Sănătate Info

  • ACASĂ
  • ȘTIRI INTERNE
  • ȘTIRI EXTERNE
  • INTERVIURI
  • OPINII / EDITORIALE
  • COMUNICATE
  • JURNALUL MEDICULUI
  • CAMPANII
  • BANII TĂI ÎN SĂNĂTATE
  • DESPRE NOI
    • Autentificare
    • Russian
    • Romanian
Post
Sursa Foto: MSMPS

„Tutunul frânge inimile” a 25% din populația Republicii Moldova. Statisticile arată pozitiv, dar țara se află oricum în coada clasamentului european

Legea anti-fumat a intrat în vigoare acum doi ani și jumătate, iar în această perioadă, legiuitorii moldoveni au reușit s-o modifice de 4 ori, făcând-o mai relaxantă și convenabilă fumătorilor. În special, au devenit mai permisive regulile privind fumatul pe terase, dar și consumul de țigări netradiționale, cum ar fi cele electronice.

Autor: Vadim Vasiliu

29 mai, 2018, 19:22

De asemenea, deputații moldoveni au amânat pentru 2019 adoptarea prevederii care interzice plasarea chioșcurilor de țigări mai aproape de 200 de metri de instituțiile de învățământ și cele medicale.    

Un eveniment dedicat Zilei Mondiale fără Tutun s-a desfășurat în parcul public Ștefan cel Mare din Chișinău la care a participat ministra Sănătății Svetlana Cebotari și Șeful Biroului de Țară al Organizației Mondiale a Sănătății Haris Hajrulahovic. În cadrul evenimentului cu genericul „Tutunul frânge inimile” s-a vorbit despre incidența bolilor cardiovasculare care afectează populația din Republica Moldova, 60% dintre decese fiind cauze de acest tip de maladii. 12% dintre decesele provocate de maladiile cardiovasculare sunt cauzate de consumul de tutun.

„În ultimii zece ani, incidența cancerului a crescut de 1,4 ori, a crescut și incidența bolilor unde fumatul este un factor de risc primordial, cum ar fi bolile cardiovasculare și cerebrovasculare”, a menționat ministra Svetlana Cebotari. În cadrul evenimentului a fost vernisată o expoziție cu desene ale copiilor pe tema fumatului.

Cu toate acestea, statisticile privind fumatul arată pozitiv. În ultimii ani se atestă tot mai puțini fumători în Republica Moldova, numărul acestora diminuându-se de la la 27% din populație în 2013 la 25%, în prezent. A crescut numărul de foști fumători, de la 3% la 13%, a menționat Ion Șalaru, director adjunct la Centrul Național de Sănătate Publică pentru Sănătate INFO.

Cu toate acestea, Republica Moldova se află în top 15 dintre țări cele mai fumătoare din Europa. Mai mult decât la noi se fumează în statele CSI. Toate statele din Uniunea Europeană au indicatori mai buni la capitolul fumat în comparația cu țara noastră. În Republica Moldova se atestă un decalaj foarte mare între fumatul în rândul bărbaților și fumatul în rândul femeilor. 46% dintre toți bărbații de vârsta adultă fumează, și doar 5% sunt femei. Respectiv, aproape fiecare al doilea bărbat din Republica Moldova este fumător.

Prevalența fumatului în România este aceeași ca și în Republica Moldova – 25% din populație fumează.  Diferența este că în țara vecină fumează de trei ori mai multe femei decât în Moldova, în schimb  numărul bărbaților fumători este mai mic – aproximativ 37%.

Ion Șalaru spune că prețurile la țigări influențează în mod direct prevalența fumatului în rândul populației. „Prețurile la țigări s-au dublat în ultimii doi ani. Înainte, puteai să-ți iei un pachet de țigări cu 7 lei. Astăzi prețul minim este de 12 lei la țigările fără filtru. Taxele și creșterea prețurilor sunt cele mai eficiente metode de a diminua consumul de țigări”, a precizat Ion Șalaru.

Acesta a adăugat că în comparație cu generația mai veche, tinerii fumează astăzi mai puțin decât acum 10 ani. Începând cu anul 2014 au fost făcute trei studii, din care reiese că, în medie, 8,5% dintre adolescenți fumează, afirmă Șalaru.  

Prima cauză a fumatului printre adolescenți este exemplul celor adulți. 50% dintre adolescenții care fumează au un fumător în familie. În al doilea rând este de vină percepția eronată că fumatul i-ar face pe adolescenți mai adulți, mai impunători, mai de succes. A treia cauză este accesibilitatea țigărilor și marketingul. În fiecare a treia joi a lunii noiembrie în școli sunt organizate lecții anti-fumat. Ion Șalaru spune că generația care vine este tot mai puțin fumătoare.

