Încă 112 persoane sunt confirmate cu COVID-19. 11 dintre aceștia sunt medici din raionul Glodeni
Silvia Rotaru
05 aprilie, 2020, 17:47
Vizualizări: 3438
După procesarea a 349 de probe în cadrul laboratorului Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, 112 sunt pozitive, dintre care 11 sunt medici din raionul Glodeni. Astfel, numărul cazurilor a ajuns la 864. Dintre cele 112 cazuri, 8 sunt de import și 104 sunt cu transmitere locală.
Dintre cele 864 de cazuri înregistrate, 240 sunt medici. Până acum 842 de medici au fost testați la Covid-19.
„Toți medicii care
prezintă simptome sunt testați”, spune Igor Dodon, iar în focare se va efectua
testarea masivă a populației. Asta se va întâmpla imediat după ce statul va
recepționa lotul de teste cumpărat din China.
Amintim că astăzi adecedat din cauza Covid-19, medicul Valeriu Pripa. Autoritățile din sănătate
spun că acesta nu ar fi contactat infecția la locul de muncă, ci s-ar fi întors
recent din Marea Britanie.
De asemenea, alți doi
medici de pe ambulanță au decedat din cauza Covid-19. Aceștia sufereau și de
alte maladii.
Cele mai multe cazuri de Covid -19 sunt înregistrate în Chișinău – 265 de cazuri, urmat de raionul Ștefan Vodă – 132, Soroca
– 126, teritoriile din stânga Nistrului – 47, Cahul - 30, Hâncești – 29,
Ialoveni – 28, Glodeni – 24, Orhei - 23, Căușeni – 11.
De asemenea, cazurile
de import sunt din Marea Britanie – 30, Italia - 21, Ucraina – 14, Franța – 12,
Rusia – 9 și România – 7.
Totodată, orașul Soroca, Ștefan Vodă, satul Carahasani și Bălceana rămân în carantină.
Până în acest moment în țară sunt înregistrate 15 decese. Avem 862 de cazuri confirmate și 30 de pacienți tratați. Alte 188 de persoane sunt suspecte la Covid -19.
Tag: Covid-19, statistica, autoizolare
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
19 aprilie, 2018, 15:55
19 aprilie, 2017, 15:27
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,44 %