Ce știu și nu știu medicii din Moldova despre procesul de vaccinare: Care sunt cele mai mari temeri
Silvia Rotaru
21 ianuarie, 2021, 14:57
Vizualizări: 4121
Chiar dacă un vaccin împotriva Covid-19 nu a ajuns încă în țară, lucrătorii medicali au avut săptămâna trecută prima instruire la Ministerul Sănătății la care s-a vorbit despre cum trebuie să se desfășoare procesul de imunizare, de ce este important să se vaccineze oamenii și, bineînțeles, despre cum trebuie raportate efectele adverse, în cazul în care vor apărea.
Sănătate INFO a vorbit cu mai mulți medici de familie și directori de
spitale raionale, care urmează să asigure imunizarea propriu-zisă a populației
împotriva Sars-Cov-2. Ei spun că pregătirile sunt abia la început, iar din
cauză că nu știu ce vaccin va ajunge în Moldova, au multe neclarități. De asemenea,
una dintre fricile mari ale doctorilor, este că nu vor reuși să convingă
oamenii să le fie administrat vaccinul și astfel ar putea pierde dozele. În
același timp, chiar și medicii recunosc că nu dispun de suficientă informație
despre vaccinurile anti-Covid, lucru ce ar putea complica procesul de
comunicare cu pacienții.
Cum se pregătesc medicii de
familie de imunizarea anti-Covid
Angela Colibaba, medic de familie în satul Mărăndeni din raionul Fălești
spune că ceea ce le este clar în acest moment medicilor de familie e că fiecare
instituție medicală primară va primi vaccinul de la Centrul de Sănătate
Publică, conform listelor persoanelor dispuse să se imunizeze. Medicul afirmă
că și-ar dori foarte mult ca în Moldova să ajungă un vaccin produs în Occident,
doar că medicii nu au condiții de păstrare a acestora la o temperatură atât de
joasă. De aceea, cel mai probabil, crede medicul, Moldova ar putea accepta
vaccinul produs de Rusia, care nu ar avea nevoie de condiții de păstrare
speciale.
„Toată Europa se vaccinează cu vaccinul BioNTech/Pfizer și ar fi bine și noi. Pentru el însă nu avem condiții de păstrare și, probabil, vom merge pe varianta rusească a vaccinului, pentru care avem condiții. Frigiderele de – 70 sunt numai la Chișinău. În țară nu avem așa frigidere. Vaccinul vine direct în seringă. Jumătate de oră va sta pacientul la noi ca să urmărim evoluția administrării și eventuale reacții adverse”, spune Angela Colibaba.
Doctorul mai spune că încă nu le este clar cui vor putea administra vaccinul.
„Trebuie sau nu vaccinați pacienții
care au fost bolnavi și deja au anticorpi. Nu ne este clar. Și noi am venit la
instruire cu această întrebare. Ei deja au suportat boala, au deja anticorpii.
Unii merg și fac testul la anticorpi peste două luni după ce au suportat boala.
Alții merg peste 6, iar alții peste 8 luni. Unii au un nivel înalt de
anticorpi, ceea ce ne bucură, alții mai puțini. Este o patologie necunoscută și
de asta se cercetează. Corect ar fi să nu se vaccineze. Dar despre asta nu ni
s-a spus la instruire”, a menționat medicul de familie, Angela Colibaba.
Frica cea mai mare, spune Elena Cebanu, medic de familie în satul Javgur
din raionul Cimișlia, este că oamenii vor refuza vaccinul și astfel se vor
pierde dozele.
„Frica noastră este că oamenii ar putea să refuze și atunci noi ne temem să nu pierdem vaccinul. Noi știm că după dezghețare el este valabil doar 105 ore și atunci noi avem foarte puțin timp la dispoziție. La noi în sat sunt doar câțiva pacienți interesați de a se vaccina, dar majoritatea sunt reticenți din cauza dezinformării în masă. Populația nu are acces la informația corectă și, de fapt, nu are un grad eficient de înțelegere. Este mai ușor să creadă că vaccinul mutează ADN-ul și te transformă în animal, decât să înțelegi că acolo sunt patru aminoacizi, dintre care unul este modificat. Practic nimeni nu te poate înțelege, chiar dacă explici. Eu ca medic mă informez nu doar din sursele de la minister, dar și de la OMS, dar oamenii nu fac acest lucru”, afirmă Elena Cebanu.
