Sănătate Info

  • ACASĂ
  • ȘTIRI INTERNE
  • ȘTIRI EXTERNE
  • INTERVIURI
  • OPINII / EDITORIALE
  • COMUNICATE
  • JURNALUL MEDICULUI
  • CAMPANII
  • BANII TĂI ÎN SĂNĂTATE
  • DESPRE NOI
    • Autentificare
    • Russian
    • Romanian
Post
Sursa Foto: MSMPS// Facebook

Agenția Europeană a Medicamentului pune la îndoială necesitatea celei de-a patra doză de rapel

Agenția Europeană a Medicamentului(EMA) și-a exprimat îndoielile cu privire la necesitatea unei a patra doze de rapel de vaccin COVID-19, întrucât în prezent nu există date care să susțină această abordare. Acum specialiștii adună mai multe date despre varianta Omicron, care se răspândește rapid.

Autor: Silvia Rotaru

13 ianuarie, 2022, 12:34

„În timp ce utilizarea rapelurilor suplimentare poate face parte din planurile de urgență, vaccinările repetate la intervale scurte de timp nu ar reprezenta o strategie durabilă pe termen lung”, a declarat Marco Cavaleri, șeful Strategiei Vaccinurilor al Agenției Europene a Medicamentului, într-o conferință de presă.

Oficialul EMA și-a exprimat îngrijorarea că o strategie de a efectua o doză de rapel la fiecare patru luni prezintă, ipotetic, riscul de a supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor și de a duce la oboseală în rândul populației.

Cavaleri a mai spus că sunt necesare mai multe date despre impactul noii variante asupra vaccinurilor și o mai bună înțelegere a evoluției valului actual pentru a decide dacă este necesar un vaccin specific Omicron.

„Este important să existe o discuție bună în jurul alegerii compoziției vaccinului pentru a ne asigura că avem o strategie care nu este doar reactivă... și să încercăm să venim cu o abordare care să fie potrivită pentru a previne o variantă viitoare”, a spus el.

Acesta a specificat că EMA este în prezent în dialog cu dezvoltatorii de vaccinuri în cazul în care este nevoie de un vaccin actualizat, dar a adăugat că orice astfel de schimbare ar trebui să fie coordonată la nivel global.

 

Tag: rapel, agentia europeana a medicamentului, omicron

Categoria: Știri Externe

Vizualizări: 1143

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.

Știri relaționate

Știri Externe

Variola maimuței// OMS a emis definițiile de caz confirmat și suspect. Ce soluții de tratament exist ..

23 mai, 2022, 21:29

Știri Externe

Tot ce știm acum despre variola maimuței – ce rol are sexul și unde s-au depistat cele mai multe caz ..

23 mai, 2022, 20:28

Știri Externe

Focar rar și neobișnuit de variolă a maimuței în Regatul Unit, Europa și S.U.A. Ce este și de ce ar ..

19 mai, 2022, 20:51

Publicate în aceeași zi

Știri Interne

Averile „modeste” ale directorilor celor mai mari spitale republicane din țară. Cu cât le-au crescut ..

29 mai, 2018, 14:29

Știri Interne

O tânără din Moldova, medic la unul dintre cele mai renumite spitale universitare din lume: „Moldova ..

29 mai, 2014, 18:57

Știri Interne

Moldova, sursă de cadre medicale pentru statele europene. Topul țărilor preferate de medicii moldove ..

29 mai, 2013, 07:41

Știri Interne

„Un spital performant mai aproape de tine”? Nici anul acesta nu va fi

29 mai, 2017, 20:36

Știri Interne

„Tutunul frânge inimile” a 25% din populația Republicii Moldova. Statisticile arată pozitiv, dar țar ..

29 mai, 2018, 19:22

Știri Interne

„Eu sunt Legea la voi!”. Vladimir Hotineanu a dat de înțeles că adoptarea Legii antitutun depinde d ..

29 mai, 2014, 16:59

SanoTeca

9 mituri despre colesterol

25 mai, 2022, 14:43

Video: Cum îi vorbești adolescentului tău despre masturbare

23 mai, 2022, 10:24

VIDEO: Cum îngrijim corpul în timpul pubertății

16 mai, 2022, 10:18

Cum învățăm copiii să mănânce sănătos. Ce mănânci tu, ca părinte, contează!

11 mai, 2022, 09:43

VIDEO: Produse de igienă menstruală: Tampoane, absorbante și cupe menstruale. Cum și când se folosesc

09 mai, 2022, 11:39

Bebelușii sughiță și eructează în uter?

05 mai, 2022, 09:41

Impotența și infertilitatea ca urmare a chimioterapiei

04 mai, 2022, 12:30

Lucruri curioase despre anatomia bărbaților

03 mai, 2022, 10:25

Cum să introduceți hrana solidă în alimentația bebelușului?

29 aprilie, 2022, 11:18

Cum să te alimentezi corect dacă ai boala Hashimoto

27 aprilie, 2022, 12:20

Advertoriale

Disciplină, responsabilitate și muncă în echipă. Cum fotbalul ajută la dezvoltarea armonioasă a copi ..

