
vaccin din partea României. Dintre acestea 14.400 sunt distribuite astăzi, în
teritoriile administrative, iar 36 de mii vor rămâne la depozitul ANSP, pentru
a asigura doza 2”.
Ninel Revenco,
președinta Comitetului de Experți în Imunizare din țară: „Până acum 141 de țări
care au inițiat procesul de vaccinare. Țările cu peste un milion de persoane au
reușit să vaccineze aproape toate persoanele și un exemplu este Israelul. Până
acum 552 de milioane de doze au fost utilizate în lume, cu care au fost
vaccinați 122 de milioane de cetățeni. 70 la sută dintre cetățenii din SUA cu
vârsta de peste 60 de ani, au primit cel puțin o doză de vaccin.
De la începutul
campaniei de imunizare noi am primit mai multe sesizări din teritoriu și din
mass-media. În cadrul Comitetului de Experți în Imunizare din țară a fost organizată o
comisie pentru a examina toate cazurile unde nu s-a respectat o procedură. Scopul
este de a monitoriza, a evidenția cazurile extreme, în cazurile în care există
suspiciuni și de a analiza fiecare caz în parte. Toate deciziile vor fi
prezentate MS, după care Ministerul va lua o decizie”.
Laura Țurcan, medic epidemiolog: „Până acum avem 870 de evenimente adverse – ușoare cu temperatură de până la 38,5 grade, cu dureri în articulații, slăbiciuni. De asemenea, avem 31 de evenimente adverse mai moderate – temperatura peste 38,5, dureri musculare, slăbiciuni, dureri în articulații. După prima doză de vaccin avem 78 de îmbolnăviri cu SARS-CoV-2. Aceștia fie nu știau că sunt infectați, ori s-au infectat pe parcurs. După prima doză persoanele trebuie în continuare să se protejeze”.
Tag: vaccin anticovid-19, cadre medicale, astrazeneca, pfizer
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 martie, 2018, 13:43
29 martie, 2019, 09:07
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,55 %