Nicolae Lupu este medic de familie în raionul Călărași. Doctorul spune că
în acest moment nu este nimic clar despre felul în care va fi organizat
procesul de imunizare.
„Nu e clar dacă oamenii vor fi
obligați să se vaccineze sau procedura va fi opțională (n.r. - statele lumii au
mers pe calea vaccinării anti-Covid opționale) Acum nimic nu este clar. Cine se
va ocupa de întreg procesul de imunizare, mai ales în sate? Fiecare instituție
va vaccina lucrătorii săi, noi avem asistentă care este pregătită, dar la alte
instituții nu au. Nu știu cum se va face. Noi am prezentat deja o listă la CSP
și una la Ministerul Sănătății. Apoi, pentru vaccinurile simple avem frigidere,
dar pentru vaccinurile care trebuie ținute la temperaturi joase, nu avem. Am
înțeles că vaccinul care urmează să ajung în Moldova poate fi ținut până la 5
zile la 7 grade. Populația nu este informată despre vaccin, nici nu are de
unde. Cei care au trecut prin boală, au înțeles că trebuie să aleagă răul mai
mic”, a explicat medicul Nicolae Lupu.
L-am întrebat pe Nicolae Lupu din ce surse se informează medicii despre
vaccinul anti-Covid19?
„Noi avem un grup de medici de pe Facebook, unde discutăm cu alți colegi
din străinătate și așa aflăm ce se face în lume. Nu am primit date despre
vaccin de la minister, doar ce se scrie în presă. Acum se vorbește mult despre
cazurile din Norvegia. Eu nu am participat la instruire și am niște
neclarități. Unii spun că se poate vaccina peste 2 luni, alții peste 3 de la
boală. Nici noi nu cunoaștem. Cei de peste hotare vorbesc despre 6 luni, cei
care au făcut anticorpi este egal cu vaccinarea. Nu avem claritate. Poate va fi
un protocol”, afirmă Nicolae Lupu.
Aurel Guzun, medic de familie la Centrul de Sănătate Pripiceni-Răzeși din
Rezina. Este responsabili de pacienții din patru sate – Gordinești, Trifești,
Pripiceni-Răzeși și Pereni. Spune că prioritatea lui în acest moment este să
fie puse la punct listele cadrelor medicale, care urmează să fie vaccinate în
primul rând.
„Noi am trimis deja listele
Centrului de Sănătate Publică Rezina. Suntem 16 lucrători. Avem condiții de
păstrare, cum sunt pentru toate celelalte vaccinuri, doar să începem procesul.
Sunt și pacienți care vor să se vaccineze, dar sunt și pacienți, care nu vor”,
spune Aurel Guzun.
„Am participat la instruirea online
și suntem în așteptarea vaccinului. Vaccinarea va fi efectuată la o dată
concretă când vaccinul va ajunge în țară”, ne-a explicat Maia Strătilă de la
Centrul de Sănătate Răspopeni din raionul Șoldănești.
„O să fie numită o instituție, unde toți lucrătorii vor merge să se
vaccineze. Am făcut lista lucrătorilor, am prezentat-o la Centrul de Sănătate
Publică. Am făcut după toate cerințele și normativele. Avem 2 medici și 5
asistente medicale și 5 angajați în calitate de personal auxiliar. Personalul
medical care are o anumită problemă, probabil, nu se va vaccina. Dacă vaccinul
a fost testat și este eficient, toți se vor vaccina. Când o să avem un lot mai
mare de vaccinuri noi vom informa populația despre avantajele lui și atunci vom
ști dacă ei sunt deschiși pentru vaccinare sau nu”, a mai afirmat Maia Strătilă
de la Centrul de Sănătate Răspopeni, raionul Șoldănești.
Înregistrarea și raportarea reacțiilor adverse la vaccinul anti-Covid19 a
fost unul dintre subiectele importante abordat în cadrul instruirilor la
Ministerul Sănătății. Medicii spun că autoritatea în sănătate a emis un ordin
în luna noiembrie anul trecut, care conține și modelul de raportare a
reacțiilor adverse la vaccin.
„Sunt fișe de raportare pe care le vom raporta la Centrul de Sănătate Publică. Medicii sunt la curent cu tot ce trebuie să facă. Toate evenimentele adverse post-imunizare trebuie raportate. Avem foarte multe puncte de îndeplinit. Ne temem să nu avem multe refuzuri, este un vaccin nou și oamenii sunt reticenți. Cu restul vom face față”, afirmă Viorica Ciobanu, medic de familie al Centrului de Sănătate Glodeni.