22 martie, 2022, 16:29

Balkan Pharmaceuticals revoluționează piața suplimentelor alimentare prin noul său proiect „Balkan P ..

01 martie, 2022, 10:30

Acum, testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă (P)

26 ianuarie, 2022, 09:31

Vezi toate

Căutare

Publicitate




Cele mai citite

Medic neurolog-pediatru: Cum se atrofiază creierul unui copil care petrece prea mult timp la calcula ..

21 noiembrie, 2016, 15:39

O mamă, biochimist de profesie, şi-a salvat fiica de autism, după o metodă proprie

28 martie, 2014, 10:48

Scrisoarea unui medic din Moldova: „Mă urăsc pe mine și acest sistem care ne-a creat. Suntem fricoși ..

12 martie, 2018, 09:53

Cruzimea prin care trec părinții din Moldova care-și pierd copiii. „Ușa la morgă era deschisă, am in ..

07 decembrie, 2016, 18:34

O tânără de 25 de ani, cu copilul mort în burtă, a fost trimisă de medici cu microbuzul la Chișinău. ..

08 februarie, 2017, 13:15

Ai o știre?


redactia@e-sanatate.md
+373 022 212 006
+373 022 212 006
Formular de contact



Ai intrebari? Simte-te liber să ne contactezi.

Editoriale

Vaccinul care nu produce ură

25 septembrie, 2021, 10:20

Aplauze! 2020, declarat Anul Lucrătorului Medical. Sau...miroase a electorală?

26 mai, 2020, 08:13

Vă mai amintiți de Milionul de EURO pus la păstrare de șefii Ambulanțelor? Ce-ați făcut cu el, măscu ..

16 aprilie, 2020, 08:41

Opinii

Vasile Cantarji, sociolog CBS-AXA, despre statisticile eronate care afectează și domeniul sănătății: ..

24 mai, 2022, 17:40

„Credeți că agresorii fetei care s-a sinucis pot fi educați fără sancțiune penală? La 16 ani ei nu ș ..

14 aprilie, 2022, 16:12

Ion Băhnărel, doctor habilitat în radiologie, explică cum și cu cât timp înainte se administrează io ..

04 martie, 2022, 18:46

Sanoclub

Ce am aflat eu despre vaccinul ROR sau rotavirus

20 februarie, 2018, 12:38

Raiul pedofililor în grupurile de mămici. De ce mamele din Moldova postează pe Facebook poze stânjen ..

01 iunie, 2017, 14:51

De ce organizăm evenimente ridicole în sănătate? Ziua Mondială de luptă cu fumatul, marcată cu recit ..

30 mai, 2017, 19:01

Apa, la 50

07 aprilie, 2017, 00:22

„Proștii” ăștia de moldoveni…

27 ianuarie, 2017, 18:52

Vox Populi

În opinia Dvs, cum au gestionat autoritățile din Republica Moldova pandemia Covid-19 în anul 2021?
Foarte bine66,67 %
Bine33,33 %
Rău0,00 %
Foarte rău0,00 %
Îmi este dificil să mă pronunț0,00 %

Votează

În opinia Dvs, cum au gestionat autoritățile din Republica Moldova pandemia Covid-19 în anul 2021?

Campanii

Peste o mie de doctori au fost nominalizați în Campania „Mulțumesc, Doctore” din acest an. Printre a ..

16 iulie, 2019, 14:37

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Te simți un specialist împlinit, când eș ..

21 iunie, 2019, 15:53

Campanie Moldova ECO - Secretul unei vieți sănătoase se află în bucătăria bunicii. Ce este pâinea pr ..

09 iulie, 2018, 11:48

Campanie: Moldova ECO - Migdalele produse în Moldova, bune pentru memorie și boli de inimă

04 iulie, 2018, 12:06

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Cuvintele frumoase ne ridică autoritatea ..

29 iunie, 2018, 12:31

Despre Noi
Vă aflați pe site-ul de știri SănătateINFO.MD, care este destinat atât pentru comunitatea medicală, cât și pentru pacienți și autorități responsabile în sănătate. Sănătate INFO este parte a Platformei E-Sănătate.MD, platformă lansată în mai 2013. Este un produs conceput și menținut până în prezent de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Fiindcă suntem parte a unei organizații non-guvernamentale, ne identificăm ca parte a Jurnalismului specializat (Stakeholder-driven media), fiind fundamental diferiți de organizațiile media mainstream, de masă.
Contacte
Chișinău, str. Vasile Alecsandri 99/1
redactia@e-sanatate.md
+373 022 234 222
+373 022 226 387
Email Newsletter
Urmărește-ne pe:

Urmăriți-ne pe rețelele sociale și rămâneți la curent cu cele mai recente știri.

Caută

Email Newsletter

Abonează-te pentru a primi ultimele știri
© 2022 E-Sănătate.MD | Politica editorială