Șapte persoane au murit din cauza complicațiilor gripei în ultima săptămână. Responsabilii au aceeași retorică – bolnavii nu erau vaccinați
Silvia Rotaru
19 februarie, 2019, 17:37
Vizualizări: 2966
Gripa a mai răpus șapte vieți în ultima săptămână. Este vorba de cinci bărbați și două femei, cu vârsta cuprinsă între 25 și 70 de ani. Victimele sunt din Chișinău, Ungheni, Nisporeni, Cimișlia, Anenii Noi și Taraclia. Nimeni dintre ei nu era vaccinat, ne anunță autoritățile. Responsabilii nu spun însă dacă pacienții s-au adresat sau nu la timp la medic ca să primească ajutorul necesar.
Chiar și așa, săptămâna trecută au fost
înregistrate cu 12 la sută mai puține cazuri de infecții respiratorii acute.
Specialiștii spun că și gripa are intensitate medie. Asta, chiar dacă până
acum, de la începutul sezonului rece, din cauza bolii au murit 27 de oameni,
iar spitalele, potrivit autorităților, activează în regim de alertă și sunt
pregătite să facă față numărului mare de îmbolnăviri.
În total, săptămâna trecută au fost
înregistrate 294 de cazuri de gripă. În 43 de probe investigațiile de laborator
au arătat prezența virușilor gripali A(H1N1) și 8 – A(H3N2)), iar în una dintre
probe – a fost detectată prezența virusurilor respiratorii non-gripali. De la
începutul sezonului rece – 1.549 de oameni s-au îmbolnăvit de gripă.
Tot săptămâna trecută au fost înregistrate
15.882 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS)
și 589 de cazuri de infecți respiratorii acute severe (SARI). Mai simplu, este
vorba de rinofaringite, adenoidite, faringoamigdalite, sinuzite și otite.
De la începutul sezonului rece au fost
înregistrate, în total, 191.651 de cazuri IACRS și 9.423 cazuri SARI.
Amintim că vaccinarea antigripală nu este
obligatorie, astfel că importatorii de medicamente nu-l aduc în țară, respectiv
farmaciile nu au ce pune în vânzare. Imunizarea persoanelor din grupurile
de risc (gravide și copii cu maladii cronice) a început în Moldova la sfârșitul
lunii octombrie, deși potrivit specialiștilor perioada optimă pentru
administrarea vaccinului este jumătate lunii octombrie. Alte categorii de
populație din grupurile de risc de îmbolnăvire de gripă au început să fie
imunizate abia la sfârșit de decembrie.
Tag: deces gripa infectii respiratorii
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
29 martie, 2018, 13:43
29 martie, 2019, 09:07
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,55 %