Tag: salarii,

Personalul administrativ din instituțiile medicale va primi salarii mai mari, din noiembrie
30 septembrie, 2021, 17:35
Vizualizări: 5428
Membrii Guvernului au aprobat astăzi o serie de modificări la Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2021. Astfel, Guvernul își propune să majoreze cu 57% salariul personalului administrativ din instituțiile medicale publice, de la 1 noiembrie 2021, dar și să acopere cheltuielile pentru serviciile spitalicești acordate pacienților în cazul COVID-19, inclusiv acordarea suplimentului la salariul personalului medical antrenat în acordarea asistenței.

Mihai Ciocanu, director IMU: „Nu este vorba despre micșorarea salariilor. Salariile cum au fost plătite așa și se plătesc”
19 mai, 2021, 12:35
Vizualizări: 4364
Medicii reanimatologi de la Institutul de Medicină Urgentă primesc în continuare salarii decente, chiar dacă li s-a tăiat din indicatorii de performanță, a explicat managerul instituției, Mihail Ciocanu într-o discuție cu Sănătate INFO. Potrivit acestuia, medicii ar trebui să fie mai înțelegători în acest moment, având în vedere că volumul de muncă în secția Covid-19 s-a diminuat, la fel și numărul bolnavilor.

De ce întârzie salariile angajaților de la Institutul Oncologic
14 ianuarie, 2021, 18:24
Vizualizări: 2286
Angajații Institutului Oncologic încă nu și-au ridicat lefurile pentru luna decembrie, chiar dacă în mod obișnuit primeau salariile pe data de 10 a fiecărei luni. Managerul instituției, Larisa Catrinic a declarat pentru Sănătate INFO că e o situație normală, întrucât abia astăzi a venit solicitarea din partea CNAM pentru semnarea contractului de finanțare.

Salariile cadrelor medicale cresc din nou din ianuarie. Sporul va fi de 30 la sută
22 decembrie, 2020, 16:40
Vizualizări: 3167
Astăzi, cabinetul de miniștri a aprobat hotărârea de modificare a Regulamentului privind salarizarea angajaților din instituțiile medicale publice. Astfel, lucrătorii medicali urmează ca de anul viitor să ridice un salariu cu 30 la sută mai mare. Pentru aceste majorări autoritățile vor aloca un miliard 119 mii de lei.

Ce adaosuri la salarii vor primi cadrele medicale pentru lupta cu COVID19
22 octombrie, 2020, 17:31
Vizualizări: 3080
Starea de urgență în sănătate publică a fost prelungită de Guvern până la sfârșitului lunii noiembrie. Cabinetul de miniștri a luat decizia, operând modificări la o serie de acte normative, care prevăd susținerea cadrelor medicale implicate în prevenirea, tratamentul și controlul COVID -19.

Decis. Cadrele medicale vor primi salarii cu 30 la sută mai mari, din toamnă
31 iulie, 2020, 15:38
Vizualizări: 4177
O decizie în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței de Guvern, de astăzi. Pentru aceste majorări autoritățile vor aloca 362 de milioane 570 de mii de lei. Majorările vin în contextul motivării corespunzătoare ale angajaţilor din cadrul instituțiilor medico – sanitare publice încadrate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.

Ce lefuri vor ridica lucrătorii medicali după mărirea cu 30 la sută, promisă de Guvern
20 iulie, 2020, 12:36
Vizualizări: 18973
De la 1 septembrie, cadrele medicale ar trebui să ridice lefuri mai mari cu 30 la sută. Este o promisiune a Guvernului, care și-a asumat răspunderea pentru creșterea lor. Documentul, care prevede modificări la Regulamentul de salarizare, este acum în dezbateri publice. Pentru aceste majorări autoritățile estimează că vor fi necesare 362 de milioane 570 de mii de lei.

Guvernul promite salarii duble cadrelor medicale, de anul viitor
01 iulie, 2020, 15:56
Vizualizări: 11303
Majorarea salariilor urmează să se producă în etape, anunță Guvernul, care astăzi și-a asumat răspunderea pentru un proiect de lege, care prevede modificarea Legii Fondurilor Asigurării Obligatorii de Asistență Medicală (FAOAM). Astfel, de la 1 septembrie, lucrătorii medicali ar trebui să ridice salarii cu 30 la sută mai mari. Un alt spor de 30% ar urma să se producă din 1 ianuarie anul viitor, iar alte 40% - în prima jumătate a anului 2021.

Salarii majorate pentru doctori: de unde au găsit directorii bani și de ce nu toți s-au bucuat de lefuri mai mari
10 ianuarie, 2019, 12:29
Vizualizări: 4446
Instituțiile medicale din țară urmează să-și primească, până pe 15 ianuarie, banii pentru serviciile medicale prestate pentru ultimele două săptămâni din decembrie. Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) anunță într-un comunicat scurt că a recepționat dările de seamă, iar acum prelucrează informațiile oferite.

CNAM obligă instituțiile medicale din țară să încheie anul financiar mai devreme. Pe cine afectează decizia
07 decembrie, 2018, 13:09
Vizualizări: 3421
Instituțiile medicale, contractate de către Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM), vor trebui în acest an să prezinte rapoartele financiare mai devreme decât în anii precedenți. Termenul e 15 decembrie și nu 20 sau 25, cum se întâmpla altă dată.