Agenția Națională pentru Sănătate Publică are un nou director adjunct. De ce domeniu va fi responsabil Veaceslav Guțu

Cristina Ghermanschi
13 noiembrie, 2023, 16:46
Vizualizări: 866
În urma rezultatelor favorabile ale concursului organizat de Ministerul Sănătății al Republicii Moldova, Veaceslav Guțu a fost numit director adjunct în domeniul supravegherii bolilor transmisibile și evenimentelor de sănătate publică la Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP).
„Sunt recunoscător că fac
parte din echipa ANSP. Această nouă funcție reprezintă un angajament, dar și o
mare responsabilitate. Știu că doar prin implicare și acțiuni comune putem avea
realizări în acest domeniu prioritar și un răspuns adecvat la provocări. Mizez
pe înțelegerea și susținerea tuturor colegilor!”
Veaceslav Guțu a început activitatea în domeniul sănătății
publice în anul 2016, ocupând inițial funcția de medic epidemiolog. Ulterior, a
deținut poziția de șef al Secției de supraveghere epidemiologică a bolilor
prevenibile prin vaccinări cu depozitul național de vaccinuri, în cadrul
Direcției de prevenire și control a bolilor transmisibile de la ANSP (din 2021
până în noiembrie 2023).
Veaceslav Guțu este membru al Comisiei specializate în
epidemiologie la Ministerul Sănătății și de secretar al Comitetului național
consultativ de experți în imunizări. El este, de asemenea, implicat în
Programul de instruire în epidemiologie pentru țările din zona Mediteraneeană
și Marea Neagră (MediPIET).
Absolvent al USMF „Nicolae Testemițanu” și al Școlii de
Management în Sănătate Publică, cu studii postuniversitare în rezidențiat în
epidemiologie, Veaceslav Guțu primește susținerea Conducerii și colectivului
Agenției Naționale de Sănătate Publică (ANSP). Aceștia îi doresc succes în
atingerea obiectivelor propuse și în consolidarea capacităților instituției în
cadrul unei ședințe de debut. Veaceslav Guțu continuă să-și aprofundeze
cunoștințele prin participarea la programe de instruire și să contribuie la
dezvoltarea și implementarea strategiilor eficiente în domeniul sănătății
publice.
Agenția Națională de Sănătate Publică a comunicat anterior
pentru Sănătate INFO că în cadrul
instituției activează 3 directori adjuncți, care exercită atribuțiile conform
domeniilor de competență, iar funcția de director adjunct (responsabil pe
domeniul prevenirea și controlul bolilor transmisibile) a fost vacantă mai mult
de 4 ani.
Tag: ANSP
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
09 decembrie, 2016, 13:03
09 decembrie, 2016, 12:26
09 decembrie, 2015, 17:14

09 decembrie, 2019, 15:53

09 decembrie, 2022, 10:37
09 decembrie, 2014, 19:05
Cele mai citite
Povestea unei moldovence care a plecat în America să câștige ...
04 octombrie, 2023, 17:01
„Mamă, eu am cancer”. Povestea unei tinere din Moldova, care ...
13 iunie, 2023, 16:31
EDITORIAL VIDEO. Mita în spitale: dacă este mulțumire, de ce ...
25 octombrie, 2023, 11:22
S-a stins din viață Constantin Spînu, profesor universitar, ...
16 octombrie, 2023, 11:04
„Ce am văzut m-a șocat. Era exact imaginea băiatului meu”. ...
01 septembrie, 2023, 16:18
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi5,17 %