Lina Grâu: Cum am fost eu la Spitalul Public Pentru Oameni Importanți și de unde vine greața față de sistemul medical
Lina Grâu
21 februarie, 2019, 11:17
Vizualizări: 5339
Acum câteva zile am avut o intervenție chirurgicală. Una minoră, dar care am amânat-o de vreo doi ani. În parte, pentru că nu prea aveam bani, mereu erau alte priorități, mai urgente. Știam că va trebui să o plătesc, formal și informal. Asta, chiar dacă anual transfer, eu și angajatorul, multe zeci de mii de lei pentru polița medicală, pe care de altfel nu am putut-o folosi, cu excepția a două-trei analize minore, decât atunci când am avut pile.
Așadar, la Spitalul Public Pentru Oameni Importanți noi,
muritorii de rând, nu putem fi operați decât cu bani, polița plătită cu zeci și
sute de mii de lei nu are nicio valoare. Asta chiar dacă această poliță pretinde
că acoperă tratamentul în spitalele publice.
Aproape 1.100 de lei pentru o operație minoră, de 15
minute, plătiți oficial la casierie. „Aici primim Viza și Master Card”, scrie
de-asupra ghișeului.
Casierița scrie un bon. Chiar dacă tânără, preia instant
acreala și decibelii predecesoarelor ei trecute prin infernul spitalelor
sovietice, atunci când vede cardul: „Da ce, nu puteți să spuneți de-odată că
plătiți cu cardul?”. „Păi, de ce, m-ați întrebat? Scrie aici, de-asupra
ghișeului, că pot plăti cu cardul!”, încerc să-mi păstrez calmul și tonul
împăciuitor. Tânăra se pare că a învățat de la predecesoarele ei din sistemul
medical autohton și câteva trucuri psihologice – dacă pacientul nu ridică vocea
și rămâne umil, înseamnă că obrăznicia poate crește și poate fi tratat cu și
mai mulți decibeli: „Trebuie de-odată să prezentați cardul!”. O enervez și mai
tare când o rog să-mi scoată din nota de plată cei 32 de lei pentru
alimentație, pentru că nu voi mânca în spital. „Nu se poate, mi-o taie sec.
Puteți veni apoi să faceți recalcul”. !!! ??? Dar de ce nu se poate? Numai mie
mi se pare absurd? Evident că nu mai revine nimeni să facă recalcul pentru 32
de lei…
Casierița, pusă acolo să deservească oameni care vin să
plătească un serviciu, se potolește un pic abia când aduc un pic de metal în
voce și câțiva decibeli în plus și îi explic că își permite prea multe și o
somez să vorbească civilizat. Îi explic că e obligația ei să mă întrebe cu ce
plătesc – cash sau card, din moment ce procedura e diferită și asta nu e
problema mea. Nu cedează totuși ușor, continuă să bâiguie sub nas cât scrie
noul bon. Ceva de genul: „De ce să întreb, dacă sunteți una pe zi care plătește
cu cardul?!”. „Simplu, îi răspund, pentru că scrie pe ghișeu că aveți o astfel
de opțiune și eu nu sunt obligată să vă citesc gândirile și tabieturile
instituției!”. Evident că nu răspunde la urarea de zi bună de la final.
La internare și în secție trec prin fața a vreo
patru-cinci medici. Fiecare întreabă ce operații am mai avut și dacă am alergie
la ceva. Le răspund la fiecare, fiecare își notează în calculator. Rămân cu
impresia că aceste calculatoare nu au nicio legătură unul cu altul, probabil
stau acolo pentru ca fiecare medic să-și scrie memoriile personale, pentru că
întrebările se repetă aceleași până în sala de operație. Când anesteziologul mă
întreabă același lucru, cu foaia de internare în mână, deja îmi vine să râd.
Omul nu prea înțelege cam de ce m-aș amuza așa…
Secția îngrijită, operația trece bine. Anestezia generală
pare una de calitate, îmi revin repede și fără efecte secundare. Constat totuși
că la WC nu este hârtie igienică, după operație nu am primit nici măcar un
pahar cu apă, nu mai spun de vreo picurătoare care să scoată anestezia din
organism. După două ore și jumătate eram îmbrăcată și pornită acasă. În drum
spre ieșire am trecut pe lângă sala de mese. Fiecare „mesean” era cu farfuria
și cana lui. Eu nu știam că aș fi avut nevoie de așa ceva, așa că oricum nu
aveam cum să-mi valorific cei 32 de lei plătiți pentru alimentație. Da, și
între timp mi s-a explicat că trebuie să mulțumesc medicilor și asistenților.
Evident, nu doar cu vorbe bune.
Ajunsă la farmacie, am constat că pe rețeta cu antibiotic
scria denumirea produsului la care data trecuta făcusem șoc anafilactic – cu
ambulantă, antialergice injectabile și tot tacâmul. Da, exact ăla despre care
am spus la cinci medici în spital că am alergie. Râs cu plâns.
Uneori prieteni din afară mă întreabă: „Care e problema
să locuiești în Moldova?” Cum să le explici mizeria, furia, greața, disperarea,
neputința și incertitudinea care îți rămân în suflet după o astfel de
experiență, una de altfel încă destul de ok față de se ce întâmplă în acest
sistem, dar și în societate în general? Cum și de ce să vreai să-ți găsești
locul în acest malaxor?
Cu drag, a voastră supraviețuitoare!
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
25 aprilie, 2018, 12:28
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %