Starea de urgență în sănătate se prelungește până la 31 august. Avem liber la zile de naștere și mese de pomenire, dar și la concerte și teatru în aer liber
Silvia Rotaru
24 iulie, 2020, 16:11
Vizualizări: 6799
Decizia a fost luată astăzi, după ce Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică s-a întrunit în ședință. Majoritatea restricțiilor rămân în vigoare, cu unele excepții.
Astfel, în
continuare, cetățenii Republicii Moldova, care revin de peste hotare, vor fi
obligați să stea în autoizolare timp de 14 zile. Grădinițele nu se
vor redeschide până la 1 septembrie. De asemenea, nunțile, cumetriile, discotecile,
cluburile de noapte, alte locuri de divertisment și zonele de agrement rămân
închise. Fără tabere de odihnă pentru copii, fără săli de concerte și teatru în
spații închise.
Autoritățile însă, au
venit și cu unele relaxări. Astfel, se permite organizarea zilelor de naștere și
meselor de pomenire și activitățile cultural-artistice în aer liber cu
participarea a până la 50 de persoane.
De asemenea, se
permit activitățile cu participarea a până la 10 persoane pentru cei care
practică ciclismul, drumețiile, alergarea, canotajul, pescuitul.
De la 1 august se
reiau antrenamentele și competițiile sportive în spații închise, dar fără
spectatori.
Tag: Covid-19, stare de urgenta in sanatate, autoizolare
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
25 aprilie, 2018, 12:28
Cele mai citite
Ce îi deranjează cel mai mult pe moldoveni atunci când caută ...
09 noiembrie, 2023, 11:59
Salariu mare și un loc de muncă aproape de casă. Ce-și mai d ...
13 decembrie, 2023, 16:20
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
„Au scos-o moartă...Capul copilului ieșea și se ducea înapoi ...
27 decembrie, 2023, 18:32
„Felul în care îmi vorbesc medicii de la Anenii Noi, mă fac ...
22 noiembrie, 2023, 10:22
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi4,42 %