Cum se pregătesc spitalele de
imunizarea personalului medical
Nici angajații din spitale nu au suficientă claritate cum se va desfășura
procesul de imunizare împotriva Covid-19. Responsabilii spun însă că lucrurile
se vor limpezi, atunci când se va ști cu certitudine ce fel de vaccin va ajunge
în Moldova. Până atunci, fiecare instituție are obligația să facă listele
medicilor, care urmează să se imunizeze și să le transmită Centrelor de
Sănătate Publică și Ministerului Sănătății. De asemenea, instituțiile trebuie
să desemneze o echipă de specialiști medicali, care se vor ocupa nemijlocit de
administrarea vaccinului.
„Spitalul întocmește listele în acest moment. Noi avem 308 cadre medicale,
în total. Dar câți avem înscriși acum pe liste nu știu, deocamdată. Noi am
convenit cu medicul epidemiolog de la Centrul de Sănătate Publică că dacă va fi
nevoie vom deschide un punct de vaccinare în secția internare a spitalului. Nu
este o problemă pentru noi” a explicat pentru Sănătate INFO Lilian Brânză,
directorul interimar al Spitalul Raional Sângerei.
La Spitalul Raional din Taraclia în lista doritorilor de a se imuniza s-au
înscris până în acest moment 41 de cadre medicale, a menționat Valeriu Jelev,
directorul instituției. „Avem însă 180 de angajați. Am desemnat și echipa
formată din 8 membri care se va ocupa de proces. Încă nu cunoaștem toată
procedura, totul ne va fi clar când va ajunge vaccinul în țară”.
La Călărași a fost creată o echipă la nivel de raion, care va fi
responsabilă de imunizare, a menționat pentru Sănătate INFO Silvia Bobescu,
directoarea Spitalului. În cadrul instituției, spune managerul, responsabili de
pregătirea procesului de vaccinare sunt medicul epidemiolog, asistenta acestuia
și asistenta medicală principală.
„De imunizarea propriu-zisă se va ocupa medicul de familie, cum o face pentru orice alt vaccin. Dacă vaccinul va veni la noi în spital, atunci noi îl vom depozita în cabinetul de proceduri. Echipa este formată și ne vom ocupa propriu-zis de vaccinare. Pe listă s-a înscris majoritatea cadrelor medicale. Doar cei care au unele alergii refuză. Sunt și mulți care au avut Covid și este stipulat că după 6 luni de la tratare se stabilește cantitatea de anticorpi din organism și apoi se va decide cine trebuie să se vaccineze”, a precizat Silvia Bobescu.
La Spitalul din Cimișlia echipa responsabilă de pregătirea procesului de
imunizare este formată din cinci membri, spune directorul Mariana Florea.
Listele medicilor sunt și ele întocmite deja, iar cadrele medicale așteaptă să
ajungă vaccinul. Marina Florea spune că totul este important pentru a avea un
proces de vaccinare eficient.
„Totul depinde și de perioada când
va fi furnizat vaccinul. După cum se știe, se va face vaccinarea în funcție de
timpul când au făcut deja infecția și timpul după. Într-o anumită măsură este
și aceasta important. Imunizarea ar putea începe la sfârșitul lunii ianuarie,
începutul lunii februarie sau sfârșit de februarie. Acum se comunică cu
angajații, dacă unii nu sunt deciși, urmează să se decidă. Are însemnătate și
care vaccin va fi furnizat. Angajați avem în total 170 de persoane”, a precizat
directorul.
Nici pentru directorul Spitalului Raional Edineț nu este clar dacă
lucrătorii medicali, care au suportat infecția, vor trebui sau nu imunizați. Ca
lucrurile să meargă bine, Anatolie Guțu spune că este nevoie de instrucțiuni și
indicații clare de la Minister.
„Listele se fac, dar acum este încă
devreme să vorbim despre ele. Nu există indicații clare. Sunt lucrători care au
suportat Covidul acum două zile, care 3
acum luni și nu știm cum vom proceda. Când vor fi instrucțiuni clare, vom lua
și atitudinea cuvenită. Noi avem 170 de angajați care au suportat Covid. Am
pregătit echipa, avem indicații de la minister ca să fie un doctor și două
asistente medicale și acum așteptăm indicațiile de mai departe. Despre vaccin,
nimeni nu cunoaște nimic. În listă s-au înscris toți. În total avem 260 de
cadre medicale”, a declarat și Anatolie Guțu de la Edineț.
