Țara noastră dispune de o lege națională în conformitate cu cerințele internaționale, și deci producătorii autohtoni care o cunosc și o respectă se bucură de titlul Producător Ecologic și pot vinde produsele sale sub marca respectivă. Deși, puțini la număr, în Moldova există producători ecologici. Astăzi majoritatea produselor ecologice sunt exportate, iar cumpărătorul autohton are mai puțin acces la ele.

Din păcate producătorii autohtoni sunt mai puțini dispuși să crească produse ECO. După multe declarații goale, precum că pământurile noastre sunt ecologice, la fel și culturile, sunt foarte puțini producători perseverenți, care pot ține piept cerințelor foarte înalte impuse de standardele internaționale. Calea de obținere a certificatului ECO este una lungă, poate dura și 2 și 3 ani, și puțini dintre cei care au intenții frumoase, reușesc, de fapt, să treacă peste perioada de conversie și apoi să mențină un nivel foarte înalt de agricultură ecologică. Dacă un producător crede că va deveni bogat din produsele eco, într-un timp scurt, șansele lui la succes sunt foarte mici.

Produsele ECO nu le putem deosebi după gust, aspect, sau după miros... În marea majoritate ele nu se deosebesc vizual. Până la urmă calitatea și securitatea unui produs alimentar depinde de foarte mulți factori. Produsele primare ecologice trebuie să fie însoțite de un certificat special „de conformitate ECO” eliberat de o agenție specializată în domeniu și prezentat de producător. Produsele ambalate trebuie să posede pe etichete un simbol special Agricultură Ecologică sau EU Agriculture, dacă sunt din Europa. Analizele minuțioase de laborator sunt foarte scumpe, deci asta nu este o soluție. Trebuie să știm că atunci când cumpărăm produse eco, noi, de fapt, cumpărăm încrederea producătorului în viitor, plătim pentru grija producătorului față de sol și față de produsele pe care le crește, adică față de noi, consumatorii. Pentru că un sol sănătos produce plante sănătoase, animale sănătoase, și deci – oameni sănătoși și un mediu ambiant sănătos. Este o filosofie întreagă. Dar ar fi unilateral să zicem că produsele eco nu conțin pesticide. Este mult mai mult decât lipsa de chimicale.

În Moldova există producători onești. Depinde ce subînțelegem prin producători onești. De exemplu, un producător de mere admite că el stropește livada de 15 ori pe vară, s-ar putea să pară halucinant (deși asta e o practică obișnuită). Dar cine vrea să audă despre aceste adevăruri? Sau un fermier cu o fermă de vaci, care injectează antibiotice permanent, fără necesitate. Cine vrea să cunoască aceste detalii?

Dacă e să vorbim de producătorii ecologici din Moldova, consider că ei sunt mult prea timizi, ascunși chiar. Ei nu prea trâmbițează despre faptul că sunt eco, nici nu prea știu cum să facă uz bun de acest calitativ. În cele mai mutle cazuri ei vând marfa la același preț alături de alți producători de la piață. și nici nu spun cumpărătorului că au certificat eco. Esta asta onestitate? Nu sunt sigură.

În acest moment avem câțiva producători ale căror produse sunt sută la sută ECO, aș menționa aici, avem fermă ecologică de ovine, fermă ecologică de căpșune BIO, Cămara de la mănăstirea Zăbriceni, livadă ecologică de migdale și livadă de pomușoare.

Astăzi în Moldova consumatorul nu mai știe ce să caute. Sunt căutate produse „sănătoase” și „curate”. Dar cine poate să definească exhaustiv un produs sănătos? Ce e sănătos pentru mine poate fi nociv pentru altcineva. Desigur, dacă ar fi o piață de produse eco, lumea ar merge acolo să cumpere. Dar în absența unei oferte consistente, cererea se diluează. Produsele eco de import sunt de încredere, bineînțeles, însă ele sunt mult mai scumpe, din cauza transportării lor, prin asta devenind inaccesibile.

Noi trebuie să susținem un segment de producători autohtoni care ar fi axați anume pe piața internă, să ofere produsele atât de necesare și lipsă, precum sunt zarzavaturile, pomușoarele, fructele și cerealele ecologice autohtone. Din păcate resurse naturale pentru lactate și carne ecologică în Moldova nu sunt. Dar acei producători trebuie să treacă prin întreg procesul de certificare, dacă vor să câștige încrederea consumatoului.

În Moldova cel mai bine s-ar potrivi să se crească surse de proteină vegetală – fasole, năut, linte, cânepă alimentară, la fel nuci, semințe și cereale. Aceste culturi sunt foarte bine aclimatizate în țara noastră. Cererea la ele este permanentă, nu doar la noi, dar și peste hotare. Toată lumea are nevoie de făină, hrișcă, boboase, nuci, legume și fructe. Și ele nu trebuie să fie scumpe, pentru că nu sunt produse de lux. De ce trebuie să asigurăm cumpărătorul din Occident dar nu și pe al nostru? Consider politicile naționale complet incomplete în acest sens.