În cei doi ani și jumătate de la intrarea în vigoare a noii legi anti-fumat, legiuitorii moldoveni au venit cu câteva amendamente al căror scop a fost relaxarea legii. Asta chiar dacă, autoritățile din Sănătate au insistat ca documentul să nu lase loc pentru promovarea fumatului. Se pare însă că lobiștii industriei tutunului au reușit cu ajutorul acestora să o facă mai permisivă.

De exemplu, a fost reformulată teza despre permisivitatea fumatului la zece metri de la intrarea în spațiile publice închise. Condiția este ca ușa localului să fie închisă. Inițial era interzis să se fumeze la o distanță mai mică de 10 metri de la ușă sau geam deschis.  Totodată, legiuitorii au amânat pentru anul viitor adoptarea restricției de instalare a chioșcurilor în care se vând țigări mai aproape decât 200 de metri de instituțiile medicale și cele de învățământ.

O altă relaxare se referă la produsele de tutun care nu ard, țigările electronice. Dacă anterior fumătorii de țigări tradiționale reprezentau 97% din total, acum aceștia reprezintă 80%. Cercetătorii au demonstrat că țigările electronice care conțin vapori sunt chiar mai toxice decât cele tradiționale.

Din cauză că întârzie cu adoptarea legislației antitutun, Ministerul Sănătății a trebuit să ceară amânarea finanțării de către Banca Mondială a proiectelor de dezvoltare a sectorului Sănătății. Un raport al Curții de Conturi spune că Moldova nu a primit din acest motiv 1,8 milioane de dolari, urmând să-i primească la anul viitor, după ce va arăta că a îndeplinit indicatorii de performanță și a diminuat numărul fumătorilor cu câte 1% pe an.

 

Tag: lege anti fumat, tutun, tigari electronice

Categoria: Știri Interne

Vizualizări: 3610

Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.

Știri relaționate

Știri Interne

Localitățile din Ungheni, unde „oficial” infecția, practic, nu a ajuns. Ce lipsuri, considerate ani ..

16 mai, 2022, 12:16

Știri Interne

Opinie juridică ERA: Acordarea serviciilor paliative din FAOAM fără componentele psihosociale și spi ..

28 aprilie, 2022, 20:52

Știri Interne

În Moldova nu se mai fac cercetări științifice în infecțiile respiratorii acute. Unicul laborator di ..

21 aprilie, 2022, 16:10

Publicate în aceeași zi

Interviuri

Un neurochirurg renumit din Japonia operează la Chișinău. „Învăț să fac operații foarte bune în cond ..

30 iunie, 2014, 12:22

Știri Interne

Istoria emoționantă a Andreei, o tânără diagnosticată cu cancer. „Cancerul nu se poate trata doar cu ..

30 iunie, 2017, 22:01

Știri Interne

Noua metodă de salarizare a cadrelor medicale, aprobată de Guvern. „Reforme trebuie să facem, dar nu ..

30 iunie, 2016, 12:41

Știri Interne

Noi cerințe pentru administrația Spitalului raional Cimișlia, în cazul softului suspendat de CNPDCP. ..

30 iunie, 2016, 16:00

Știri Interne

Campania „Mulțumesc, Doctore”! „Este cel mai frumos cadou pe care poate să-l primească un doctor”

30 iunie, 2021, 15:28

Știri Interne

Atenție la medicamente. Unele se vând în farmacii deja de cinci ani cu prescripția greșită

30 iunie, 2014, 14:39

SanoTeca

VIDEO: Ce trebuie să știe adolescenții despre pornografie

27 iunie, 2022, 10:05

Cum să recunoști semnele de suferință la copii

24 iunie, 2022, 15:24

Tricomonaza, afecțiune parazitară care se transmite pe cale sexuală de la partenerul infectat. Afectează ea doar femeile?

23 iunie, 2022, 14:51

VIDEO: Cum se manifestă violența față de partenerul intim

14 iunie, 2022, 16:36

Ce să faci cu pigmentarea. Remedii la îndemâna oricui

09 iunie, 2022, 17:48

Varicela la adulți, cât de periculoasă poate fi

06 iunie, 2022, 11:28

VIDEO: Ce să faci după un act sexual neprotejat?

06 iunie, 2022, 10:12

Ce provoacă durerea în testicule

01 iunie, 2022, 11:36

VIDEO: Primul act sexual. Ce întrebări să îți pui și cum să îți trasezi limitele

30 mai, 2022, 11:58

9 mituri despre colesterol

25 mai, 2022, 14:43

Advertoriale

Disciplină, responsabilitate și muncă în echipă. Cum fotbalul ajută la dezvoltarea armonioasă a copi ..

22 martie, 2022, 16:29

Balkan Pharmaceuticals revoluționează piața suplimentelor alimentare prin noul său proiect „Balkan P ..