Și directorul spitalului Republican Bălți, Serghei Rotari, afirmă că
„teoretic instituția este pregătită de imunizare”, dar așteaptă să vadă care va
fi planul pe întreaga țară.
„Am numit persoanele care trebuie să se ocupe de acest proces din spital.
Sunt 6 la număr. Cu ei se ocupă specialiștii care îi pregătesc teoretic. Pur și
simplu, noi așteptăm să vedem ce vaccin vom primi, care va fi planul pe țară,
la ce temperatură va fi frigiderul. Listele se întocmesc. Spitalul are 1.800 de
angajați, dintre care 310 medici, 670 de asistenți medicali”, spune Serghei
Rotari.
La Chișinău, grupul de lucru responsabil de actualizarea Planului de
intervenție împotriva Covid s-a întrunit deja în câteva ședințe, a declarat
pentru Sănătate INFO Boris Gâlca, șeful adjunct al Direcției generale asistență socială și
sănătate a Primăriei Chișinău. Potrivit lui, pregătirea procesului de imunizare
împotriva Covid19 este prioritatea numărul 1 în acest moment în instituțiile
medicale din Capitală.
Potrivit Planului de Imunizare împotriva Covid19, lucrătorii medicali din țară urmează să fie vaccinați împotriva Sars-Cov-2
înaintea tuturor. În cea de-a doua etapă vor fi vaccinați adulții cu vârsta de peste 60 de ani, persoanele care
suferă de mai multe boli, angajații structurilor de menținere și asigurare a
ordinii publice, apărării și securității statului, lucrătorii sistemului
penitenciar și din domeniul educației, precum și angajații sistemului social.
Abia în a treia etapă va începe imunizarea populației generale.
Deși autoritățile au anunțat că un vaccin anti-Covid19 urmează să ajungă în
Moldova, nu este clar când anume – la sfârșit de ianuarie, la început sau la
sfârșit de februarie. Termenele anunțate de autorități sunt diferite și neclare.
La fel, nu se știe care dintre vaccinurile deja aprobate la nivel european, de
UE și de Agenția Europeană a Medicamentului, va fi oferit Moldovei – Pfizer,
Moderna sau altele.
Autoritățile nu au publicat niciun document, care să arate clar ce măsuri pregătesc
și care vor fi condițiile pentru ca oricare dintre vaccinurile aprobate la
nivel internațional să intre legal în țară.
Vom aminti că până acum în Moldova s-au îmbolnăvit de Covid 154.118 de
oameni, iar 3.299 au murit. Dintre aceștia 71 sunt lucrători medicali.
Tag: covid19, vaccin, spital, medic de familie, imunizare, boala,
Categoria: Știri Interne
Preluarea articolelor de pe www.sanatateinfo.md se realizează în limita maximă de 1.000 de semne. Este obligatoriu să fie citată sursa și autorul informației, iar dacă informația este preluată de către alte platforme informaționale on-line trebuie indicat link-ul direct la sursă. Preluarea integrală a informației poate fi realizată doar în baza unui acord încheiat cu Redacția Sănătate INFO. Toate materialele jurnalistice publicate pe platforma on-line www.sanatateinfo.md sunt protejate de Legea 139 privind drepturile de autor și drepturile conexe. De asemenea, de Codul Deontologic al Jurnalistului din Republica Moldova. Pe lângă actele juridice care ne protejează drepturile, mai există o lege nescrisă – cea a bunului simț.
Publicate în aceeași zi
18 septembrie, 2018, 11:52
18 septembrie, 2020, 17:37
18 septembrie, 2019, 17:09
Cele mai citite
Medic stomatolog originar din Moldova, ucis în cabinetul său ...
17 iulie, 2024, 10:34
Adrian Belîi: Republica Moldova ar putea avea, de la anul vi ...
26 martie, 2024, 12:29
Medicul Adrian Hotineanu vrea scuze publice de la familia Va ...
16 august, 2024, 17:01
O femeie risca să moară după ce a încercat să trateze cancer ...
22 aprilie, 2024, 11:39
„Suntem pe muchie de cuțit. Rujeola ne-a înconjurat din toat ...
29 martie, 2024, 10:16
Cele mai actuale
Vox Populi
Cât timp așteptați o consultație la un medic specialist?
O zi16,61 %