01 martie, 2022, 10:30

Acum, testarea pentru Covid-19 e mai accesibilă (P)

26 ianuarie, 2022, 09:31

Vezi toate

Căutare

Publicitate




Cele mai citite

Medic neurolog-pediatru: Cum se atrofiază creierul unui copil care petrece prea mult timp la calcula ..

21 noiembrie, 2016, 15:39

O mamă, biochimist de profesie, şi-a salvat fiica de autism, după o metodă proprie

28 martie, 2014, 10:48

Scrisoarea unui medic din Moldova: „Mă urăsc pe mine și acest sistem care ne-a creat. Suntem fricoși ..

12 martie, 2018, 09:53

Cruzimea prin care trec părinții din Moldova care-și pierd copiii. „Ușa la morgă era deschisă, am in ..

07 decembrie, 2016, 18:34

O tânără de 25 de ani, cu copilul mort în burtă, a fost trimisă de medici cu microbuzul la Chișinău. ..

08 februarie, 2017, 13:15

Ai o știre?


redactia@e-sanatate.md
+373 022 212 006
+373 022 212 006
Formular de contact



Ai intrebari? Simte-te liber să ne contactezi.

Editoriale

Vaccinul care nu produce ură

25 septembrie, 2021, 10:20

Aplauze! 2020, declarat Anul Lucrătorului Medical. Sau...miroase a electorală?

26 mai, 2020, 08:13

Vă mai amintiți de Milionul de EURO pus la păstrare de șefii Ambulanțelor? Ce-ați făcut cu el, măscu ..

16 aprilie, 2020, 08:41

Opinii

Vasile Cantarji, sociolog CBS-AXA, despre statisticile eronate care afectează și domeniul sănătății: ..

24 mai, 2022, 17:40

„Credeți că agresorii fetei care s-a sinucis pot fi educați fără sancțiune penală? La 16 ani ei nu ș ..

14 aprilie, 2022, 16:12

Ion Băhnărel, doctor habilitat în radiologie, explică cum și cu cât timp înainte se administrează io ..

04 martie, 2022, 18:46

Sanoclub

Ce am aflat eu despre vaccinul ROR sau rotavirus

20 februarie, 2018, 12:38

Raiul pedofililor în grupurile de mămici. De ce mamele din Moldova postează pe Facebook poze stânjen ..

01 iunie, 2017, 14:51

De ce organizăm evenimente ridicole în sănătate? Ziua Mondială de luptă cu fumatul, marcată cu recit ..

30 mai, 2017, 19:01

Apa, la 50

07 aprilie, 2017, 00:22

„Proștii” ăștia de moldoveni…

27 ianuarie, 2017, 18:52

Vox Populi

În opinia Dvs, cum au gestionat autoritățile din Republica Moldova pandemia Covid-19 în anul 2021?
Foarte bine71,43 %
Bine28,57 %
Rău0,00 %
Foarte rău0,00 %
Îmi este dificil să mă pronunț0,00 %

Votează

În opinia Dvs, cum au gestionat autoritățile din Republica Moldova pandemia Covid-19 în anul 2021?

Campanii

Peste o mie de doctori au fost nominalizați în Campania „Mulțumesc, Doctore” din acest an. Printre a ..

16 iulie, 2019, 14:37

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Te simți un specialist împlinit, când eș ..

21 iunie, 2019, 15:53

Campanie Moldova ECO - Secretul unei vieți sănătoase se află în bucătăria bunicii. Ce este pâinea pr ..

09 iulie, 2018, 11:48

Campanie: Moldova ECO - Migdalele produse în Moldova, bune pentru memorie și boli de inimă

04 iulie, 2018, 12:06

Campania „Mulțumesc, Doctore!” și-a desemnat câștigătorii. „Cuvintele frumoase ne ridică autoritatea ..

29 iunie, 2018, 12:31

Despre Noi
Vă aflați pe site-ul de știri SănătateINFO.MD, care este destinat atât pentru comunitatea medicală, cât și pentru pacienți și autorități responsabile în sănătate. Sănătate INFO este parte a Platformei E-Sănătate.MD, platformă lansată în mai 2013. Este un produs conceput și menținut până în prezent de Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS). Fiindcă suntem parte a unei organizații non-guvernamentale, ne identificăm ca parte a Jurnalismului specializat (Stakeholder-driven media), fiind fundamental diferiți de organizațiile media mainstream, de masă.
Contacte
Chișinău, str. Vasile Alecsandri 99/1
redactia@e-sanatate.md
+373 022 234 222
+373 022 226 387
Email Newsletter
Urmărește-ne pe:

Urmăriți-ne pe rețelele sociale și rămâneți la curent cu cele mai recente știri.

Caută

Email Newsletter

Abonează-te pentru a primi ultimele știri
© 2022 E-Sănătate.MD | Politica editorială